Darile locale ne "usuca" de bani

miercuri, 28 noiembrie 2001, 00:00
2 MIN
 Darile locale ne "usuca" de bani

Consilierii focsaneni au aprobat ieri indexarea taxelor si impozitelor locale cu peste 30 la suta, dupa ce luna trecuta ele fusesera in cea mai mare parte majorate cu procente de circa 50 la suta. Aplicarea scumpirii cu procentul aferent ratei inflatiei din ultimele luni va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2002.
In ceea ce priveste impozitul pe teren, in zona A a municipiului pentru un metru patrat de teren se va plati 3271 lei/mp, in loc de 2500 de lei, ca pina acum. Pentru zona B, semicentrala, impozitarea se va ridica la 2336 de lei. Nivelul impozitelor pentru zona C a Focsaniului ajunge de la 1 ianuarie la 1402 lei/mp, in timp ce pentru zona D, la 701 lei/mp. Proprietarii de apartamente vor fi la rindul lor "taxati" suplimentar cu acelasi procent comparativ cu anul trecut.
Taxele asupra mijloacelor de transport vor "sari" si ele, ajungind in cazul autoturismelor la 67.289 lei/unitate de capacitate cilindrica, fata de 34.296 lei la inceputul acestui an. Taxelor locale practicate in pietele orasului vor fi majorate cu acelasi procent. Astfel, pentru vinzarea produselor de orice fel din autovehicule, valorile noilor taxe vor fi cuprinse intre 33.000 si 254.000, ultima in cazul comercializarilor din autocamioane tip TIR.
Utilizarea meselor si tarabelor din piete de catre comerciantii de legume, fructe, zarzavaturi, miere, obiecte din lemn si material plastic gospodaresc, va fi o activitate considerabil mai scumpa decit pina acum citeva luni. Dupa ce luna trecuta aceste dari se majorasera cu 50 la suta, in cazul producatorilor particulari ele vor deveni de la 1 ianuarie cu peste 80 la suta mai mari decit in aceeasi perioada a anului trecut.
Trebuie precizat ca pe linga cele amintite, toate taxele practicate de Primarie, inclusiv cele pentru eliberarea certificatelor si avizelor, cresc si ele cu procentul aferent indecelui de inflatie. Nu in ultimul rind, merita amintit faptul ca in aceeasi zodie a indexarii intra si amenzile. Cele pentru depunerea peste termen a declaratiilor de impunere se vor ridica, de la 1 ianuarie, la valori cuprinse intre 560.000 si 800.000 lei, in timp ce amenzile pentru nedeclararea bunurilor impozabile vor sari la 1,4 – 5,6 milioane de lei. (Lidia GROSEI)

Comentarii