Copilul care scrie cu nasul

Subtitlu

joi, 19 februarie 2009, 22:53
5 MIN
 Copilul care scrie cu nasul

"Alex frapeaza prin privirea inteligenta, prin ochii extrem de frumosi si de expresivi", spun despre el cadrele de la Centrul de Plasament. In curind, pentru Alex ochii sai vor deveni "mouse" pentru calculatorul lui adaptat. 

 

Alex este un copil de 11 ani cu o voiosie a mintii pe care nimic nu poate opri. Nici macar paralizia cu care s-a nascut. Copilul, care se afla la Centrul de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" inca de cind avea noua luni, a reusit sa isi depaseasca boala – tetrapareza spastica – si sa le demonstreze tuturor ca este dornic sa invete tot ce se poate.

Pustiul, elev in clasa a III-a, a reusit sa arate lumii ca, desi cuvintele nu trec de bariera buzelor sale, el poate sa comunice si sa scrie. O face cu ajutorul unui sistem special achizitionat de conducerea institutiei, in septembrie.

Sistemul "Camera Mouse" este format dintr-o camera web performanta cu ajutorul careia poti fixa un punct pe fata unei persoane, care devine cursor pe ecran. Alex isi foloseste nasul drept cursor, devenind instrumentul cel mai important al relatiei dintre el si lume.

Alex zimbeste mult si stie sa se bucure

Acum zece ani, la intrarea in leaganul "Centrul 4" din Iasi o mama si-a abandonat copilul. A lasat doar o scrisoare in care isi exprima regretul si parerile de rau pentru ca nu putea avea grija de el. Alexandru Iulian Ursu este acel copil. Pe linga durerea abandonului, pustiul, care are acum 11 ani, sufera inca de la nastere de tetrapareza spastica. Nu isi poate misca membrele, ci doar capul, si nu poate vorbi. Este imobilizat intr-un scaun cu rotile. Copilul a ajuns la Centrul de Plasament al Complexului de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" cind avea noua luni. A avut noroc, pentru ca a gasit aici o familie.

"Alex frapeaza prin privirea inteligenta, prin ochii extrem de frumosi si de expresivi prin care reuseste sa ne comunice multe lucruri. Cind ii vezi privirea, spui ca este un copil fericit, care zimbeste mult si stie sa se bucure de lucrurile din jurul sau, facind abstractie de greutatile prin care trece. Din acest punct de vedere avem multe de invatat de la Alex", il descrie Teodora Racoveanu, psihopedagogul lui Alex inca din 2004.

Voiosia din spatele acestor ochi a motivat-o pe Teodora sa se implice foarte mult in educarea lui Alex si sa gaseasca solutii pentru a afla cine este acest copil care se da in vint dupa ciocolata si baloane, dar si snitel de pui. Alex este elev in clasa a III-a la Grupul Scolar "Ion Holban". El este integrat intr-o clasa speciala alaturi de alti sase colegi cu deficiente asociate, iar activitatile specifice procesului instructiv-educativ se desfasoara in clasa special amenajata in cladirea Complexului "Sf Andrei".

Pentru fiecare dintre elevi se realizeaza un program de interventie personalizat constind in psihopedagog, logoped, kinetoteraput, medic, educatori specializati, cu mare ajutor din partea voluntarilor de la Universitatea Brigham Young din Statele Unite.

Miscarile nasului le determina pe cele ale cursorului

Cu ajutorul acestor voluntari, complexul a obtinut acum trei-patru ani un bord digital conceput special pentru Alex. Este o tastatura cu spatii mari in care erau incluse diferite imagini. Alex invata ce reprezinta acele imagini, apoi era pus sa le identifice. O facea cu ajutorul unui dispozitiv prins de cap, care avea atasat o extensie, un brat de citiva centimetri cu care apasa pe imagini.

"Acea tastatura cu care a lucrat Alex acum 3-4 ani noi o numim board digital interactiv si a fost un proiect realizat cu ajutorul studentilor de la Universitatea Brigham Young din Utah (BYU), SUA, care vin la noi ca voluntari de patru ori pe an. Ei au avut aceasta initiativa si de atunci am inceput sa mai cautam si alte posibilitati, in momentul in care am observat ca nu este tocmai potrivita pentru posibilitatile motrice ale lui Alex, cu toate ca el avea potential intelectual. Alex a utilizat acel board citeva luni cu multa vointa si efort din partea lui si a noastra de a reusi. Acum, boardul este utilizat de alti copii cu capacitati motrice mai bune", descrie procedeul Teodora.

Si, pentru ca tastatura nu dadea roadele pe care le asteptase ea, s-a apucat de cercetat pe internet in speranta ca va gasi un sistem mult mai performant. Si a gasit chiar doua: "Camera Mouse" si "EagleEyes". "La celelalte doua sisteme, EagleEyes si Camera Mouse, am ajuns cautind pe google modalitati de lucru cu astfel de copii. Am ajuns pe un site denumit http://www.mayer-johnson.com/, care mi-a oferit informatiile necesare. Am inceput sa utilizam Camera Mouse din luna septembrie 2008, in momentul cind s-a achizitionat o camera web performanta de catre un student de la BYU care facea in acel moment voluntariat la centrul nostru", spune Teodora.

"Camera Mouse" reprezinta un soft complementar celui specific camerei web. Principalul scop al programului este acela de a prelua controlul mouse-ului prin functia "face tracking" (urmarirea fetei). In consecinta, Alex poate controla miscarile mouse-ului cu ajutorul unui patrat pozitionat virtual pe nas ori pe frunte. Daca Alex misca nasul de la stinga la dreapta, cursorul se misca pe ecranul computerului in mod similar.

Pentru ca aparatura sa functioneze la capacitate maxima, se impune verificarea constanta a pozitionarii centrale a imaginii fetei capturate prin camera web. Este necesar ca Alex sa fie mereu pozitionat in centrul imaginii capturate pentru ca mentinerea controlului mouse-ului sa fie cit mai usoara. Desi la prima vedere pare un procedeu simplu, nu este chiar asa, spune Teodora.

Este nevoie de miscari fine si de un efort imens pentru a reusi coordonarea mouse-ului. Dar Alex se straduieste, pentru ca vrea sa comunice. Vrea sa stie si ceilalti ca el "este un baiat destept", dupa cum scrie deseori pe ecranul calculatorului. "In doar citeva luni de utilizare, Alex a facut mari progrese. Pe viitor speram sa putem utiliza sistemul EagleEyes prin bunavointa unor profesori din SUA. In momentul de fata se fac demersuri pentru aducerea unui astfel de sistem la noi in centru", spune Teodora Racoveanu.

Va putea scrie cu ochii

Sistemul EagleEyes functioneaza pe aceleasi principii ca si Camera Mouse, insa este mult mai avansat tehnologic. Este un dispozitiv care se ataseaza cu electrozi in jurul ochilor lui Alex, cursorul urmarind miscarile globului ocular. Teodora a testat pe ea acest sistem, anul trecut in SUA, si este foarte multumita de rezultate.

Echipa centrului spera ca, pina la sfirsitul anului, Alex sa benecieze de EagleEyes. "Pina anul trecut nici nu stiam de ce este capabil Alex. Habar nu aveam ce este in capul lui. Nu am fi aflat niciodata ce se ascunde in el, dar Alex ne-a demonstrat ca este un copil foarte destept, chiar daca nu poate vorbi", spune Georgeta Ciobanu, directoarea complexului in care lucreaza deja de 19 ani.

Da, Alex este un baiat destept care zimbeste continuu si caruia ii place sa fie inconjurat de oameni. Si, chiar daca nu va merge niciodata, Alex se bucura nespus pentru ca reuseste sa le comunice celor de la Centrul de Plasament nevoile si dorintele prin intermediul calculatorului si al nasucului sau. El este, in felul sau, un invingator.

Comentarii