Week-end de cosmar la Brusturoasa

luni, 09 iunie 2003, 23:00
4 MIN
 Week-end de cosmar la Brusturoasa

Un adevarat dezastru s-a produs simbata dupa-amiaza in comuna Brusturoasa. Din cauza ploilor abundente s-au creat viituri, care au lovit cu putere circa 70 de case, aflate chiar in centrul comunei. Zeci de oameni s-au vazut acoperiti intr-o clipa de ape si s-au ascuns, cu copiii in brate, in podurile caselor.
Nenorocirea s-a produs simbata , in jurul orei 15.00, cind a inceput sa ploua cu putere. Ploile au durat circa doua ore, iar apele adunate au inundat peste 70 de gospodarii. „A fost dezastru. A fost mai rau ca anul trecut si cred ca pagubele sint de miliarde de lei – ne-a declarat ieri la prinz Todirel Drumea, primarul din Brusturoasa. Nu au fost victime omenesti, dar, imediat dupa ce a venit apa, oamenii din sat au venit cu plutele si i-au scos pe oameni din casele inundate. Au fost femei si copii care s-au refugiat in podurile caselor. Apa adunata a ajuns pina la doi metri inaltime si localnicii s-au dus cu pluta sa-i scoata pe sinistrati. I-au legat cu fringhii, apoi i-au tras afara. E dezastru aici”.
Apele nu le-au produs pagube doar satenilor. Viitura a facut impracticabila pret de o ora circulatia pe DN 12 A Comanesti – Miercurea Ciuc. Angajatii de la Societatea Drumuri Nationale au intervenit pentru a decolmata drumul, asa incit circulatia a fost rapid reluata. Pentru ca cele trei podurui de cale ferata din comuna erau infundate, apa adunata a inundat portiuni importante din zona podurilor. Circa patru sute de metri de garduri au fost distruse si au mai fost inundate si trei hectare de teren arabil.
Caile ferate lasate in voia sortii
Primele masuri, coordonate de prefectul judetului, Radu Catalin Mardare, au fost luate inca de duminica noapte. Mai multi angajati de la Drumuri Nationale au intervenit pentru a debloca drumurile. „Salariatii de la Drumuri Nationale au lucrat inca de simbata noaptea. Dupa ce au rezolvat problema soselei, s-au apucat sa desfunde si podurile de cale ferata. Au venit si vreo zece muncitori de la LC 5 Tirgu Ocna, care se ocupa de intretinerea cailor ferate din aceasta zona, dar ei au lucrat la podul de pe piriul Ursului, desi problemele cele mai mari au fost la podul de pe piriul Corbului. De la Caile Ferate nu le-au trimis pina acum utilaje si nu au cu ce sa lucreze, decit cu sapa”, ne-a explicat primarul Drumea.
La scurt timp dupa producerea dezastrului, in comuna au venit reprezentanti ai Inspectoratului Judetean de Protectie Civila, ai Directiei de Gospodarire a Apelor, care s-au deplasat in zonele afectate impreuna cu membri ai Comisiei locale de Aparare Impotriva Dezastrelor, pentru a face o prima evaluarea pagubelor si ca sa stabileasca masurile imediate ce se impun. O alta comisie – formata din reprezentanti ai Consiliului Judetean, Protectiei Civile si Ape – s-a aflat aseara la Brusturoasa, impreuna cu prefectul Mardare pentru inventarierea si evaluarea pagubelor.
„Am luat legatura cu grupul de pompieri, care a trimis o masina pentru a scoate apa din fintinile inundate. Astazi, inspectorii sanitari vor merge la Brusturoasa, pentru a dezinfecta fintinile. Pe plan local, s-au gasit resurse si, in cursul zilei de ieri, s-a asigurat necesarul de apa potabila. De luni, trebuie refacuta si o lucrare hidrotehnica ce a fost afectata de ape. Tot in cursul zilei de luni, la Brusturoasa vor pleca jandarmi, ca sa-i ajute pe batrini sa-si scoata lucrurile din locuintele inundate”, ne-a declarat prefectul Mardare. El spune ca, inca de acum o saptamina, a avertizat administratiile locale sa se preocupe de curatarea podurilor si podetelor. Odata infundate, acestea nu mai permit scurgerea apei si pericolul de inundatii creste considerabil, mai ales ca sezonul ploilor torentiale a inceput.
Todirel Drumea sustine ca precipitatiile abundente de simbata au creat probleme pe toate cele trei piriuri din comuna – Toneni, Ursu si Corbu. Pe cursul acestuia din urma, din cauza ploilor, s-a rupt un baraj. „Azi a iesit soarele si nu mai ploua, dar daca se strica din nou vremea, exista riscul ca toata comuna sa fie acoperita de ape, din cauza barajului rupt”, a atras atentia primarul din Brusturoasa.
Zecile de familii obligate sa-si paraseasca casele inundate n-au mai avut timp sa se gindeasca imediat dupa producerea inundatiilor la pierderile produse. Oamenii abia scapati de furia apelor n-au mai avut timp sa se gindeasca la vacile sau porcii luati de viitura, ori la agoniseala lor de o viata, distrusa in doar citeva secunde. Primul gind al sinistratilor a fost sa-si gaseasca un adapost pentru seara. Primarul Drumea spune ca, in ciuda situatiei dificile, n-au existat familii care sa doarma sub cerul liber. „I-au ajutat oamenii din sat. Fiecare s-a adapostit pe unde-a putut, pe la vecini, pe la rude. Problema este, insa, ca aceste necazuri se repeta an de an”, ne-a explicat el. (Nicoleta BICHESCU, Eduard ADAM)

Comentarii