Cercetarile in cazul bebelusul omorit la Ruginesti bat pasul pe loc

vineri, 16 aprilie 2004, 23:00
1 MIN
 Cercetarile in cazul bebelusul omorit la Ruginesti bat pasul pe loc

Procurorii vrinceni continua cercetariile in cazul oribilei crime care a zguduit, in Postul Pastelui, comuna Ruginesti. O fetita in virsta de 11 luni a murit simbata, 3 aprilie, in conditii misterioase. In prima faza, cauza mortii a parut a fi o pneumonie, dar in urma expertizei medico-legale s-a stabilit ca, de fapt, decesul Ancutei Antoniei Camaran a survenit in urma unui traumatism cranio-cerebral acut inchis, ca urmare a batailor repetate pe care micuta le-a incasat. Sotii Livia si Costel Calugaru, parintii micutei, sint cercetati de procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Vrancea sub aspectul savirsirii infractiunii de omor. Pina in acest moment, nici unul dintre cei doi nu a fost pus sub acuzare. Tatal micutei, Costel Calugaru, sustine ca sotia sa a fost cea care a lovit-o pe fetita. Livia Calugaru este fugita de la domiciliu inca de data de 27 martie. Procurorii vrinceni au extins cercetarile odata ce Anicuta Camaran a fost inmormintata. Procurorul criminalist Nicolae Ionita spune ca „s-a trimis un set de analize la un laborator medico-legal din Iasi. In functie de rezultatele ce vor sosi de la Iasi, vom continua cercetarile pentru a se stabili cine este vinovat de moartea micutei de numai 11 luni”. (Dan CHIRIAC)

Comentarii