Inchisi din vremea lui Ceausescu

Lumea actuala si perioada postdecembrista vazute prin ochii celor inchisi inainte de anul ’89 sint doar frinturi de modernism ce transpar din ziarul rasfoit, la gramada, in celule, si din ecranul unui televizor. Realitatea din afara puscariei ajunge, adesea, trunchiata, la urechile "veteranilor" ce infunda inchisoarea din vremea lui Ceausescu, din povestile proaspetilor incarcerati. Cum vad libertatea de dupa ’89 detinutii "tutelati" de pirnaie chiar inainte de acest an cintareste mult in resocializarea acestor oameni straini de democratia proclamata in Romania anului 2000. In Penitenciarul Braila am gasit doar doi detinuti inchisi din vremea dictatorului, fiindca puscaria braileana este una de tranzit si nu "cazeaza" detinuti ce au condamnari mai mari de 10 ani, cu exceptia celor care au afaceri judiciare pe teritoriul judetului. Unuia dintre acestia i se pare ca libertatea este "frumoasa", iar celalalt compara democratia de afara cu "o alta forma de puscarie, in care ingradirea drepturilor domneste sub paravanul libertatii".
Marinache Negrea, condamnat la 20 de ani de inchisoare in ’88 si Anton Tatar, condamnat la moarte si apoi absolvit prin decret de pedeapsa in schimbul a 24 de ani de inchisoare, in ’87, sint detinutii cu cele mai grele pedepse din puscaria braileana, aflati pentru scurta vreme aici, doar pe perioada desfasurarii unor procese ce-i vizeaza. Marinache Negrea are 30 de ani si bintuie prin puscariile tarii de la virsta de 19 ani. In ’88 a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, pentru omor deosebit de grav si viol. Nici in ziua de astazi nu recunoaste violul, dar s-a impacat cu gindul ca va imbatrini in puscarie. In 2002, Negrea va intra in prima comisie de liberare conditionata si, deja, isi face visuri despre cum isi va reface viata in libertate. Un proces cu o matusa din Brailita, care vrea sa-i ia casa parinteasca, il tine la Braila si este fericit ca poate sta aici, unde, spunea, este mult mai bine decit in alte puscarii.
"N-am vazut niciodata o suta de mii de lei, dar stiu ca pot cumpara cu banii astia vreo 20 de pachete de Carpati"
Marinache Negrea se comporta, inca, asemeni unui copil: zimbeste des si se bucura cind cineva ii cere sa vorbeasca despre el. La inceput timid si cu privirea ratacita, el isi incepe povestea cu o voce mocnita si intr-un limbaj simplu: "Ma uit la televizor cite o zi intreaga. Imi plac emisiunile de la Antena 1 si-mi place muzica pe care o dau astia de la Costinesti. Afara e frumos. Imi place cum se distreaza lumea de acum. Libertatea este frumoasa. Ma uit la stiri, citesc ziarul care ni se da in camera si aflu ce se intimpla afara de la cei care vin. Nu-mi plac stirile despre hotii. Si in timpul lui Ceausescu se intimplau multe, dar acum se spun mai pe sleau. Incerc sa ma tin la curent cu tot ce-i afara. Stiu cine-i presedintele tarii, cine-i primar… Atita ca nu cunosc banii. N-am vazut niciodata o suta de mii de lei, de pilda, dar stiu ca pot cumpara cu banii astia vreo 20 de pachete de Carpati. In vremea mea, pachetul era trei lei si puteam cumpara foarte multe cu o suta."
Negrea este optimist in ceea ce priveste viata de dupa gratii si considera ca "asa a fost sa fie" cind a primit 20 de ani de puscarie. Un rid adinc ii brazdeaza fruntea cind trebuie sa povesteasca despre fapta sa. El a crapat capul cu toporul unui fost puscarias, tovaras cu el si cu fata ce-i era prietena, in ’88. "Ne-am certat de la fata, eram in insula numai noi trei. I-am dat cu toporul in cap si apoi l-am ascuns impreuna cu fata. Apoi, ea m-a acuzat ca as fi violat-o, de frica sa nu intre in fapta cu mine. N-am negat, fiindca ea mi-a promis ca ma cauta in puscarie, dar nu m-a cautat. Acum e tirziu, vreau sa-mi refac viata. Cind ies de aici, posibil in 2002, iau tramvaiul si ma duc acasa, in Brailita. Apoi, incerc sa ma angajez. Desi am numai sase clase, am invatat timplarie si sculptura la Penitenciarul Gherla. Vreau sa ma insor cu o fata frumoasa si ascultatoare, care sa inteleaga prin ce am trecut. La inceput n-am sa-i spun, pina se indragosteste de mine, apoi ii voi spune. Daca ma iubeste, ramine cu mine si ma intelege."
Tinarul detinut recunoaste ca nu stie cum este afara, dar isi imagineaza ca este frumos. O vreme, vreo trei-patru luni, a scris unei fete de la "matrimoniale", cum fac toti puscariasii: "Pe unii ii cauta fetele de la matrimoniale, le aduc pachete. Eu n-am fost cautat timp de 12 ani. In urma cu vreo trei luni m-a cautat un frate. Am corespondat cu o fata din libertate, gasita prin «matrimoniale». Asa fac toti puscariasii tineri. Dar nu mi-a mai scris, nici eu nu i-am mai raspuns. Nu mai intelegeam scrisorile."
"Nu mi se parea prea mult sa mor pentru ceea ce am facut"
Anton Tatar are 43 de ani, este originar din Cazasu si a fost incarcerat la 29 de ani, in ’87, cind impreuna cu un altul a omorit doi oameni pe care nici nu-i cunostea. El a fost, initial, condamnat la moarte: "Am primit pedeapsa cu groaza. Stiam ca va veni decretul, dar tot m-a marcat. Asta insemna ca pedeapsa mi se va comuta in ani grei de puscarie. Nu mi se parea prea mult sa mor pentru ceea ce am facut. Desi am fost incadrat la dubla crima cu premeditare, eu stiu ca n-am premeditat decit un jaf. Am mai fost inchis si inainte de ’87, stiam cum e in puscarii. Pe atunci, te bateau supraveghetorii de te snopeau. In ’90, eram la Gherla si am participat la o revolta in penitenciar. M-au impuscat in mina si m-au batut de mi-a pocnit stomacul."
In urma decretului, Tatar a primit 24 de ani de puscarie in schimbul mortii. Puscaria si propriile fapte l-au dezradacinat. In ’87, avea patru copii si nevasta gravida. Acum, povesteste el, mai are doar doi copii, cei parasiti de nevasta si adoptati, ulterior, de un camin de baptisti din Ploiesti: "Intilnirea cu fiii mei a devenit o rutina. Nu ma emotioneaza si ceea ce ma doare este ca n-avem ce ne spune. Vorbim despre vreme. Ei nu ma intreaba nicodata ce am facut de sint aici, dar daca ma vor intreba, voi merge pe adevar. Acum am cerut revizuirea dosarului, de asta ma aflu la Braila."
Tatar a trecut prin toate inchisorile de trista amintire din tara si are prieteni printre detinuti, care-i dau tigari si mincare. Despre libertatea de dupa ’89 are o filozofie proprie: "Ceea ce vad la televizor si citesc in ziare si ceea ce-mi povestesc ce-i ce vin din libertate mi se pare o democratie prost inteleasa. Afara, toata lumea are drepturi, dar, sub paravanul libertatii, nu este decit tot o puscarie. Aici, de bine de rau, noi avem ce minca, cu ce ne imbraca, fara bani, dar afara, drepturile conferite prin lege sint ingradite tot prin lege."
Tatar nu stie ce va face cind va iesi din inchisoare, posibil in 2008, cind intra in comisia de liberari conditionate. Nevasta l-a abandonat dupa ce, povesteste, Penitenciarul Gherla l-a declarat mort, dupa revolta din ’90. "Ea a plecat in Constanta cu trei dintre copii. Doi i-a abandonat in Cazasu, la mama mea. Apoi, eu am luat legatura cu niste baptisti care au internat cei doi copii intr-un camin din Ploiesti. Mama a murit. Mai am, in Cazasu, o sora. La ea voi trage dupa liberare, dar ea are familia ei. Eu nu mai am nimic. Copiii de la Ploiesti sint bine, ma viziteaza, acum mi-au scris de la mare, sint in tabara cu scoala. Pot, cel mult, sa ma angajez undeva la oi, la munte. Am calificari de sudor, brutar si lacatus, dar nu cred ca ma va angaja cineva. Acum, Romania are o economie mult mai proasta, iar libertatea este ceva fictiv. Si apoi, mai am mult pina la liberare. La Braila este bine, nu te bat astia, dar nu cred ca ma vor mai tine mult. Poarta Alba ma maninca."
O zi din viata lui Tatar inseamna, asa cum ne relata, foarte multa tacere: "Nu gasesc subiecte de discutie cu ceilalti detinuti. Citesc si ma uit la televizor. Aici am citit Biblia, aici am citit tot felul de carti de stiinta, beletristica, despre stiintele oculte si nu numai. De ceva vreme nu mai citesc tot ce-mi pica in mina. Am devenit mai selectiv."
Tatar si Negrea sint "cazati" la camera de periculosi. Miercuri, ni s-a comunicat ca Negrea a fost imbarcat spre Poarta Alba.
Inchis din vremea lui Ceausescu sau dupa, fiecare dintre detinutii braileni se pregateste pentru ziua liberarii. Adaptarea la sistemul de detentie este pentru ei doar un drum spre acea zi. Fie ca mai este mult, fie ca mai este putin din AMR (termen folosit de militari si puscariasi care face referire la numarul de zile sau ani pina la data liberarii, fiind abrevierea expresiei Au Mai Ramas – n.n.) ei nu fac decit sa spere ca timpul va iuti pasul. Citi dintre ei reusesc sa puna lacatul pe acest capitol din viata lor, privarea de libertate, o arata cifra 51.000, cit numara, acum, populatia penitenciara din Romania. (Nicoleta BUTNARU)