2500 de ani dupa gratii

Cel mai vechi angajat al sectorului "Opriti ordin si refuz munca" din Penitenciarul Braila, plutonierul adjutant Ionel Domiloiu, considera, dupa 18 ani de serviciu in slujba puscariei, ca face inchisoare alaturi de detinuti, cu mentiunea ca el este "incarcerat" cu un contract, iar "clientii" lui cu un mandat. Povestea acestui om ce sta de garda la poarta celui mai redutabil sector al Penitenciarul Braila, Sectorul "Periculosi" este, pe cit de simpla, pe atit de interesanta. Imediat dupa terminarea scolii, Domiloiu a schimbat stiloul cu bastonul, urmind traditia casei, aceia in care si tatal a fost cadru de penitenciar si fratele lucreaza in sistem, pazind minorii de la Centrul de Reeducare Tichilesti. O zi din viata unui cadru de puscarie urmeaza, in amanunt, o zi din viata unui detinut si cum, in nenumarate rinduri, am relatat aspecte privind incarceratii, va prezentam, acum, istoria omului ce sta de veghe la vizeta. Istoria celui care, dincolo de obligatiile si drepturile sale de cetatean, raspunde cu capul de drepturile si obligatiile celor mai de speriat infractori: asasini de mina intii, violatori, condamnati la ani grei de puscarie.
Ionel Domiloiu, 38 de ani, are aproape 18 ani de cind lucreaza in sistemul penitenciar si se considera, de acum, om de puscarie, in conditiile in care si-a petrecut jumatate din viata in inchisoare, ca plutonier adjutant, supraveghetor in cel mai greu sector al Penitenciarului Braila. Acesta spune ca o zi in puscarie inseamna, pentru el, "280 de moduri de a fi", deoarece are in paza atit 280 de detinuti, cit si cei 2500 de ani de puscarie la care sint condamnati acestia.
"Am mostenit puscariasi de la tata"
Desi sustine ca si tatal sau a fost cadru militar, tot la Penitenciarul Braila, supraveghetorul recunoaste ca s-au schimbat multe in puscarie si ceea ce-i povestea tatal sau in copilarie nu prea mai seamana cu povestile de acum ale inchisorii brailene.
"Am terminat zece clase, am facut scoala profesionala si scoala militara si apoi, avind un precedent in familie, am imbracat uniforma. Am lucrat atit la Penitenciarul Tulcea cit si la cel din Braila. Fratele meu a optat tot pentru sistemul penitenciar, lucreaza la CR Tichilesti. Sincer, am venit aici fiindca salariul era maricel si sigur. Stiam putin din sistemul de puscarie dar m-am adaptat repede. Sint cel mai vechi subofiter de la Sectorul «Opriti ordin si refuz munca», adica «Periculosi» si, cred eu, am facut si fac fata acestei munci. Din ’94 sint la «Periculosi» si nu am probleme deosebite. Intr-o zi, trebuie sa adopt 280 de moduri de a fi, fiindca am 280 de detinuti pe mina si, implicit, anii lor de puscarie, 2500 la numar, i-am calculat eu, intr-o noapte", povesteste plt.adj. Ionel Domiloiu.
Despre cei mai de temut detinuti aflati in tranzit in sectia sa, Domiloiu stie ca pe unii "i-a mostenit de la tata", in ’94, cind a preluat stafeta fiindca acesta se pensionase: "Am in sectie doar condamnati grei, cu pedepse de peste 10 ani, pentru omoruri, violuri, chestii financiare, cu diverse banci… Nu cu toti poti fi la fel. Trebuie sa stii sa vorbesti si cu unul analfabet dar si cu unul intelectual, nu poti discuta la fel cu toti. Repet, trebuie sa fiu in 280 de moduri, intr-o zi de munca. Aici, munca este destul de grea dar m-am obisnuit. Sincer, n-am ridicat vreodata bastonul asupra unui condamnat. Consider ca secretul linistirii acestora consta in a-i cunoaste foarte bine, a le sti problemele, situatia si gradul de cultura pentru a-i stapini. Bineinteles, de cind am venit la inchisoare, de cind fac puscarie cu ei, cum s-ar zice, am fost pus in fata multor situatii dificile."
"Nu-s asa multi homosexuali"
"Sint cite unii, cu mai putini ani de puscarie, care te sicaneaza, te cheama de nenumarate ori la vizeta, vorbesc urit, te iau la misto. Niciodata nu dezarmez in fata lor, chiar daca in sinea mea… String din dinti, vorbesc frumos si nu recurg la violente. Cu bataia nu faci nimic si apoi, daca-l bati, hotul prinde ura si mai mare pe tine si, cum el nu mai are nimic de pierdut… E dezastru! In 90 la suta din situatiile stresante, rezist. Sa stiti ca astia cu ani grei de puscarie nu sint rai, stiu ce-i aia inchisoare si colaboreaza bine cu noi, fiindca mai au mult de stat aici. Criminalii sint cei mai cuminti infractori. Hotii si tilharii sint rai, ca au putin de stat", relateaza Domiloiu.
Acesta are o fetita, dar daca ar avea un baiat, spunea, nu l-ar opri sa lucreze in Penitenciar. Oricum, familia lui nu stie mare lucru din viata de inchisoare, fiindca atunci cind ajunge acasa se dezechipeaza si de uniforma, dar si de limbajul de penitenciar: "Nu pot sa ma port acasa ca si cum as fi la serviciu, desi penitenciarul m-a schimbat mult. Nu pot sa vorbesc acasa ca si cum as fi la puscarie, fiindca nici la puscarie nu vorbesc cu toti la fel." La "mititica" este flux continu, intotdeauna trebuie sa fii cu ochii in patru deoarece, "raspunzi cu capul de cei pe care-i ai in custodie".
Domiloiu nu poate povesti despre vreun detinut celebru fiindca, zicea, "o fi celebru in lumea lor": "Am aici gruparea Nelutu’…"
Apropo de "limbajul de penitenciar", supraveghetorul spune ca, la puscarie, isi rezolva problemele de serviciu "pe limba" fiecarui detinut: "Nu poti sa vorbesti cu un recidivist notoriu, asa cum vorbesti cu unul care, chiar daca a ucis, se poarta bine si este chiar si responsabil de camera. Acesta este exemplul lui Anton Tatar, cel incarcerat pentru omor, din timpul lui Ceausescu."
"Ochii si urechile" subofiterului ramin, chiar si cind este acasa, la penitenciar: "Sint liber, sint in concediu, nu conteaza, vin aici cind sint chemat, stiu ce se intimpla aici. Ce vad noaptea, cind sint de serviciu? Daca este vorba despre relatiile homosexuale dintre detinuti, sa stiti ca nu-s chiar asa de multi pe cit se aude. Cine-i controleaza pe ei, noaptea, cind intr-o camera sint citeva zeci de paturi iar eu n-am voie sa intru, ma uit doar prin vizeta, doar atunci cind aud zgomote suspecte. Nu se bate nici unul cu pumnul in piept ca este homosexual, ei se stiu intre ei si nu stie nimeni ce fac ei acolo, in habitatul lor."
Aceasta este povestea unui om care are drepturile unui cetatean de rind si obligatia de a sta "en garde" la respectarea drepturilor detinutilor. Povestea unui "puscarias platit". Cum bine zicea: "eu fac puscarie cu un contract, iar ei cu un mandat"! (Nicoleta BUTNARU)