Se sfirseste un an agricol slab, incepe unul promitator

vineri, 22 decembrie 2000, 00:00
2 MIN
 Se sfirseste un an agricol slab, incepe unul promitator

Anul agricol 1999-2000 a avut rezultate sub asteptari, dar pentru 2000-2001 avem un inceput promitator, a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, Viorel Popescu, directorul adjunct al Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara Braila. La intilnirea cu ziaristii, acesta a caracterizat vara trecuta ca fiind cea mai grea situatie climaterica din ultimii zece ani, in care, pe linga seceta, o alta calamitate, grindina, a distrus total sau partial recoltele de pe 34.000 de hectare. Desi a iesit bine din iarna si promitea o productie excelenta, griul a suferit din cauza timpului nefavorabil si a dat, in medie, doar 2.328 kg/ha, de pe o suprafata de 68.000 ha. In total, s-au obtinut totusi 156.000 tone, cantitate care acopera necesarul de griu al judetului nostru. Orzul a oferit de pe 4.448 ha, o recolta buna, de 3.336 kg/ha, ca si orzoaica – 3.846 kg/ha, de pe 4.383 ha. Soia, cu 868 kg/ha de pe 17.000 ha si rapita, cu 1.141 kg/ha, de pe 6.380 ha i-a dezamagit pe agricultori. Marea dezamagire a fost insa porumbul, care n-a dat, in medie, decit 2.267 kg/ha, de pe uriasa suprafata de 107.000 ha.
La fel de slabe au fost si recoltele de floarea soarelui: 1.872 kg/ha, de pe 58.000 ha. Din fericire insa, a spus directorul Popescu, porumbul pentru saminta, cultivat pe 1.542 ha, a dat o productie foarte buna, de 1.418 kg/ha, ca si floarea soarelui: 781 kg/ha, de pe 415 ha.
Anul agricol 2000-2001 se anunta unul bun, daca natura nu va mai fi la fel de capricioasa. Cu toata lipsa de bani si criza de motorina, agricultorii braileni au reusit sa insaminteze cu mult peste planurile pe care si le-au facut initial. Astfel, fata de planul de 73.785 ha s-au insamintat 110.000 ha. Suprafata acoperita de griu, 87.000 ha, este cea mai mare din ultimii zece ani. Orz s-a cultivat pe 12.000 ha, orzoaica pe 1.158 ha, rapita pe 8.457 ha, iar furaje pe 345 ha. Asta in conditiile in care insamintarea unui singur hectar costa circa patru milioane de lei, iar ajutoarele promise de Guvern – bonurile pentru motorina si prima pentru griu – inca mai intirzie. Si efectuarea de ogoare merge destul de bine, cele 150.000 ha arate pina acum reprezentind cam 60% din necesar. Dupa parerile exprimate de directorul Viorel Popescu, agricultorii braileni au inteles ca, "la fertilitatea naturala pe care o au solurile noastre, executarea lucrarilor la timp ridica productivitatea culturilor cu 20-30%". (Florentin COMAN)

Comentarii