O femeie si-a ars fesele in timp ce facea rachiu

joi, 05 martie 1998, 00:00
1 MIN
 O femeie si-a ars fesele in timp ce facea rachiu

O femeie din Tifesti a luat foc in timp ce facea rachiu in curte, transformindu-se intr-o torta vie. Din fericire, femeia s-a ales doar cu ambele fese si coapse arse puternic de foc.
Georgeta Nichita, in virsta de 68 de ani, ne-a spus ca marti dimineata, in timp ce fierbea boasca pentru rachiu i-a luat fusta foc. "Eu fac rachiu de ani de zile si niciodata nu m-am accidentat. Cum de am luat foc, nu stiu. Eram linga foc, imbracata cu o fusta foarte larga. Cred ca fusta s-a aprins in partea din spate, deoarece nu am observat in primul moment", a povestit Georgeta. Pina cind femeia sa-si dea seama, fusta ardea de-a binelea. Ea a spus ca a incercat sa-si dea fusta jos, dar din cauza flacarilor care se ridicau cu repeziciune nu a mai reusit. "Atunci am alergat la un butoi cu apa si l-am varsat pe mine", a mai adaugat Georgeta.
In prezent, femeia se afla internata in sectia de chirurgie plastica a spitalului judetean, avind arsuri de gradul II, III si IV pe ambele fese, coapse si partea din spate a gambei de la piciorul sting. (Cristina RUSU)

Comentarii