Copii bolnavi SIDA alungati din scoala

Ieri, doi copii infectati HIV ce traiesc in Centrul „Sfinta Maria” au fost alungati din scoala din Golesti in care doreau sa invete, de parintii celorlalti elevi. Inghitindu-si lacrimile, ei asteptau rezemati de peretii scolii, cu ghiozdanele in spate, ca cineva sa faca o minune, sa le spuna ca ce li s-a intimplat nu e adevarat. Cu toate ca alaltaieri directorul, impreuna cu profesorii si elevii scolii, i-au primit cu caldura pe cei doi copii, daruindu-le carti si rechizite, ieri, un grup de parinti scandalizati le-au transformat micutilor bucuria, intr-o noua si cumplita suferinta.
Nu sint cuvinte care sa descrie durerea si umilinta pe care au simtit-o Marian si Vasilica, in momentul in care au aflat ca nu li se mai da voie sa se aseze in banca, alaturi de ceilalti elevi ai Scolii din Golesti. Atita tristete era ieri in ochisorii lor, atita disperare se adunase in trupusoarele lor, incit doar orbii ar fi putut trece indiferenti. Au venit la scoala imbracati frumos, cu cartile primite cu o zi inainte de la ceilalti copii, care i-au primit in mijlocul lor atit de prietenosi. Marti, dupa prima lor zi de scoala, s-au reintors la Centrul „Sfinta Maria” cu sufletele pline de speranta si bucurie, povestind entuziasmati despre noii si minunatii lor colegi. Prietenii lor! Simteau ca exista si pentru ei o normalitate posibila, ca lumea nu este atit de rea si intoleranta cum s-a aratat a fi uneori… Au adormit cu gindul ca a doua zi vor lua-o de la capat si ieri dimineata nu stiau cum sa se spele si sa se imbrace mai repede ca sa ajunga iar intre colegi. Ca un blestem a cazut ingrozitoarea veste, primita ceva timp mai tirziu…
A invatat suferinta pe litere
„Ne-au spus ca nu mai avem voie in scoala. Ieri ne-au primit, dar azi nu ne mai primesc. Stiu ca au sunat parintii copiilor de dimineata si i-au spus doamnei asistente ca nu mai avem voie in scoala… Sintem bolnavi, cred ca de-aia”, povestea cu glas tremurat Marian, baietelul pentru care parinti n-au existat niciodata si care a masurat trecerea celor 14 ani pe care ii are invatind pe litere suferinta, intre zidurile institutiilor. Oricine l-ar vedea, ar jura ca e un copil ca oricare altul si chiar s-ar fi straduit sa faca clasa a V-a in rind cu ceilalti colegi, cu care a ris si s-a jucat doar cu o zi inainte. Cu atit mai mult nu putea intelege de ce nu i se mai permite sa paseasca pragul clasei, de ce nu se mai poate aseza in banca in care a stat… Ar fi fost al 17-lea copil din clasa a V-a A, numar fara sot, decisiv in inclinarea balantei. „Ieri am stabilit responsabilitatile in clasa. Copiii au spus ca trebuie sa voteze si Marian una din cele doua fete care sa fie sefa clasei, iar votul lui a fost hotaritor. Sa-l fi vazut cum s-a inrosit, si-a prins fata intre palme… A votat, el a hotarit de fapt cine e sef. Copiii l-au primit foarte frumos, au vorbit cu el, i-au dat carti. Le-am explicat ce inseamna SIDA si le-am spus ca el este doar infectat HIV. Problema este ca parintii se tem pentru copiii lor. Au spus ca, chiar daca sansa de contaminare este una la un milion, nu vor sa riste”, a spus Mariana Harabor, diriginta clasei a V-a A, in care Marian ar fi vrut atit de mult sa invete. La rindul lor, elevii si-au exprimat asa cum au stiut, regretul. „Pe mine nu ma intereseaza daca este bolnav sau nu. Era un copil la fel ca noi. I-am dat carti, ne-am jucat cu el, era foarte bucuros. I-am povestit mamei si mi-a zis doar sa am grija”, spunea Andreea, fosta colega a lui Marian. Ca ea gindeau si alti copii…
Baietelul ramas pe hol nu stia si nici nu avea ce sa mai faca. Inainte de a pleca spre Centru, a deschis incetisor usa clasei. A ramas cu mina pe clanta, neindraznind sa mai paseasca pragul. Pentru ultima oara, si-a privit colegii din usa, gituit de lacrimi. Brusc, linistea a devenit cumplita. Cuvintele au sunat sfisietor. „La revedere, copii…”.
Condamnata la izolare
Alaturi de Marian, Vasilica, colega lui de suferinta de-abia reusea sa-si stapineasca lacrimile. Parea ca s-a darimat intreaga lume peste aceasta fetita, care in doar citiva ani a trait mai multe drame decit orice adult. Mai intii i-a murit mama. A supravietuit durerii ajutata de tatal ei. Numai ca anul trecut, acesta a lasat-o singura pe lume. A facut infarct, a cazut din picioare sub ochii inspaimintati ai copilei, nevoita sa vada cum singurul ei parinte isi da sufletul. O vecina milostiva a ingrijit-o apoi, pina cind fetita s-a imbolnavit. Facea febra. A fost dusa la spital si acolo i s-a pus diagnosticul: infectie HIV. La 13 ani a fost dusa la camin, alaturi de copii afectati de aceeasi maladie, unde a incercat sa ia viata de la capat. O alta viata, alaturi de o alta „familie”. „Nu mai am pe nimeni. Au murit si bunicii, si mama, si tata. Pina anul trecut am fost la scoala la Haret. Imi place sa invat si as vrea sa merg din nou la scoala, dar nu ma mai primeste”, a spus saracuta. Vasilica este o eleva de nota noua si zece, dar intoleranta parintilor din clasa a VII-a A din Scoala Golesti i-au taiat orice speranta. S-a simtit nedreptatita. Alungata si umilita de oameni carora nu le-a facut nici un rau. De oameni care au la rindul lor copii – colegii sai care au stiut sa-i arate atita prietenie…
„Ne-au amenintat ca-si muta copiii de la scoala”
Tristetea celor doi copii ocrotiti in Centrul „Sfinta Maria” era impartasita ieri si de conducerea scolii si profesorii acesteia. Cu totii au sperat ca oamenii din Golesti au inteles in ce conditii se transmite SIDA si faptul ca hepatita, de exemplu, e mult mai contagioasa decit aceasta maladie. Dupa bucuria primei zile, in care au vazut cu ochii lor ca elevii ii primesc cu bucurie pe noii colegi, a urmat insa dezastrul. „Azi dimineata au venit vreo 18-20 de parinti si sa-si ia pur si simplu copiii de la scoala. N-au vrut sa asculte nici o explicatie. Problema s-a pus asa: ori pleaca cei doi copii bolnavi, ori isi muta ei copiii la alta scoala. Spuneau ca or sa stea in poarta si n-or sa-i primeasca pe cei doi sa intre. Domnul Ion Ungureanu, care este si presedintele comitetului de parinti, a sunat si la Inspectorat. Noi am avut toata deschiderea. Si eu, ca director, si colegii mei, iar copiii i-au primit (pe Marian si Vasilica – n.r.) cu bratele deschise. Cind s-au dus acasa au povestit si dimineata au venit parintii. S-au invoit de la serviciu si au venit hotariti sa-si ia copiii din scoala. Spuneau ca daca surzii sint la scoala lor, orbii sint la scoala lor, sa fie si SIDA la scoala lor. Parerea mea este ca a fost prea brusca trecerea de la deschiderea centrului pina la scoala. Sint cadru didactic de mai multi ani si cunosc mentalitatea omului simplu. Era greu de crezut ca oamenii si-au schimbat parerea asa repede. Oamenii au tacut, dar nu si-au schimbat parerea. Vedeti, integrarea in colectivitate e buna, dar trebuie schimbata mentalitatea”, a declarat Paul Neagu, directorul Scolii din Golesti, precizind ca va incerca sa gaseasca modalitati prin care Marian si Vasilica sa invete.
Reporterii nostri au incercat sa-l contacteze pe Ion Ungureanu, presedintele comitetului de parinti si consilier local la Primaria Golesti, insa la apelul nostru a raspuns doar sotia acestuia. Ea a explicat ca nu este in nici un caz de acord sa invete copiii ei in aceeasi clasa cu cei bolnavi. „Categoric, nu sintem de acord. Ieri (marti – n.r.) s-au trezit copiii in clasa cu doi copii bolnavi, fara sa fie informati si fara sa fie informati macar parintii. Dupa parerea mea ar fi trebuit sa fie facuta inainte o sedinta cu parintii, sa fim convocati si sa ne putem spune parerea. De ce n-au adus copiii la scoala pe 15 septembrie si i-au adus de-abia a doua zi? Ca erau prea multi parinti la deschidere? Copiii nostri nu discern foarte bine ce se intimpla cu copiii din jurul lor si nu se stie ce se poate intimpla. Am auzit ca pe linga SIDA, acestia au si TBC si pina sa se zgirie si sa ia SIDA cred ca-i mai periculos TBC-ul. Nu sintem de acord”, si-a exprimat convingerea sotia consilierului Ungureanu.
Fara cuvinte…
Pe linga faptul ca discriminarea evidenta la care au fost supusi cei doi copii nevinovati si batuti destul de soarta este ilegala, mult mai important ramine celalalt aspect. Cel mai amar si cel mai cumplit dintre toate aspectele ce pot fi luate in consideratie, in respectiva situatie: doua inocente distruse. Dar nu dintr-o data, ca sa termine cu suferinta, ci prin lovituri repetate, chinuitoare, printr-o tortura psihica devastatoare ale carei efecte cei care au produs-o nu o mai vad. Nici nu vor sa o vada si nici sa auda despre ea…
Ajunsi inapoi in Centrul in care isi duc zilele, Marian si Vasilica refuza sa comunice. Refuza sa manince. Refuza sa-si ia pastilele. Intre ei si ceilalti – normalii dinafara – „zidul” s-a intarit.
Puteti sa credeti? Undeva, in Golesti, doi copii alungati nu mai pot nici sa plinga… (Laura BREANA)