Creste prejudiciul la "Flanco"

marți, 04 decembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Creste prejudiciul la "Flanco"

Cei doi fosti angajati ai magazinului "Flanco" din Botosani vor ramine dupa gratii intrucit judecatorii au prelungit mandatul de arest preventiv cu inca 30 de zile. Serban Sergiu Cojocariu, fost director al magazinului amintit si Ioan Visan, fost lucrator comercial la aceeasi unitate, sunt cercetati pentru savirsirea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata. La sfirsitul saptaminii trecute, instanta penala a Judecatoriei Botosani a dispus prelungirea starii de arest preventiv a celor doi urmariti penal, deoarece mandatul de 30 de zile emis initial expira. Serban Sergiu Cojocariu si Ioan Visan au fost retinuti de catre organele de politie la inceputul lunii noiembrie, pentru ca in perioada octombrie 2000-octombrie 2001, au incarcat in mod artificial pretul la diversele produse electrocasnice cumparate de botosaneni de la reprezentanta "Flanco" . Politistii au descoperit ca, de fapt, pe linga produsul achizitionat, cumparatorii mai figurau si cu altele, care erau trecute in contul lor. Aceste produse astfel achizitionate au intrat, in schimb, in posesia celor doi fosti angajati ai societatii, care tineau o evidenta dubla.
Initial, valoarea prejudiciului a fost estimata la 41 de milioane de lei, dar numarul pagubitilor s-a mai inmultit intre timp, pina in prezent fiind inregistrate peste 100 de sesizari. La momentul de fata, valoarea prejudiciului produs de cei doi se ridica deja la peste 200 de milioane de lei. Este necesar sa se stabileasca numarul total al celor prejudiciati, deoarece se va pune si sechestru asigurator pe bunurile celor doi. De asemenea, functie de valoarea pagubelor se va stabili pedeapsa, urmind ca toti cei inselati sa fie despagubiti de catre Cojocariu si Visan. (Eugenia MALIS)

Comentarii