Ordonanta discordiei

marți, 13 iunie 2000, 23:00
3 MIN
 Ordonanta discordiei

Razboiul declansat de Guvern impotriva lefurilor de multe ori exagerate ale directorilor unor regii, companii si societati nationale sau cu capital majoritar de stat, precum si a multitudinii de sporuri si sporulete de care beneficiau salariatii acestora nu s-a lasat fara replica. Prin Ordonanta de Urgenta 58/2000, Guvernul a impus o disciplina salariala severa pentru o serie de 106 unitati de stat (regii, institute, societati si companii nationale) si 33 societati comerciale cu capital majoritar de stat. La toate acestea, bugetul de venituri si cheltuieli va fi aprobat de Guvern.
Sindicatele, insa, au atacat in instanta Ordonanta 58, Curtea de Apel Bucuresti suspendind, saptamina trecuta, aplicarea acesteia. Cea care a initiat actiunea in instanta a fost Confederatia Sindicatelor "Meridian", sindicalistii considerind ca OUG 58/2000 privind limitarea cresterilor salariale incalca atit prevederile constitutionale, cit si legislatia muncii.
Pe de alta parte, insa, ordonanta este considerata de cei vizati discriminatorie, considerindu-se ca ea ar fi trebuit sa fie macar din start aplicata asupra tuturor societatilor cu capital majoritar de stat ca si asupra regiilor locale. Astfel, la aceste regii, salariile directorilor ramin uriase – de exemplu, la o regie de marimea "Aptercol", venitul administratorului depaseste, teoretic, 40 de milioane de lei. Aceeasi situatie se intilneste si la societatile comerciale de stat. De exemplu, administratorul unei societati de tipul SANAB incaseaaza, lunar, peste 60 milioane lei – Grigore Danciu, administratorul Santierului Naval Braila, primind, luni bune, cit timp societatea a fost patronata de FPS, 61 de milioane lei lunar. Comparativ, directorul general al Companiei Nationale de Electricitate – cu zeci de mii de angajati si cu mii de miliarde cifra de afaceri – nu mai poate primi mai mult de 22,5 milioane lei lunar.
Salarii egale cu cele de anul trecut
In judetul nostru vor fi afectate de respectiva ordonanta Posta, CONEL, PECO, Romgaz, CFR Marfa si Calatori, APDM, AFDJ, Administratia Nationala a Drumurilor, Administratia Zonei Libere, Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare, Apele Romane, Regia Nationala a Padurilor, Loteria Romana si Romaniafilm.
OUG 58 prevede limitarea fondului de salarii din anul 2000 la cel mult de patru ori fondul de salarii din ultimul trimestru al anului trecut, precum si scaderea fondurilor prevazute pentru prime si alte drepturi banesti.
Agentii economici vor trebui sa-si stabileasca prin bugetul de venituri si cheltuieli fondul de salarii pe fiecare luna in parte, fara a depasi sumele repartizate. Salariile directorilor vor fi evidentiate distinct iar in ceea ce priveste sporurile, angajatii celor 139 unitati de stat evidentiate nu vor putea primi mai mult de 50% din suma aferenta salariilor de baza. Conducatorii respectivelor unitati nu vor putea beneficia de un spor de conducere mai mare decit jumatate din leafa pe care o primesc lunar, suma care va include si alte sporuri, adaosuri si premieri.
In plus, acestia vor trebui sa reduca arieratele si creantele bugetare ale unitatilor pe care le conduc, iar in cazul in care nu vor reusi diminuarea datoriilor catre stat urmind sa fie penalizati cu pina la 30% din salariul de baza. Nerespectarea prevederilor ordonantei se poate lasa cu amenzi intre 50 si 100 milioane.
Ordonanta i-a nemultumit nu numai pe salariatii unitatilor vizate, dar cu siguranta si pe cei din conducerea acestor societati, companii si regii, mai ales ca, prin aceasta se anuleaza, practic, Contractele Colective de Munca. Dar, pentru ca la Bucuresti Curtea de Apel a suspendat aplicarea ordonantei, directorii contactati de noi s-au abtinut sa faca aprecieri cu privire la prevederile acesteia.
Noua situatie a facut ca OUG 58 sa nu poata fi pusa in practica, mai ales ca avansul salarial pe iunie – luna din care trebuia aplicata ordonanta – se plateste in a treia decada a lunii. Cei vizati asteapta, intii de toate, ca situatia sa se clarifice. Executivul se gindeste la varianta depunerii unui recurs la decizia Curtii de Apel. Vom reveni. (Mircea DOAGA)

Comentarii