O proteza de plastic impiedica un copil sa termine scoala

Ramona Maria Racos ar mai avea citeva luni de zile pina ar termina clasa a opta. Dar, de mai mult de o luna, fata nu mai poate merge la scoala pentru ca proteza de la piciorul drept o stringe si nu mai poate fi purtata. Pentru ca i-a ramas mica, Ramona nu are cum sa se deplaseze. La inceput au mai dus-o parintii in brate, dar acum este prea grea. Prin casa se mai descurca ea, sprijinindu-se de pereti sau ajutata de fratiorul cel mic, cind nu se duce la gradinita, dar familia locuieste in satul Podu Zamfirei, iar scoala este in comuna, la Biliesti, la 8 kilometri, distanta pe care ar trebui sa o faca pe jos. Fetita neastimparata, acum sase ani, s-a jucat cu ceilalti copii, intr-un grajd, la o banda transportoare de furaje care, pornita subit, i-a prins intre role, laba piciorului drept. Piciorul i-a fost amputat si de atunci a inceput chinul. Se descurca destul de bine cu proteza de plastic pe care i-au recomandat-o acum doi ani medicii ortopezi ai Spitalului Judetean, dr. Gabriel Negoita si dr. Costica Bira. In prezent insa, pielea piciorului a crescut mai mult fata de os, iar dupa ultima operatie efectuata de ortopezi, fetita are nevoie de o noua proteza. S-a chinuit un timp cu un ciot de lemn facut de tatal sau si batut cu un cui in marginea protezei. Calcind strimb, fetita a stricat in schimb ghetuta in care purta proteza, iar acum va purta un pantof la proteza si la celalalt picior, o ghetuta, pentru ca parintii nu mai au cu ce sa-i cumpere o pereche noua de incaltaminte.
Familia Racos are patru copii, trei fetite si un baietel, toti de virste scolare. Parintii copiilor lucrau ca zilieri atunci cind functiona Complexul zootehnic in incinta caruia locuiesc si acum. In prezent, doar tatal mai lucreaza la un patron, iar mama este casnica. In afara alocatiilor si a indemnizatiei de asistent personal, cei sase nu au alta sursa de venituri sau pamint pe care sa-l munceasca. Piata o fac la Focsani, ca orice familie de la bloc, asa ca banii se duc mai mult pe mincare si intretinere. Pentru apartamentul de doua camere in care locuiesc, au dat un avans de 20 de milioane lei, bani imprumutati de la rude, pe care trebuiau de mult sa-i dea inapoi.
La ultimul control efectuat in vara la un cabinet oftalmologic din Focsani, Cristina Racos, mama copiilor, a platit 400 mii lei. Retetele recomandate pentru ochelari au costat si ele cite o jumatate din salariul tatalui. Acum fetitele se pling din nou ca nu mai vad bine la tabla, chiar daca sint mustrate sever de mama lor daca se uita la televizor. In plus, ramele din plastic se sparg repede si este destul de greu sa le inlocuiesti, asa ca le-a lipit cu banda adeziva.
Ramona Maria este cea mai mare dintre fete. Cind va fi mare, fetita viseaza sa ajunga cintareata, macar „la fel de «tare» ca cei de la Voltaj”. Ea se plinge adesea ca nu vede la tabla, dar parintii inca nu au curajul sa o duca la vreun control, pentru ca si celelalte surioare au probleme cu ochii, iar bani de ochelari pentru toate trei, nici vorba. Mijlocia familiei, Cristina Victoria, are si ea o miopie galopanta, din nastere. In ciuda marimii mari a lentilelor, „minus zece” dioptrii la ochiul sting si „minus unsprezece” la celalalt ochi, fetita are un talent special la desen. Cristina i-a pictat doar bustul surioarei mai mari, deoarece „vreau sa o vada lumea fara proteza, asa cum este ea, frumoasa”. Alina Tantica este cea mai mica. Avind si ea miopie din nastere, cu „minus patru” dioptrii, la ambii ochi, fetita viseaza sa joace volei in echipa nationala, intr-o buna zi, cind va fi mare. Deocamdata Alina nu poate participa la orele de sport, datorita infirmitatii.
Cea mai mare durere a familiei Racos ramine insa regretul din ochii Ramonei, fetita care, din cauza unei banale proteze din plastic, nu stie cind isi va putea termina clasa a opta. (Doina DAMIEAN)
Ramona Racos este doar una dintre cele aproape 600 de persoane infirme care isi asteapta protezele medicale de mai mult de doi ani. Banii pe care ar trebui sa ii cheltuie Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate cu finantarea acestor dispozitive medicale totalizeaza peste 4 miliarde de lei. Dintre persoanele care continua sa le astepte, cele mai multe solicita proteze auditive, cristalin artificial sau incaltaminte ortopedica. In ideea unei mai bune gestionari a banului public, Inspectoratul de Stat pentru Persoanele cu Handicap din judetul nostru s-a transformat recent in Serviciul Public Judetean pentru Asistenta Sociala. In ciuda tuturor initiativelor avute de catre autoritatile locale si institutiile oficiale, persoanele cu handicap din Vrancea continua sa astepte sosirea banilor pentru mult rivnitele proteze. Se pare insa ca nimeni nu mai face nimic pentru a le curma suferinta, iar infirmii nu ramin decit un „obiect” al unor politici si subiect de discutie la nivel inalt. (D. D.)