Exodul creierelor, valul doi

Subtitlu

marți, 19 ianuarie 2010, 19:22
6 MIN
 Exodul creierelor, valul doi

Exodul medicilor ieseni in 2009, la munca in strainatate, a adus statului roman pierderi indirecte de minimum 20 de milioane lei. Suma, echivalentul a circa 5 milioane de euro, reprezinta doar costurile medii  de scolarizare cheltuite cu cei 166 de specialisti care au parasit Iasul pentru un loc de munca bine platit intr-un spital occidental.

Doar un an de studentie la Medicina costa statul aproximativ 7.100 de lei pentru fiecare student. Un an de rezidentiat subtiaza bugetul statului cu aproximativ 14.910 lei de medic, constind in alocatia bugetara pentru pregatirea lor stiintifica.

Un calcul simplu arata ca, pentru un tinar anestezist care abia a terminat rezidentiatul, statul a cheltuit 117.150 de lei in sase ani de facultate si cinci de rezidentiat, bani pe care nu mai are posibilitatea de a-i recupera. Poate doar daca medicul se va intoarce acasa, cu o experienta mai bogata, si va profesa aici.

Anul trecut au plecat la munca in spitalele din strainatate 21 de tineri anestezisti ieseni si 24 de chirurgi. In total, numai in 2009 au luat drumul strainatatii nu mai putin de 166 de medici ieseni in cautarea unui loc de munca in care sa fie apreciati si remunerati asa cum merita. Prin plecarea lor se pierd nu doar banii investiti in pregatirea lor.

Iasul pierde si o buna parte din cei mai buni specialisti. Inceput dupa aderarea la UE, exodul medicilor reprezinta cel de-al doilea val al exportului creierelor, dupa plecarea in masa a cercetatorilor buni, in anii ’90.  

13 medici anestezisti au plecat in Belgia

Pentru ca numarul tinerilor specialisti care au parasit Romania anul trecut se mentine la cote ridicate, managerii de spitale se trezesc de multe ori in incapacitatea de a asigura normativul obligatoriu intr-o anumita clinica. Actuala criza economica si dificultatea gasirii unui loc de munca au facut totusi ca numarul medicilor plecati in 2009 sa fie mai mic decit in anul precedent.

Cele mai multe probleme la Iasi le ridica numarul mic de medici anestezisti. Anestezia si Terapia Intensiva reprezinta o specialitate foarte grea, remunerata insuficient aici, si care este in general evitata de studentii la medicina. Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, tot medicii anestezisti sint si cei care pleaca in numar mare din Iasi, la fel ca si chirurgii din diverse specialitati.

21 de tineri medici anestezisti si-au facut bagajele si au plecat la munca in strainatate, cei mai multi dintre ei, 13, alegind Belgia. "Salariul in Belgia pentru un anestezist este de cinci ori mai mare decit in Romania. Li se asigura cazare si alte facilitati doar ca sa vina acolo. Numarul mare de interventii chirurgicale din Europa din ultimii ani a determinat si o cerere mai mare de anestezisti. Ai nostri pleaca pentru ca sint mai bine platiti, sint mai respectati si au parte de conditii foarte bune de munca", a declarat prof.dr. Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, rector al UMF Iasi.

La Neurochirurgie, numarul de anestezisti este jumatate din necesar

Conform conducerii CMR, necesarul de medici anestezisti la nivelul intregii tari este acoperit doar in proportie de 40%.

De altfel, in Iasi sint spitale unde se lucreaza si cu jumatate din numarul necesar de medici. "Avem acum in spital cinci medici anestezisti si am mai avea nevoie de inca cinci pentru a lucra in conditii normale", a precizat dr. Dana Turliuc, managerul Spitalului de Neurochirurgie "N.Oblu".

Lipsa numarului necesar de medici in clinica nu face decit sa-i aglomereze pe cei care sint, garzile lor fiind mult mai dese si mai obositoare decit ar trebui. "Responsabilitatea in ATI este enorma, viata pacientului este in miinile tale. Este foarte multa munca fizica si psihica, nu ai viata personala, nici timp liber vreodata. In alte tari, atit conditiile de salarizare, cit si cele de munca sint mult mai bune, sistemul e deja pus la punct si functioneaza perfect. La noi inca mai este foarte mult de munca", a spus si dr. Ciresica Diaconescu, sefa Clinicii ATI din Spitalul "C.I.Parhon".

Fiind in deficit, medicii muncesc mult mai mult decit prevad normele europene

De altfel, numarul mic de medici de la noi nici nu permite aplicarea regulilor europene in domeniul sanatatii. O directiva europeana din 2005 prevede ca medicul are 24 de ore libere dupa ce a efectuat o garda.

Romania a obtinut derogare de la acea directiva tocmai din cauza faptului ca nu are suficienti medici incit dupa garda acestia sa-si permita o zi de relaxare. De asemenea, o alta problema este si faptul ca numarul de locuri la rezidentiat pentru ATI este mai mic decit ar trebui.

"Ministerul Sanatatii are posibilitatea de a scoate mai multe posturi la rezidentiat, insa nu stiu de ce nu face acest lucru. ATI si chirurgia sint specialitati deficitare la noi si e pacat pentru ca de la buget vin sume importante pentru pregatirea acestor medici care pleaca in strainatate. Pentru un an de studentie se cheltuiesc 7.100 de lei, iar pentru unul de rezidentiat, 14.910 lei. Aceste sume reprezinta contractul institutional dintre stat si universitate, care primeste finantare pe fiecare student in parte. Fondurile se regasesc in cursuri, materiale didactice, utilitati, salariile profesorilor. Medicul ar trebui sa produca servicii sociale, insa el pleaca gata format si pregatit in alta tara care beneficiaza de pe urma cunostintelor acumulate aici. Nu poti sa-i condamni totusi", a mai spus prof.dr. Astarastoae.

Astfel, pentru cei sase ani de studentie se cheltuiesc pentru un singur individ 42.600 de lei, la care se mai adauga inca 74.550 de lei pentru cei cinci ani de rezidentiat, bani care reprezinta alocatia bugetara pentru pregatirea specialistilor si care se regasesc in dotari si plata indrumatorilor.

Daca acest calcul este aplicat celor 166 de medici care au plecat in 2009, se ajunge la suma de 19.446.900 de lei. Aproape 20 de milioane de lei a pierdut statul doar prin plecarea celor 166 de medici din Iasi in 2009. Cit se va mai pierde pina se vor gasi modalitati de a-i retine in tara?

Un medic poate cistiga in Belgia pina la 6.000 de euro pe luna

Conform unui studiu al Colegiului Medicilor din Romania, aproximativ 60% dintre medicii din intreaga tara au intentia de a emigra la un moment dat. Cei mai multi dintre acestia sint medici in orase mici, unde nu au mijloace de a-si desfasura activitatea in conditii normale, lucru care duce la plafonare, mai ales daca sint si prost platiti.

De asemenea, 60% dintre cei care vor sa plece sint barbati cu virste pina in 45 de ani. "In Belgia de exemplu medicii isi negociaza salariul si pot ajunge si pina la 6.000 de euro pe luna. Aici iau in medie 800 de euro lunar", declara presedintele CMR.

Criza economica pare totusi sa mai fi temperat entuziasmul plecarii la munca in strainatate. In 2009 au plecat in spitale din alte tari europene 166 de medici, fata de 184 citi plecasera in 2008.

Cei mai multi dintre cei plecati in 2009 au mers in Belgia, respectiv 76, 13 dintre ei fiind anestezisti si 12 chirurgi generali. Alti 49 medici au plecat in Franta.

Cele mai cautate specializari in strainatate si cele mai deficitare la noi in acelasi timp sint anestezia terapia intensiva si chirurgia.

Criza economica a tinut acasa asistentii medicali in 2009

Pe de alta parte, criza economica si nesiguranta locurilor de munca i-au determinat pe asistentii medicali sa renunte la incercarea de a-si gasi de lucru in strainatate, preferind sa pastreze macar ceea ce au acum.

In anul precedent doar 25 de asistenti medicali au renuntat la locurile de munca din spitalele iesene, destinatia lor preferata fiind Italia. Daca in 2004 s-au inregistrat 279 de plecari in strainatate ale asistentilor, numarul asistentilor care au plecat a scazut pina la 63 in 2008.

"In sapte ani, peste o mie de asistenti medicali au plecat la munca in strainatate. Salariile nu intotdeauna pe masura muncii, conditiile precare de desfasurare a activitatii, ratele la banca, dorinta de performanta profesionala, asigurarea unui viitor mai bun pentru ei si familiile lor sint motive suficiente pentru plecare. Cel care pierde insa cel mai mult este pacientul", a declarat Liliana Pintilie, presedinta Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, filiala Iasi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii