Drama unui somer

Un barbat de 53 de ani, din Focsani, a ajuns in pragul disperarii, dupa ce luna aceasta a fost disponibilizat. Dupa 34 de ani de munca la CFR, Constantin N. nu stie incotro s-o apuce, ce sa faca, sa-si poata plati in continuare macar intretinerea apartamentului in care traieste impreuna cu sotia si cei doi copii. Speriata de starea de deznadejde pe care o incearca omul ei, Lenuta N. incearca sa gaseasca o solutie prin care acesta sa poata fi angajat din nou. Dar din pacate, o noua incadrare pentru un om de 53 de ani este, in zilele noastre, un vis aproape imposibil de atins.
Pentru orice om obisnuit sa-si cistige cinstit existenta, intrarea in somaj reprezinta un soc greu de trecut. Cu atit mai mare este, insa, disperarea incercata in aceasta situatie de o persoana trecuta de 50 de ani. Constantin N. a lucrat zi de zi, timp de 34 de ani, ca lacatus mecanic la CFR Focsani. In fiecare dimineata se scula si se ducea constiincios la munca, multumit ca-si poate intretine astfel sotia si cei doi copii. N-a vrut si nici n-a reusit sa stringa vreo avere, insa era multumit cu confortul oferit de caminul sau, pus la punct in apartamentul cu doua camere pe care a reusit sa il cumpere. „Nici prin cap nu ne-a trecut ca o sa se intimple asa o nenorocire. Eu eram in concediu medical, iar sotul meu isi luase concediu de odihna. Am primit telefon acasa ca trebuie sa se prezinte de urgenta la serviciu, ca sa ia niste bani. Cind colo a primit ordonanta pentru somaj. De atunci nu mai e om. Nu mai stiu ce sa ma mai fac cu el, pe ce drum s-o iau, unde sa ma duc sa ma ajute cineva sa-l primeasca inapoi la munca. Are 34 de ani vechime, aici a lucrat mereu, nu stie sa faca altceva”, plingea Lenuta. Femeia a povestit ca in urma cu sase ani, sotul ei a fost accidentat de un tren. In urma intimplarii barbatul a suferit o operatie la cap si la un picior, a ramas fara un ochi si fara jumatate de maxilar, la o mina i-a fost fixata tija iar la cealalta i s-au pus placute.
„Nu pot sa stau degeaba”
„Ce ne facem noi de acum incolo, nu stiu! El avea salariu mare, 4,5 milioane lei. Are clasa 25 si categoria a VI-a. Nu inteleg de ce l-au dat afara tocmai pe el, care stie toata lumea ca nu-l mai angajeaza nimeni la virsta asta! Si eu lucrez, dar iau numai doua milioane salariu si am problemele mele medicale. Am diabet zaharat si sufar de inima”, spunea Lenuta, scotindu-si din geanta carnetul de diabetic si cel prin care dovedeste ca este in evidentele Institutului de boli cardio-vasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu” din Bucuresti. Necazul ivit din cauza somajului sotului ei a facut-o sa uite insa si de tratamentul pe care trebuie sa-l ia. „Nu mai stiu incotro s-o apuc. Cu el nu mai pot nici sa vorbesc, de cind cu somajul tremura tot si nu pot sa-i intru in voie. De la servici i-au spus ca nu poate sa intre in pensie ca nu are virsta. I s-a sugerat sa se pensioneze medical dar asta dupa somaj. El nu vrea, nu poate sa stea degeaba acasa, vrea sa lucreze”, isi varsa oful sarmana femeie. Nici ea si nici barbatul ei nu poate pricepe de ce li s-a intimplat necazul tocmai lor. Si nu se pot consola cu gindul ca mai sint foarte multe alte persoane in situatia in care au ajuns si ei. Cu toate astea, in speranta ca poate nu o fi parasit-o de tot norocul, Lenuta a batut la usa Agentei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Vrancea. Nu de alta, dar pe lista locurilor de munca vacante figureaza, saptamina aceasta, doua posturi de lacatus mecanic. A iesit de acolo rosie de plins. „Au spus ca nu s-ar incurca nimeni sa-l angajeze cu ce are el. Adica cu ce a ramas in urma accidentului”, se vaita femeia. Fara nici o nadejde de mai bine, si-a strins poseta veche la subrat si a plecat spre casa. Spre saracia si necazul care o asteapta de acum incolo si din care nu mai vede vreo iesire. (Laura BREANA)