In livada Spiru Haret s-a dat militaria jos din pod

miercuri, 26 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 In livada Spiru Haret s-a dat militaria jos din pod

In livada Spiru Haret, recoltarea se va desfasura dupa un program dinainte stabilit. Iesirea cu fructe din livada in afara orelor de program se considera furt.
Accesul in livada a persoanelor care nu detin in proprietate suprafete din incinta ei se poate face doar pe baza de procura autentificata, eliberata de un proprietar.
S-a dispus verificarea certificatelor de producator. Persoanele depistate ca vind fructe care nu se regasesc in certificat vor fi acuzate de fals in declaratii.
Proprietarii de pomi care nu efectueaza tratamentele, cu substante puse la dispozitie de Directia Fitosanitara, vor fi amendati.
Acestea sint masurile stabilite de autoritatile judetene in incercarea de a salva livada de linga satul Spiru Haret, aflata in pericol datorita neintelegerilor dintre citiva proprietari ai pomilor si firma privata care a luat-o in arenda. Dupa cu v-am mai informat intr-un numar recent al cotidianului nostru, livada Spiru Haret se intinde pe 200 de hectare, suprafata pe care au primit titlu de proprietate un numar de 670 de persoane fizice. In luna martie a acestui an, firma "Mondolav" SRL a preluat livada avind acordul de principiu al tuturor proprietarilor. Pentru a se recupera intirzierea lucrarilor, s-a inceput stropirea si ingrijirea pomilor concomitent cu semnarea contractelor de arenda. Patronul "Mondolav", Gheorghe Voiculet sustine ca un numar de 70 de proprietari au "tras de timp" cu parafarea intelegerii pina cind s-au copt fructele, apoi au anuntat ca nu mai dau nimic in arenda si s-au apucat sa culeaga, desi nu contribuisera cu nimic la intretinerea pomilor. Mai mult, au inceput sa vinda fructele la un pret mai mic, chiar linga poarta livezii, suflindu-i astfel clientii firmei arendatoare. Voiculet se mai plinge ca proprietarii "rebeli" nu vor sa-si trateze pomii, fapt ce pune in pericol toata livada, fiindca bolile s-ar putea extinde chiar daca "Mondolav" executa stropirile conform tehnologiei.
La rindul lor, proprietarii in cauza sustin ca nu sint multumiti de serviciile "Mondolav" si ca se tem ca nici aceasta nu le va plati valoarea arendei, asa cum au facut cele doua firme care au administrat livada inaintea ei. Unul dintre proprietari i-a spus reporterului nostru ca, decit sa-i dea in arenda, daca nu va face fata costurilor intretinerii pomilor sai, ii va scoate si pe locul lor va planta pepeni. Cei de la "Mondolav" afirma ca acesta e un mod de gindire care tinde sa se generalizeze si ca, daca vor renunta la administrarea livezii, ea ar putea fi distrusa rapid, asa cum s-a intimplat, tot la Spiru Haret, cu via nobila de pe 80 ha, intr-o situatie similara. In acea zona, atit livada cit si vita de vie au rolul strategic de stabilizare a solului nisipos.
In acest context, marti, 25 iulie, la Primaria Bertestii de Jos a avut loc o sedinta la care au participat autoritati ce au competenta sa se implice in rezolvarea problemei. Au fost prezenti: subprefectul Octavian Bologa, directorul adjunct al Directiei Agricole, Viorel Popescu, directorul Directiei Fitosanitare, Corneliu Coman, un procuror de la Parchetul Insuratei, un reprezentant al Inspectoratului de Politie al Judetului, primarul comunei, Gheorghe Paraschiv, viceprimarul si inginerul Camerei Agricole. S-au implicat in discutii si Gheorghe Voiculet, patronul "Mondolav" si agronomul Mihaita Draghici, care administreaza efectiv suprafata preluata in arenda. Intilnirea acestora s-a finalizat prin stabilirea masurilor enumerate mai sus. (Florentin COMAN)

Comentarii