Dupa patru saptamini de seceta, odobestenii au iar apa

miercuri, 08 august 2001, 23:00
2 MIN
 Dupa patru saptamini de seceta, odobestenii au iar apa

Dupa patru saptamini in care nici o picatura de apa nu a curs pe tevile orasului, de ieri odobestenii pot spune ca traiesc cit de cit in secolul XXI.
Primarul orasului, Vasile Fudulica, a declarat reporterilor nostri ca odobestenii au avut ieri apa inca de la primele ore ale diminetii. Din pacate, si pe viitor la Odobesti apa va fi distribuita dupa un program strict, de citeva ore pe zi. "Ieri am dat apa in Odobesti, de la 6.00 la 9.30 – 10.00 iar dupa-amiaza vom livra apa timp de doua ore. Acest program va fi valabil pina la sfirsitul acestei saptamini cind vom monta alte doua pompe si in acel moment speram sa putem livra apa timp de mai multe ore pe zi", ne-a declarat ieri primarul orasului, Vasile Fudulica.
Acesta a tinut sa faca si un apel umanitar prin intermediul cotidianului nostru, apel adresat in special locuitorilor din comunele Jaristea si Bolotesti, locuitori care, in viziunea primarului Fudulica, sint si ei vinovati de criza apei cu care s-a confruntat orasul Odobesti. "Eu fac apel la locuitorii din Jaristea si Bolotesti sa consume apa doar pentru necesitatile stricte si sa puna capat utilizarii apei potabile in agricultura, pentru udari", a mai precizat primarul Vasile Fudulica.
Ieri, la aductiunea Babele se lucra intens pentru ca la Odobesti sa poata ajunge apa. Fiindca pompele achizitionate de Primarie sint mult mai puternice decit cele utilizate pina acum, au trebuit schimbate toate instalatiile electrice existente. De asemenea, puturile de apa au trebuit reamenajate pentru preluarea unui debit de apa mai mare. "Noi mergem in continuare pe ideea finalizarii in acest an a noii aductiuni de apa, inceputa in 1995. Am depus un grafic la Prefectura cu lucrarile care trebuiesc efectuate pina la finele acestei luni si speram ca Star Construct sa respecte aceste termene", a mai adaugat primarul Odobestiului. (T. N.)

Comentarii