Copil de 3 luni ucis intr-un accident auto pentru ca statea pe scaunul din fata

joi, 24 mai 2007, 23:23
2 MIN
 Copil de 3 luni ucis intr-un accident auto pentru ca statea pe scaunul din fata

Un copil de trei luni a murit, iar tatal sau se afla internat in stare grava la spital, dupa ce masina in care se aflau s-a izbit violent de un pom. Accidentul s-a petrecut miercuri seara, in jurul orei 19, pe raza comunei Ceplenita, pe drumul national dintre Hirlau si Tirgu Frumos. Iulian Irimia (29 de ani), din Bacau, se indrepta catre casa, dupa o vizita la rude in judetul Iasi. Pe o portiune de drum drept, tinarul a pierdut controlul volanului, a derapat si s-a izbit violent de un copac. "Este o portiune de drum drept. Cauza accidentului a fost neatentia conducatorului auto", a explicat inspectorul principal Costel Mindru, purtator de cuvint al Serviciului Politie Rutiera. Politistii spun ca barbatul avea mai multe scinduri in masina, care i-au blocat partial schimbatorul de viteze, iar tinarul a incercat sa le aranjeze. In momentul accidentului, sotia soferului, Daniela (26 de ani), si baiatul familiei, in virsta de trei luni, se aflau pe scaunul din fata, copilul fiind tinut in bratele mamei. In urma impactului deosebit de puternic, copilul a zburat pur si simplu din bratele mamei, a fost proiectat prin parbriz si a murit pe loc. Soferul a fost transportat in stare grava la spital, avind multiple fracturi costale. "Soferul si pasagera au scapat cu viata pentru ca aveau centurile de siguranta puse", a mai mentionat inspectorul principal Mindru. Politistii sustin ca micutul nu ar fi patit nimic daca s-ar fi aflat in scaunul special pentru copii, pe care parintii il aveau cu ei in masina.

Comentarii