OADO-mania puscariasilor

vineri, 27 octombrie 2000, 23:00
3 MIN
 OADO-mania puscariasilor

Libertatile post-decembriste si-au pus intr-un mod aparte amprenta pe relatiile detinutilor cu forurile nationale si internationale de aparare a drepturilor omului. Asa se face ca, in Penitenciarul Braila, nu exista detinut care sa nu se fi plins, macar o data, unei astfel de organizatii. Indiferent de situatia lor juridica, arestati preventiv sau condamnati definitiv, puscariasii scriu fie pentru a contesta modul de cercetare a faptelor lor, fie pentru a nega total acuzatiile ce li se aduc. O parte dintre memoriile detinutilor chiar au intrat in atentia acestor organizatii. In martie a.c, Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului a inceput demersurile catre organele abilitate ale statului pentru a rezolva cazurile a sapte detinuti din Penitenciarul Braila, printre care si cazul lui Dumitru Oprea, zis Cracanatu’, cel care s-a liberat de ceva vreme.
Desi detinutii au dreptul de a scrie unde vor si ce vor, exista statistici care confirma ca, lunar, citeva sute de detinuti trimit petitii in care neaga faptele pentru care sint incarcerati sau povestesc altfel, fata de declaratiile date in timpul cercetarii penale, intimplarile care i-au adus in situatia privarii de libertate. Bineinteles, inainte de a ajunge la OADO, petitiile detinutilor "bombardeaza" comisiile de specialitate ale Senatului, Guvernului, Avocatul Poporului, in masura in care afla unii de la altii adresa cu pricina. Detinutii care au epuizat toate caile judecatoresti de atac si mai ales cei care primesc raspunsuri nefavorabile de la institutiile de mai sus, scriu Comisiei Europene a Drepturilor Omului si, pe linie, Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului.
De altfel, detinutii sint bine consiliati de organizatiile respective. O data la doua, trei luni, un astfel de organism isi trimite reprezentantii prin penitenciare, pentru a "culege" noi dovezi de incalcare a drepturilor omului. Nu de mult, trimisii SIRDO au avut intilniri cu mai toti detinutii Penitenciarului Braila. Intilniri strict secrete iar rezultatul, tindem sa credem, s-a comunicat fiecarui detinut in parte, dupa verificari prealabile. Misiunea acestor foruri este una de contactare a institutiilor ce au lezat, intr-un fel sau altul, drepturile detinutilor. In rare situatii, acestea isi comunica "prezenta in cercetarea cazului" penitenciarelor ce ii priveaza de libertate pe detinutii luati in colimator.
Asa se face ca, in martie a.c., Penitenciarul Braila era instiintat, in scris, ca OADO are sapte detinuti in vizor: "Va aducem la cunostinta faptul ca, in urma memoriilor primite din partea unor detinuti din Penitenciarul Braila, respectiv Oprea Dumitru, Siman Costel, Cristea Constantin, Ene Tudor, Dobrescu Silviu Mugurel, Paraschivescu Aurel, Ionescu Romica, organizatia noastra a inceput demersurile necesare catre organele abilitate ale statului, pentru a incerca rezolvarea cazurilor in speta. Solutiile adoptate de institutiile respective vi le vom aduce la cunostinta, pe masura ce vom intra in posesia lor", preciza presedintele OADO, Florentin Scaletchi.
Se pare ca nici pina astazi OADO n-a mai comunicat "solutiile adoptate". O parte dintre cei nominalizati in respectiva adresa nici nu mai sint detinuti. Este si cazul lui Dumitru Oprea, zis Titel Cracanatu’.
Cu toate acestea, numarul celor din detentie care continua sa scrie la OADO sau mai sus, este in crestere. Cei mai multi au ceva de reprosat instantelor care i-au condamnat sau organelor de cercetare penala care i-au anchetat. Asta si pentru ca, in puscarie, detinutii au acces la informatie, chiar se invata unii pe altii unde, ce si cum sa scrie. Reamintim ca acestia au la indemina, in penitenciar, Codul Penal si de Procedura Penala. Mai mult, ei primesc "mura-n gura" informatii despre cum trebuie sa faca o cerere simpla, o actiune judecatoreasca, o cerere de revizuire a dosarului ori de liberare conditionata. (Nicoleta BUTNARU)

Comentarii