Domnul Trandafir – condamnat pentru mita

miercuri, 17 ianuarie 2001, 00:00
2 MIN
 Domnul Trandafir – condamnat pentru mita

Profesorul Trandafir Paraschiv, la cei 62 de ani ai sai, nu face deloc cinste elitei intelectualitatii romanesti din care – vrind-nevrind – face parte. Trimis in judecata in august 2000, el a fost condamnat de catre Tribunalul Braila la 3 ani inchisoare, cu suspendare conditionata a executarii pedepsei si termen de incercare pe 5 ani, pentru luare de mita. S-ar crede ca profesorul a pacatuit fara voie, dar nu este asa: in anul 1973, el a mai fost condamnat, definitiv, la 7 ani inchisoare, tot pentru mita.
Dascalul sexagenar a fost anchetat de procurorul Gheorghe Constantinoiu, seful Sectiei Urmarire Penala a Parchetului Judetean Braila, care a intrat in posesia unei reclamatii – datata 9 februarie 1999 – trimisa organelor de ancheta de elevii clasei a XII-a E seral. Satui de abuzurile "profului de romana", elevii s-au decis sa-l toarne la Politie. Au fost luate in consideratie nu mai putin de 10 denunturi, in care se afirma, negru pe alb, ca domnu’ Trandafir a pretins si a primit de la elevi bani, bunuri si chiar servicii, ca sa-i favorizeze la romana sau ca sa le incheie situatia scolara fara de care nu se puteau prezenta la examenul de bacalaureat. Tribunalul a tinut, se pare, seama de oful elevilor. Prezentam in continuare citeva cazuri relatate in dosarul penal al profesorului.
Valentin Ionut Danila, mecanic de intretinere la "Aptercol" – care a terminat clasa a XIII-a la "Edmond Nicolau" (Liceul de Constructii) a afirmat ca dacalul i-a pretins 700.000 lei pentru "pregatire la romana", fara de care nu i s-ar fi incheiat situatia scolara. Danila n-a reusit sa faca rost de bani si s-a dus acasa la Paraschiv cu un peste de 5 kg. Acesta insa l-a refuzat, spunind ca "are nevoie de bani" pentru fiica lui care este la facultate. In final, elevul a ramas corigent la romana si nu s-a mai putut prezenta la examenul de bacalaureat.
Alina Cunciof, si ea eleva a "domnului Trandafir", a declarat ca i-a dat acestuia 400.000 lei, ca sa-i incheie situatia scolara, iar Ionel Dima ca a fost acostat pe holul liceului, in legatura cu "necesitatea" unei pregatiri la Limba Romana, contra sumei de 700.000 lei. Dima, care a refuzat "sfatul", a ramas si el cu situatia neincheiata. Lui Daniel Neculai, fost elev in clasa a XIII-a F, Trandafir Paraschiv i-a cerut la obraz doi saci cu mere, "pentru ca fiica sa este vegetariana". Elevul insa s-a tinut tare si nu i-a dat nici un mar.
Dar profesorul a mers si mai departe. Anchetatorii spun ca el i-a dus pe trei elevi – Alin Marin, Ionut Hope si Cornel Antofi – la prasit, pe terenurile pe care le-a mostenit la Jijila (Tulcea) si Martacesti, exact cum se intimpla si pe vremea lui Ceausescu.
In replica la toate aceste acuze, Paraschiv a declarat ca este nevinovat. (Marian GHEORGHE)

Comentarii