Concert special de jazz in Dublin Pub

joi, 07 iunie 2012, 18:59
1 MIN
 Concert special de jazz in Dublin Pub

Iubitorii de jazz sunt asteptati la un concert special, la care va fi prezent si cubanezul Alejandro Martinez, fost solist in trupa Mandinga. Pe 14 iunie, incepand cu ora 21, in Dublin Pub va face atmosfera un band format din zece muzicieni. Acestia vor interpreta melodii din repertoriul consacratilor Kenny G., Candy Dulfer, Miles Davis, Marcus Miller, Stevie Wonder, Phil Collins sau Luis Miguel. Pe langa spectacolul muzical, va fi si unul de lumini. Band-ul este format din Alex Jaxx (saxofon) Catalin Hutanu (pian), Silviu Hutanu (clape si sintetizatoare), Irinel Lupu (tobe), Alexandru Birlenghea (bass), Bogdan Botez (chitara), Lucian Rusu (percutie), Andra Botez, Anca Serban si Ira Sacenco (backing vocals). Intrarea la eveniment costa 10 lei, iar biletele se pot achizitiona de la Palas Mall si Libraria Carturesti, din Iullius Mall. „O parte din pretul biletului va fi redirectionat catre o comunitate defavorizata, unde se vor realiza cel putin 50 de acte de identitate", a precizat Alexandra Melinte, asistent programe in cadrul Centrului Cultural German, organizator al evenimentului. Initiativa concertului „Smooth Jazz for Lovers" ii apartine lui Alex Jaxx. El este absolvent al Universitatii de Arte „George Enescu", unde a studiat clarinetul. In timpul facultatii a participat la numeroase concursuri de jazz. La editia din 2009 a Festivalului de Jazz de la Sibiu a obtinut titlul de „cel mai bun instrumentist". Totodata, impreuna cu trupa sa a castigat trofeul festivalului.

 

Comentarii