Luna aceasta, pensiile vor fi indexate numai cu 1,5%

joi, 07 decembrie 2000, 00:00
1 MIN
 Luna aceasta, pensiile vor fi indexate numai cu 1,5%

Cei aproape 60.000 de pensionari de asigurari sociale de stat din judetul nostru beneficiaza luna aceasta de o indexare a pensiilor de numai 1,5%, potrivit Hotaririi Guvernului 845/2000. De aceasta masura au parte numai pensionarii care au o pensie mai mica decit doua salarii medii lunare, respectiv ceva mai putin de 4,450 milioane lunar. Cit priveste mult trimbitatele indexari promise in timpul campaniei electorale, seful Oficiului Pensii de Stat din cadrul DGMPS Vrancea, Ion Chivoiu, ne-a declarat ca nu a primit nimic oficial in acest sens. "Pina in prezent nu a fost emis nici un act normativ privind o alta indexare a pensiilor cu 4-5 procente si oricum mandatele au fost deja tiparite", a precizat Ion Chivoiu.
Pensionarii sint de parere ca totul a fost doar o promisiune electorala si ca nu vor mai vedea nici un leu in plus peste indexarea de 1,5%. Singura surpriza a lunii este platirea pensiilor cu patru zile mai devreme, respectiv pina pe 20 decembrie a.c. (Elena CRISTIAN)

Comentarii