Criminali pe viata

Incadrati la "deosebit de periculosi", criminalii stau zile in sir "pe camera": butoneaza televizoarele. Cei care si-au incheiat de putina vreme conturile cu instanta, dupa citiva ani de declaratii la bara, in penitenciar iau lupta de la capat: studiaza, intii, legile care i-au condamnat, se intereseaza de posibilele hachite avocatesti pentru a-si scurta osinda, scriu procurorului general, ministrului Justitiei si altor foruri ce i-ar putea scapa. Viata lor s-a transformat, astfel, intr-o seama de cuvinte: numitul, victima, parte vatamata, revizuire, recurs in anulare. Chiar daca cei mai multi recunosc faptele pentru care au fost intemnitati, cu totii ridica probleme fie vizavi de incadrarea juridica, fie de tratamentele "ingurgitate" in timpul cercetarilor, ori de imprejurarile in care au comis fapta.
"Ma uitam la el cum se zbate si horcaie"
Greii Penitenciarului Braila, detinutii cu cele mai aspre condamnari, au incalcat "omerta" (legea nescrisa a tacerii), povestindu-si faptele. C.M., de 48 de ani, din Braila, condamnat la 17 ani pentru omor, a trecut prin mai multe inchisori din tara si chiar a apelat la "refuz de hrana" din motive juridice. Detinutul sustine ca a comis crima putin altfel fata de consemnarea din rechizitoriu. Nici la aceasta data, dupa patru ani de la incarcerare, C.M. nu-si poate explica cum a putut sa taie beregata unui barbat, cu un briceag cu lama de vreo 5-6 centimetri.
"Pe 25 octombrie 1996, seara, l-am omorit, pe fiul patronului la care munceam ca cioban. Victima a urcat dupa mine in vagon amenintindu-ma ca ma taie. Era baut si i-am spus sa se linisteasca. A scos un briceag si s-a repezit la mine. Am reusit sa ies din vagon, dar el a venit dupa mine. Imi zicea mereu ca ma taie. Ne-am incaierat, jos, pe iarba. Era deja noapte. De frica, am scos si eu briceagul si am dat. Nici nu stiu de cite ori. In rechizitoriu se zice ca i-am taiat beregata si ca i-am perforat plaminii. Nu-mi explic, cum?! Briceagul meu avea o lama de numai 5-6 centimetri. Am dat, ce-i drept, dar mai mult de frica. Apoi m-am retras si ma uitam, in intuneric, ma uitam la el cum se zbate si horcaie. L-am urcat intr-un carut sa-l duc la spital dar, la sosea, n-a oprit nici o masina. (…) Sint nemultumit ca nu mi s-a admis proba cu martori. Am facut mai multe cereri de recurs in anulare, si la procurorul general al Romaniei, si la ministrul Justitiei. Am primit un raspuns cum ca recursul in anulare a mai fost cerut de cineva, dar din alte motive. Nu mai inteleg nimic", ne-a relatat C.M.
Detinutul spune ca n-a beneficiat de proba cu martori si, in memoriul sau adresat procurorului general, apeleaza la circumstanta legitimei aparari: "Acelasi procuror care a facut cercetarea penala avea obligatia sa infirme toate actele procesuale si sa expuna instantei de judecata toate mijloacele folosite (…) pentru a arata ca eram in situatia de legitima aparare."
C.M. ne-a furnizat numele a sase posibili martori si a doi subofiteri de la Postul Local de Politie din Tudor Vladimirescu, care ar putea relata imprejurarile in care s-a comis crima.
"Cind ies, iau viata de la capat!"
N.M. are 30 de ani si a fost condamnat in 1988 la 20 de ani de puscarie pentru omor si viol. "Violul nu l-am comis", spune el imediat. Speriat, cu privirea excesiv de albastra, detinutul tresare la orice miscare a ferestrei larg deschise. Da din umeri si nu stie cum sa inceapa: "Am luat si violul daca tot mi-au dat. Asa a fost sa fie. Aveam 18 ani. Am omorit un fost puscarias, cel mai periculos, pe unul zis Nebunu’. I-am dat cu toporul in cap si l-am aruncat in Dunare, impreuna cu fata aia de 28 de ani care, apoi, a zis ca am violat-o. Nu stiu cum e afara, stiu doar ceea ce mi-au povestit fratii mei si ceea ce am vazut prin geamul dubei. Atit. Cind ies, iau viata de la capat. Poate ma angajez undeva, poate bag niste chiriasi in casa si mai cistig de o piine", povesteste detinutul.
Vorbeste trunchiat iar fata sa, initial imposibila, se transforma pe masura ce vorbeste. Cind povesteste despre relatiile dintre detinuti, aproape ca sopteste in microfonul reportofonului. "In Penitenciarul Braila e mult mai bine decit in alte parti. Am fost si la Gherla, Aiud si Margineni. Nu vreau sa ma mai trimita acolo. Peste doi ani intru in Comisia de liberare si vreau sa stau aici. Fiindca, pina a veni la Braila nu m-a cautat nimeni. Fratii mei au case si familii aici. Vin pe rind la mine, cite unul la trei luni. Eu am o casa in Braila dar fratii mei vor s-o vinda. Eu nu vreau. N-am unde trage cind ies de aici."
Pentru casa batrineasca din Brailita, detinutul este in proces de partaj cu fratii sai. Povesteste ca i s-au cerut bani pentru acest litigiu si ca neavind i se va respinge actiunea. Ii este teama ca va ramine si fara casa din Brailita: "Si asa viata mi s-a dus. Aici mai ies la club, joc tenis si fotbal. Nu ne scoate la munca. In alte puscarii munceam la timplarie. Am invatat aici meseria, desi am numai sase clase. N-am vrut sa-mi continuu scoala in penitenciar. Mi-a placut, mai mult, sa ies la munca."
N.M. a cerut o intrerupere de pedeapsa pentru a-si rezolva problemele legate de casa batrineasca dar n-a primit, inca, un raspuns. Singura lui doleanta este, in final, sa ramina la Braila: "Aici, cind vine cite unul cu citiva ani de puscarie, nu indrazneste sa-si bata joc de mine. Si apoi, eu prefer sa ma las de fumat decit sa-si bata unul joc de mine pentru o tigara aruncata in scirba. Unii iti dau tigarile jos, tocmai pentru a te face sa te apleci. Eu mai bine nu fumez. Nici nu le prea am cu tigarile. Vreau sa stau aici fiindca vin fratii si-mi aduc pachet de Pasti si Revelion. Sa nu ma uit in gura altuia", a incheiat N.M.
Povestea celor doi deosebit de periculosi nu este decit o felie din ceea ce implica privarea de libertate. Dincolo de gratii, lumea este duala: intii e fericirea de-a avea ce minca si apoi groaza de a-ti spijini retina pe un gard ghimpat. (Nicoleta BUTNARU)