Album de familie in „Braille”

Familia Podaru din Marasesti, Doina si Costel impreuna cu cei trei fii, inseamna mai mult decit o casnicie fericita de 28 ani. Ei sint exemplul de vointa si rezistenta al unei familii unite, in vremurile acestea intunecate la fel de mult ca si vederea lor. Acum au trei baieti cit brazii de care au avut grija sa-i vada pe fiecare pe la casele lor. Desi aveau venituri modeste ca nevazatori, Doina si Costel Podaru au botezat pina acum 19 copii si au cununat si doi tineri din Marasesti. Copiii de pe strada unde locuiesc il striga pe Costel, „nasule”, desi nici unul dintre pusti nu-i este fin. Costel crede ca ii zic asa pentru ca le mai cumpara din cind in cind nazdravanilor, cite-o pereche de adidasi, ca sa nu se supere parintii ca-si fac praf incaltamintea jucind fotbal. Dupa toate prin cite au trecut, Doina si Costel Podaru considera ca nu le mai lipseste nimic, dar totusi isi mai doresc ceva cu ardoare – poate le va darui una dintre nurori, macar un nepotel.
Lumea, prin ochii din tinerete
Au ramas nevazatori de la virste fragede, in urma unor capcane ale providentei. Costel a orbit in armata, dupa ce i-a explodat in fata un proiectil vechi, adinc ingropat intr-un sant la care tocmai sapa. Sotia sa, Doina, si-a rupt un picior pe la 12 ani, iar la operatie i-au fost injectate medicamente care au avut ulterior efecte secundare, asa ca a orbit de tot in timp. Parintii au incercat tot posibilul, au dus-o la 13 operatii pe ochi, dar degeaba, vederea nu i-a mai revenit de loc. S-au cunoscut in urma cu 29 ani la Galati, unde era Cooperativa Mestesugareasca speciala pentru invalizi. Au vorbit vreun an de zile inainte de a se casatori, ca sa nu-i creada lumea neseriosi. Dupa ce s-au mutat in Marasesti, numai Costel a reusit sa se angajeze, iar Doina a stat acasa, sa creasca si copiii. Toata lumea le stia baietii, ca au fost respectuosi si linistiti. Doina ar fi vrut ca baiatul cel mic sa faca scoala de ofiteri de la Oradea, dar cind sa dea admiterea, s-a desfiintat. Le-au facut rostul, dupa cum au putut si ei. Nu s-au opus niciodata la schimbari, chiar daca, in sufletul lor de parinti, au suferit. Asa a fost si cu plecarea in Italia a baiatului cel mare, desi avea ce-i trebuia aici. Pentru viza au imprumutat 1200 euro de la cineva, numai sa nu-i rateze sansa baiatului.
Invidiat de colegii de serviciu
Costel era singurul angajat invalid din Chimica Marasesti si lucra la ambalat detergent, la pliat cutii si capsat sau legat cu sfoara pungile. Fiecare coleg care il ajuta sa ajunga de acasa la serviciu avea cite o bere pe zi de la Costel. Maistrul il dadea pe Costel de exemplu prin sedinte, de cite ori vreun coleg de serviciu fuma prin sectie sau se imbata, incalcind Decretul 400. Dupa sedinta, colegul vinovat se lua de el glumind: „bine, ma, Costele, nu poti si tu sa te-mbeti vreodata sau sa lipsesti nemotivat, ca ne fac astia de ris din cauza ta!” Dar Costel il punea imediat la punct, „nici nu ma gindesc s-o fac vreodata, ca daca pe voi va dau afara, va mai puteti angaja undeva, dar eu unde sa ma mai duc?”. Cit a fost angajat, Costel si-a luat constiincios toate treptele de calificare si a ajuns chiar la categoria a treia. Din Chimica a iesit la pensie dupa douazeci de ani de munca, pentru limita de virsta. Acum are grija de curte si gradina, iar Doina este stapina in casa. Au in curte citeva zeci de pasari, iar in cotet chiar trei purcei. „Daca ati vedea ce-mi fac purceii cind intru la ei sa le fac curat sau sa-i hranesc, ma-mpung cu ritul, se urca pe pantalonii mei cu picioarele, sa-i scarpin pe burta si chiar isi intind botul sa ma pupe pe obraz. Sint asa de blinzi ca nu ma musca daca le deschid gura. Animalele si pasarile simt omu’ si vin la tine singure daca esti bun la suflet”, spune Costel Podaru.
Televiziunea, din culise
Dupa ce-si rinduiesc toate treburile, Costel si Doina Podaru se uita la televizor. Doina se uita mai mult pe canalul Etno. „As asculta tot timpul numai muzica populara si povestile de viata ale cintaretilor din studio”, spune ea incintata. Lui Costel ii place fotbalul si tine „cu Steaua de cind lumea”. Dupa parerea lui, „cel mai mare bandit din fotbalul nostru e Jean Padureanu, de la Bistrita, ca-i intoarce pe toti de nu mai stiu de unde au plecat”. Amindoi cred ca „Gigi Becali are inima mare ca om. O fi el rau de gura, dar a facut biserici, a dat dolari in stinga si in dreapta, la toti oamenii amariti”. Au ajuns sa recunoasca imediat orice crainic de la stiri si urmaresc atenti talk-show-urile „Nasului Moraru” sau „zeflemistului de Tuca”. Dintre frumusetile televizate, cel mai mult regreta ca nu pot sa o vada pe Andreea Marin, despre care „cred ca e tare dulce” si pe Mihaela Radulescu, despre care Costel crede ca are «forme», altfel nu ar mai birfi-o atit concurenta.”
Daruri pentru bolnavii batrini
Acum ca vin sarbatorile, familia Podaru este foarte ocupata. Cind sint zile speciale nu uita niciodata de copiii sau bolnavii batrini internati in spitalul din Marasesti. Hainele si alimentele sint sfintite la biserica, apoi oferite, numai cu permisiunea bolnavilor, pentru ca pomana sa fie primita. Chiar daca ii doare faptul ca nu le sint inca baietii pe acasa, Doina si Costel Podaru doresc sa-i multumeasca bunului Dumnezeu ca are grija de ei pe unde mai sint. Cit despre rest, sa nu-si faca nimeni grija, pentru ca sint inconjurati aici de atitia vecini minunati. Ei sint multumiti de viata lor, stiu sa o traiasca si cred ca viata este frumoasa daca stii sa iei ce este bun de la ea. Inchei cu regretul ca ziarul nostru nu se tipareste si in „Braille”. Dar intr-o lume a sunetelor, nevazatorii pot vedea cu sufletul. (Doina DAMIEAN)