Baricada intre judetele Braila si Tulcea

miercuri, 19 iulie 2000, 23:00
2 MIN
 Baricada intre judetele Braila si Tulcea

Directia Sanitar-Veterinar Braila a declarat carantina de gradul doi, luind masurile necesare pentru impiedicarea patrunderii in judetul nostru a antraxului, boala care afecteaza in prezent mari efective de animale din judetul Tulcea, facind victime si in rindul oamenilor, ne-a informat Victor Surdu, directorul institutiei. Conform spuselor sale, de luni, 17 iulie, in toate punctele de trecere cu bacul, echipe formate din inspectori ai Politiei Sanitar-Veterinare si lucratori ai Inspectoratului de Politie al Judetului impiedica accesul dinspre Tulcea a transporturilor de bovine, ovine, cabaline si porcine. De asemenea, s-a impus un cordon de vaccinare, ce include localitatile din Insula Mare, precum si Vadeniul, Chiscaniul, Tichilestiul, Gropeniul, Stancuta, Bertestii si Victoria. "In judetul nostru, campania de vaccinare contra antraxului s-a finalizat deja. Acum s-a luat masura vaccinarii acelor exemplare care pe vremea desfasurarii campaniei nu implinisera doua luni", ne-a declarat directorul Surdu.
Pina in prezent, in judetul Braila nu s-a inregistrat nici un caz de antrax, iar veterinarii spera ca nici nu vor fi probleme. Asta pentru ca, la 14 zile dupa vaccinare, vitele devin imune. Zona Insulei Mari necesita insa o atentie sporita deoarece bratul Dunarii poate fi usor traversat dinspre Tulcea de animale lasate in semisalbaticie, ce poarta bacteria care provoaca antraxul. Aceasta bacterie, denumita stiintific "bacillus anthracis", prin forma de rezistenta sporulata, se mentine timp indelungat in mediul exterior, putind fi contactata de un animal chiar si dupa citiva zeci de ani.
Semnele imbolnavirii de antrax la un animal sint febra, congestiile, tulburarile digestive si respiratorii. La oameni, boala mai este cunoscuta si ca "buba neagra" si se transmite prin contact cu carnea infectata, in conditiile in care cel ce o manipuleaza are rani deschise pe miini. Mai rar, antraxul se contacteaza si pe cale digestiva. Boala se manifesta prin febra, tremuraturi musculare, tulburari digestive si aparitia unor carbunculi (furunculi) de culoare neagra. Antraxul evolueaza foarte rapid si, daca nu se trateaza la timp, inca din faza incipienta, duce la septicemie si deces. (Florentin COMAN)

Comentarii