UPDATE: Cinci „locotenenti” din clanul Corduneanu, retinuti la miezul noptii

marți, 13 aprilie 2010, 23:23
2 MIN
 UPDATE: Cinci „locotenenti” din clanul Corduneanu, retinuti la miezul noptii

UPDATE (15.20): Ordonanta de retinere a lui Iulian Danut Darie a expirat la ora  14.05. Acuzatul a fost eliberat si a parasit incinta Tribunalului, urmind sa revina in momentul pronuntarii.

Cel putin cinci persoane au fost retinute azi-noapte de procurorii de la Crima Organizata in dosarul clanului Corduneanu. Acuzatiile au legatura cu inselaciunile imobiliare pentru care sint cercetati membrii grupari. Unele dintre acestea se ridica si la peste jumatate de milion de euro. Doi dintre cei retinuti de procurorii de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au mai fost arestati in acest dosar la sfirsitul lunii ianuarie, dar eliberati ulterior in recurs.

Este vorba de Constantin Darie si Iulian Danut Ilincariu. In cazul lui Darie, procurorii DIICOT il acuza acum de tentativa la inselaciune. "Este vorba despre aceleasi fapte pentru care a mai fost arestat. I s-a mai retinut o tentativa la inselaciune in legatura cu vinzarea unui apartament al unei persoane decedate care nu avea mostenitori, fapta care consider ca nu poate fi dovedita", a declarat avocatul Bogdan Tufeanu, aparatorul lui Darie.

In cazul lui Ilincariu, anchetatorii ar fi obtinut un denunt de o alta persoana cercetata in dosar, Marian Vasiliu, care ar fi sustinut in fata procurorilor ca Danut Ilincariu l-a invatat cum sa procedeze pentru a falsifica mai multe acte cu ajutorul carora sa vinda un teren. Terenul ar fi fost vindut succesiv catre mai multe persoane, pretul primit de Vasiliu fiind de 600.000 de euro. "Clientul meu a fost retinut si se va formula propunere de arestare preventiva. A fost extinsa urmarirea penala fata de alte fapte similare celor pentru care era deja cercetat", a spus azi-noapte avocatul Neculai Volovat, aparatorul lui Ilincariu.

O noapte intreaga de audieri la parchet

Alaturi de cei doi, procurorii au emis ordonante de retinere cel putin pe numele inca altor trei persoane. Este vorba despre Constantin Moloman, Adrian Danefild si Valentin Nechifor, cercetati pentru complicitate la inselaciune in cazul vinzarii unor imobile. Azi-noapte in jurul orei 24, procurorii erau inca in timpul audierilor, urmind ca in cursul zilei de astazi cei retinuti sa fie prezentati judecatorilor pentru emiterea mandatelor de arestare.

Gruparea condusa de fratii Corduneanu a fost destructurata la sfirsitul lunii ianuarie a acestui an, in urma a 47 de perchezitii domiciliare in judetele Iasi si Brasov. Atunci, 17 persoane, printre care si liderul gruparii, Constantin Bogdan (fost Corduneanu), au fost arestate. Potrivit DIICOT, gruparea condusa de fratii Corduneanu a actionat in perioada 2006 – 2009, atit pe teritoriul Romaniei, cit si transfrontalier.

Acuzatiile aduse de procurori pleaca de la cele de trafic de persoane, victimele fiind exploatate sexual, obligate sa cerseasca sau sa comita furturi, infractiuni cu violenta, santaj, infractiuni informatice si fraude economice, obtinind credite prin folosirea de acte false si persoane interpuse racolate in acest scop.

Comentarii