Cod rosu pentru Siret

Subtitlu

vineri, 25 iulie 2008, 23:35
6 MIN
 Cod rosu pentru Siret

Hidrologii au emis pentru riul Siret, de la Lespezi pina la Rachiteni si confluenta cu riul Moldova, o avertizare cu cod rosu. Fapt care presupune "risc de viituri majore, depasiri ale cotelor de pericol si amenintarea directa si generalizata asupra persoanelor si bunurilor". Practic, 16 localitati din judetul Iasi sint in pericol de a fi inundate potrivit avertizarii hidro. Ministerul Mediului, Attila Korodi, s-a aflat ieri in jurul orei 17 la Pascani pentru a vedea situatia din localitatile afectate de inundatii.  

 

Inca de vineri la amiaza autoritatile au inceput sa se pregateasca pentru o noapte alba in asteptarea viiturilor. Practic, pentru diminuarea pagubelor reprezentantii Directiei Apelor Prut au anuntat ca se va proceda la suprainaltarea, pe portiuni, a malului sting al Siretului cu diguri de nisip sau umplute cu apa.

Potrivit autoritatilor, localitatile in care s-au anuntat inundatii semnificative in judetul Iasi sint Lespezi, Dumbrava, Hirtoape, Gura Bacitei, Lunca, Pascani, Blagesti, Stolniceni-Prajescu, Cozmesti, Mogosesti-Siret, Luncasi, Halaucesti, Al. I. Cuza, Mircesti, Butea si Rachiteni. Dintre acestea, cele mai afectate ar putea fi Lespezi, Pascani si Valea Seaca.

Familiile din apropierea Siretului au fost evacuate

In comuna Lespezi si in municipiul Pascani populatia a fost avertizata ca sint asteptate viituri si ca ar putea fi evacuata. "Oamenii sint avertizati pentru evacuare, masinile sint pregatite sa intervina oricind. Primim tot felul de date legate de viitura care se asteapta si de aceea monitorizam atent situatia. De la ploile de joi s-au mai distrus un podet si citeva drumuri comunale, dar pe astea le mai facem noi, important este sa nu avem pierderi de vieti omenesti si casele oamenilor sa nu fie distruse", a spus ieri seara in jurul orei 20 primarul comunei Lespezi, Ioan Lazar.

Seful Serviciului Voluntari din Lespezi, Vasilica Minciuna, a precizat ieri seara ca zece femei cu copii care locuiau in apropiere de malul Siretului au decis sa se retraga la rude. Si autoritatile locale din municipiul Pascani au precizat ca au avertizat populatia din zonele cu cel mai mare risc ca dupa miezul noptii ar putea fi evacuata. "Lucram continuu. Ministrul Mediului a vrut sa vada care este situatia din teren. Avem in jur de 16.000 de saci pe care ii vom folosi sa facem diguri in zonele cu risc, la barajul de la Lunca si la podul de cale ferata de la Blagesti. Am anuntat populatia din Lunca ca in jurul orei 0 si pina spre ora 2 dimineata daca vom da indicatii de evacuare sa fie pregatiti", a spus vineri seara primarul municipiului Pascani, Grigore Craciunescu.

Reprezentantii Directiei Apelor Siret au anuntat ca la Lespezi era asteptat in cursul diminetii pe la ora 2-3 un debit maxim. "La ora 19 era raportat un debit de 1.185 de metri cubi pe secunda si era in crestere. Virful este asteptat in cursul acestei nopti in jurul orei doua-trei, iar dupa opt ore este anuntata o alta viitura, dar care nu va depasi 1.500 de metri cubi pe secunda", a precizat sefa dispeceratului DAS, Elena Talpau.  

180 de locuinte din satul Giurgesti erau complet izolate

La nivelul judetului echipajele Administratiei Nationale "Apele Romane" au anuntat ca vor interveni la digurile din Pascani si Rachiteni. Conducerea Prefecturii a anuntat ieri ca au fost inregistrate probleme si la digul de la riul Rediu, din Tirgu Frumos, afectat pe o portiune de aproximativ 30 de metri.
Autoritatile au ramas fara glas in fata fenomenelor meteorologice si hidrologice inregistrate la nivelul judetului Iasi.

"Judetul Iasi a fost supus incepind de joi la o incercare destul de grea, daca ar fi sa comparam tabloul general inregistrat acum cu cel din 2005, care era reperul nefericit al fenomenelor meteorologice, acum am depasit binisor problemele de atunci. Toate structurile Ministerului Internelor si Reformei Administrative de la nivelul judetului Iasi sint mobilizate pentru a interveni si limita efectele inundatiilor", a anuntat Bodea.

Reprezentantii Prefecturii au precizat ca in urma ploilor inregistrate joi si vineri au ramas in comuna Costuleni izolate 180 de locuinte din satul Giurgesti, drumul de acces in localitate fiind distrus. "Accesul auto este imposibil, iar cel pietonal este extrem de anevoios. Este singura localitate pentru care am solicitat pina acum din rezervele de stat si s-a dispus trimiterea de apa minerala intr-o cantitate de 5.000 de litri, iar prin intermediul ISU vom transporta apa potabila pentru a fi folosita la gatit. In localitatea Giurgesti au fost raportate cel putin 300 de fintini care au revarsat", a anuntat seful Prefecturii.

Autoritatile locale din Costuleni au precizat in cursul dupa-amiezii de vineri ca apa minerala fusese deja distribuita catre sateni. Totodata, primele raportari dupa ploile insemnate inregistrate la nivelul judetului arata ca au fost inundate sute de case si anexe gospodaresti. Mai mult, au fost avariate numeroase poduri si podete, iar zeci de km de drum judetean si comunal au fost distrusi.

Practic, au fost avariate portiuni de drum judetean care leaga Iasul de comuna Ipatele si Tirgu Frumos de Braesti. Accesul in comuna Helesteni se realizeaza cu dificultate din cauza distrugerii partiale a unui drum comunal pe o portiune de doi kilometri.

Pe de alta parte, cele mai multe case avariate au fost raportate in Valea Seaca, 100 de locuinte, la Costesti au suferit stricaciuni 45 de case, din care una a fost distrusa complet. "Au fost evacuate persoanele din locuintele afectate de inundatii. Joi noapte la Giurgesti doua persoane au fost surprinse de apa, dar dupa citeva ore acestea au fost recuperate", a anuntat Bodea.  

135litri/mp la Tg. Frumos

Precipitatiile inregistrate in noaptea de joi spre vineri au fost considerate record. Astfel, la Tirgu Frumos s-au inregistrat 135 de litri pe metru patrat intr-un interval de mai putin de 24 de ore, la Pascani si Pircovaci s-a ajuns pina la 125 de litri pe metrul patrat, iar la Lespezi si Siretel s-au depasit 100 de litri pe metrul patrat.

"O cantitate de peste 130 de litri pe metrul patrat in mai putin de 24 de ore reprezinta 20% din cantitatea de apa care cade intr-un an intreg", au precizat reprezentantii Serviciului de Prognoza a Vremii Bacau.

Avertizarea meteo cu cod galben pentru Iasi a fost ridicata de ieri de la 12, dar cea hidro a ramas. Pentru Siret a fost instituit cod rosu valabil pina astazi la ora 16, iar pentru afluentii Prutului si Siretului a ramas avertizarea cu cod portocaliu.

Alimentarea cu apa de Timisesti a fost oprita temporar

Ploile insemnate au determinat numeroase probleme in furnizarea utilitatilor. Avariile s-au tinut lant la E.ON Moldova. Reprezentantii furnizorului de electricitate au precizat ca au aparut probleme ca urmare a ruperilor de conductoare si a elementelor de sustinere. De asemenea, mai multe echipamente au fost afectate de fulgere. Ieri, la ora 15, 7 localitati nu aveau electricitate.

"Au fost scoase din functiune 3 linii electrice aeriene de medie tensiune, nefiind alimentati consumatorii din zonele Boscoteni, Coropceni, Ciortesti, Pribesti, Serbesti, Bradicesti, Dolhesti. Echipele E.ON Moldova Distributie actioneaza in conditii dificile din cauza accesului ingreunat in unele zone", se arata intr-un comunicat remis de E.ON. Reprezentantii furnizorului de electricitate au precizat ca 10 echipe de interventie actioneaza pentru remedierea avariilor.

Cu probleme s-au confruntat si angajatii ApaVital, fosta RAJAC. Din cauza precipitatiilor cazute, a fost oprita temporar alimentarea din sursa Timisesti. "S-a trecut pe rezervele de distributie a apei potabile catre consumatorii din Tirgu Frumos, Podu Iloaiei, Letcani, Valea Lupului", au precizat reprezentantii furnizorului de apa. Totodata, au fost probleme cu presiunea apei din cauza unei caderi de tensiune la statia de pompare Chirita.

Intirzieri si de 3 ore la CFR

Si calatorii care se aflau intre trenurile care au plecat sau se intorceau in Iasi au avut de suferit de pe urma precipitatiilor cazute. Trenul 10858 Vatra Dornei-Iasi a avut o intirziere de 135 de minute, trenul 1844 Timisoara Nord-Iasi a fost blocat 87 de minute in Cimpulung, iar trenul 1837 Iasi-Timisoara Nord a fost oprit in statia Vama 179 de minute din cauza precipitatiilor abundente.

Reprezentantii Regionalei CFR au afirmat ca au fost inchise mai multe tronsoane de drum, in zonele Radauti, Putna, Dolhasca, Falticeni, Dornesti. "S-a inchis pe portiuni diferite pentru ca a fost spalat terasamentul. Asta inseamna ca apa a luat piatra, iar trenurile nu mai pot circula din cauza ca sina nu mai poate tine trenul", a declarat Anca Bogonos, dispecer de serviciu.

Oficialii CFR au anuntat ca din Iasi pleaca toate trenurile, iar probleme deosebite sint in Suceava, unde nu se circula pe Dolhasca-Falticeni, Radauti-Gura Putnei, Darmenesti-Cacica.

Comentarii