Copii internati in spital din vina parintilor

joi, 20 mai 2004, 23:00
3 MIN
 Copii internati in spital din vina parintilor

Copii fara nici o vina ajung in spital la limita dintre viata si moarte pentru ca parintii sau bunicii nu-i supravegheaza asa cum trebuie. Substantele toxice lasate la voia intimplarii pot fi inghitite cu usurinta de micuti, care, adesea, ajung la spital in stare critica. De obicei, spun medicii, parintii sint prea preocupati cu munca sau nu dispun de banii necesari cresterii si ingrijirii corespunzatoare unui copil. Frecvent, in sectia de pediatrie a Spitalului Judetean ajung copii malnutriti, sub greutatea normala, care nu sint hraniti corespunzator virstei lor. In plus, in ultima vreme ajung la spital si copii tentati de dulceata visinatei din damigeana dosita de parinti sau de sticla de vin uitata pe masa. Copiii sint tratati de medici, dar, pentru ca parintii nu au grija de ei, sint readusi in spital, dupa un timp, cu aceeasi problema.
In sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean ajung zilnic copii care cad victime accidentelor de casa. Cel mai des, in spital ajung copii bolnavi pentru ca nu sint hraniti cum trebuie, intoxicati cu substante periculoase sau bolnavi de afectiuni respiratorii. In medie, lunar, la sectia de pediatrie ajung cam 400 de copii, din care mai bine de jumatate sufera de malnutritie sau cad victime diferitelor accidente casnice. Fie ca s-au oparit, au cazut din patut sau au inghitit substante toxice, micutii ramin traumatizati si sint nevoiti sa suporte zile intregi de tratament intensiv. Spitalizarea se face in functie de gravitatea cazului, astfel incit un copil poate ramine in spital de la o saptamina pina la jumatate de luna sau chiar mai mult. „Multi copii vin cu intoxicatii severe, cind sint lasati nesupravegheati si inghit diferite substante, cum ar fi benzina, motorina sau clor. Acum, ca a venit primavara, s-ar putea sa apara cazuri de copii care inghit graunte tratate, desi nu ne dorim acest lucru”, ne-a spus doctorul George Munteanu, seful sectiei de Pediatrie. Alti copii ajung in stare grava la spital dupa ce inghit diverse medicamente lasate la voia intimplarii sau chiar in coma alcoolica. Medicii spun ca ne-am mai pricopsit cu ceva: „darul betiei” la copii, intrucit s-a intimplat destul de des ca pusti de 6-14 ani sa ajunga la spital „beti turta”. Cazurile cele mai grave sint cele in care parintii ignora primele simptome de rau ale copiilor si se prezinta la spital cu intirziere, cind acestia sint deja intr-un stadiu avansat al bolii. „Vina o poarta unii parinti, care dau dovada de o crasa neglijenta. Am avut cazuri foarte grave pentru ca parintii au venit cu micutii foarte tirziu, iar boala sau intoxicatia era foarte grava si a trebuit sa ne chinuim mult ca sa-i aducem la starea de normal”, a mai adaugat medicul George Munteanu. Cu ani in urma, cazurile severe ale copiilor intoxicati cu substante otravitoare erau mult mai multe si, adesea, se intimpla ca micutii sa moara. Acum insa copii mor doar in cazul cind sint adusi foarte tirziu la spital si nu mai pot fi salvati. Sfatul medicilor este ca parintii sa aiba mai multa grija si sa-i supravegheze mai mult pe copii lor ca sa nu ajunga la spital. Si aceasta pentru ca, spun medicii, multi copii revin in sectie, dupa o vreme, cu aceeasi problema de sanatate. (Otilia STOLNICEANU)

Comentarii