Un nou record de evaziune fiscala

joi, 31 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Un nou record de evaziune fiscala

Garda Financiara Bacau a descoperit o firma care in jumatate de an a "uitat" sa inregistreze nu mai putin de 1180 de facturi in contabilitate. Societatea Plesuvu SRL, administrata de Ioan Plesuvu, nu avea inregistrate in documentele contabile facturile de la furnizorii de marfuri, in schimb, comisarii de la Garda Financiara au descoperit un caiet in care erau inregistrate toate aceste date.
Valoarea totala a facturilor neinregistrate se ridica la circa 1,4 miliarde de lei iar prejudiciul adus statului se ridica la circa 140 de milioane de lei reprezentind impozitul pe profit si TVA neachitate la timp precum si majorarile aferente acestora. Luat la intrebari de comisari, Plesuvu a spus ca el nu s-a mai ocupat de firma in perioada respectiva, ci l-a lasat pe fiul sau sa se descurce. Garda Financiara i-a intocmit oricum, dosar penal pentru evaziune fiscala.
Ioan Plesuvu a fost in urma cu un an si jumatate protagonistul unei intimplari destul de ciudate. El a fost impuscat in decembrie 1999 la citiva metri de blocul in care locuia, pe strada Marasesti nr.191. Un individ a deschis focul asupra lui Plesuvu, pe care l-a ciuruit cu doua gloante de calibrul 9 milimetri. Dupa ce l-a impuscat, atacatorul i-a furat plasa din mina, in care se afla suma de 8,5 milioane de lei, bani proveniti din incasarile de peste zi. Internat de urgenta la spital, Plesuvu a fost supus unei interventii chirurgicale care a durat nu mai putin de cinci ore, dupa care medicii s-au aratat destul de circumspecti asupra sanselor de supravietuire ale pacientului.
Din fericire, Plesuvu a reusit sa vorbeasca a doua zi cu politistii, insa nu a putut sa ofere prea multe amanunte in legatura cu agresorul, deoarece in momentul producerii jafului era intuneric. Din acest motiv, singurele elemente concrete care au aparut intre timp sint gasirea resturilor unuia dintre cele doua cartuse trase, care au fost trimise la IGP pentru testul balistic, si faptul ca arma cu care s-a tras era de provenienta straina. Daca la inceput politistii au inclinat sa creada ca este vorba de un jaf armat, ulterior ei s-au declarat convinsi ca la mijloc este vorba de reglare de conturi intre patronul bacauan si un personaj ramas inca necunoscut. (Razvan BIBIRE)

Comentarii