Soferii botosaneni isi risca propria piele

vineri, 27 iulie 2001, 23:00
2 MIN
 Soferii botosaneni isi risca propria piele

In urma controalelor efectuate in ultimele doua saptamini de Registrul Auto Roman (RAR) si Politia Rutiera Botosani, au fost depistate zeci de autoturisme care, desi nu corespundeau normelor actuale, circulau pe drumurile publice din judet. Raportul RAR arata ca au fost verificate 169 de autoturisme, iar 80% dintre acestea puneau in pericol atit viata conducatorilor auto, cit si a celorlalti participanti la trafic. 120 de autoturisme verificate s-au dovedit a fi neconforme normativelor actuale si numai 49 intruneau conditiile cerute. 111 autoturisme prezentau defecte care puneau in pericol siguranta rutiera. "Avem un sistem de coduri specifice, in urma carora catalogam defectele. Cele care prezinta defectiuni la pivoti, bucse, sistemele de frinare, sistemele de directie, pun in pericol siguranta rutiera ", a declarat Doru Tomac, inginer in cadrul RAR Botosani.
De asemenea, inspectorii RAR au catalogat 101 autoturisme drept "autoturisme care prezinta pericol iminent de accidente", avind grave probleme la sistemele principale ale masinii. Din punct de vedere al poluarii au fost inregistrate 72 de autoturisme neconforme. Inspectorii RAR si politistii au verificat si documentele de identitate ale autoturismelor, depistindu-se doua fara acte in regula. "Seriile inscrise pe sasiu si motor nu corespundeau celor din documente. Aceste masini sint aduse la noi si vazute de comisia mixta RAR – politie, care va inspecta cu atentie orice detaliu. Comisiile vor stabili daca seriile au fost falsificate. Politia va sanctiona corespunzator orice neregula. Noi nu avem atributii de acest gen, ci doar constatam problemele tehnice", a declarat ing. Tomac. Au fost depistate 7 autoturisme cu inspectia tehnica periodica (ITP) expirata. Inspectorii au depistat si un certificat de ITP fals, caz luat deja in vizorul politiei, care aplica masurile procedurale corespunzatoare. (Marius PRELIPCEANU)

Comentarii