Omul celor 100 de ani

Cara apa de la fintina, sapa toata gradina, scoate copaci din radacina, isi face singur mamaliga si de 46 de ani, in fiecare duminica, merge pe jos citiva kilometri ca sa nu lipseasca de la biserica unde este dascal. Mai are inca doi copii si 10 nepoti care i-au daruit nici nu mai stie citi stranepoti si stra-stranepoti. Cei mai multi sateni ai Maicanestiului il cunosc inca de cind s-au nascut, pentru ca nea Stan V. Tatu a trait mai mult decit toti! Astazi implineste 100 de ani, este sanatos tun si plin de viata si are un singur regret: ca nu a avut cum sa invete mai multa carte.
Nici n-ai crede daca nu ti-ar scoate buletinul din cutia roasa de timp, sa ti-l arate. Umbla cu el cu grija, separindu-l de celelalte acte – certificate de nastere, de casatorie, de deces, cupoane de pensie, decizii etc. Cu miini sigure il deschide fix la pagina care trebuie. Clar ca lumina zilei, apare data de nastere: 27 septembrie 1903! Il cercetezi din nou pe omul din fata ta fara sa-ti vina sa crezi! Unde s-or fi adunat, mormane, cei 100 de ani? Unde s-or fi ingramadit, ca nici statura si nici fata lui nea Stan nu se da mai in virsta de vreo sapte decenii! „Din trei surori si trei frati ce-am avut, am ramas eu, ce-am fost la mijloc. In ’72 mi-a murit si sotia, iar acum sase ani mi-a murit si fata aia mai mica, ce s-a facut calugarita. Da’ fata astalalta, ce sta in Maicanesti, are grija mea intotdeauna, imi spala, imi aduce de mincare. Mamaliguta imi fac eu, ca pot”, ride, sugubat, simpaticul mosulet. Imbracat curat, cu camasa alba si un pulover de purtat la treaba, nea Stan privea cu curiozitate spre noi, reporterii, din spatele ochelarilor sai. In camaruta lui modesta, povestea celor 100 de ani se impletea magic cu mirosul de levantica si ierburi de ceai, de cuverturi primenite prin stralucirea insorita a ferestrelor si mai ales de curatenie sufleteasca. Mirosea a copilarie, a mere coapte, a bine, a acel bine ce salasluieste fara indoiala in inocenta uitata a fiecaruia dintre noi… „Primii oameni au trait cite 950 de ani. De la Potop au ramas sa traiasca doar cite 5-600 de ani, apoi tot mai putin. Eu as vrea sa traiesc cit o vrea El… Cit o vrea Dumnezeu…”, spune nea Stan cu seriozitate, pentru ca imediat sa ne aminteasca: „Viata e un dar dat de Dumnezeu, e dulce sau amar, insa-i trecator. Mai devreme sau mai tirziu, stie numai Dumnezeu”.
Tot ce-i omenesc, a cunoscut
Atit de bine sint asezate in mintea lui evenimentele vietii, incit le scoate la iveala fara nici un efort. S-a nascut acolo, in satul Tataru Vechi, comuna Maicanesti, intr-o familie numeroasa si iubitoare. In 1910 s-a dus si el alaturi de ceilalti copii, la scoala, dar a facut numai cinci clase, ca asa era rinduiala vremii. „Dupa aia a venit razboiul, eu aveam vreo 13-14 ani cind ne-am refugiat cu toata familia la Ciorasti. Era in 1916. Am trait greu pe acolo, tata era lemnar, mai lucra sa cistige un ban iar eu ma duceam in gara, unde descarcau nemtii marmelada, conserve, cartofi. Ajutam la carat si-mi dadeau si mie mincare. In 1918 ne-am intors acasa. Am gasit dezastru. Era ars tot, nemtii au distrus tot ce era. De-acolo a facut tata alta casa si mi-a venit timpul sa plec la armata”, isi aminteste nea Stan. Catania a facut-o la Cernauti, la cavalerie, „unitatea 11 Rosiori”, de unde are chiar si-o poza pe care se grabeste sa ne-o arate. „Era calul cam mare si mi-a pus urechea in fata”, explica el mucalit, localizindu-se intre cei doi camarazi de arme. Cum a scapat de catanie i-a cazut cu tronc o fata din Rimniceni care i-a fost „cam draga”, asa ca a luat-o de nevasta si i-a stat alaturi cu credinta, la bine si la rau, pina cind moartea i-a despartit. S-a intimplat acum 31 de ani, insa in noptile lui de singuratate, nea Stan inca se mai sfatuieste cu ea si isi ostoieste dorul privind la pozele de pe perete. A fost femeie buna si puternica, mama de nadejde, care a stiut sa-si fereasca, si-n vreme de razboi, copiii de rele. „In ’42 m-am dus la razboi si ea a ramas acasa cu copiii. Ma gindeam mereu acasa, ce-o face ea si cum s-o descurca. In ’44 m-am intors acasa. Multi nu s-au mai intors, si intre ei a fost si un frate de-al meu, Constantin…”, isi aminteste nea Stan. Doi dintre copiii lor i-au ingropat impreuna. Suferinta mortii celui de-al treilea a trebuit sa o suporte singur, in urma cu sase ani.
In viata lui, a prins mai toate rinduielile. Regi, legionari, comunisti si tot ce-a urmat dupa Revolutie, tot cunoaste batrinelul ce aniverseaza astazi un secol de viata. A trecut prin toate, a votat ori de cite ori a fost nevoie si inca spera ca va mai vota. „Daca apuc votarea de la anu’, votez. Care-o fi prezent, pe ala-l votez. Ca Iliescu din cite stiu, nu mai are dreptul sa candideze. E la ultimul mandat”, spune sfatos, cunoscatorul ultimilor 100 de ani.
„Sintem fiii Bisericii”
Cu 46 de ani in urma, nea Stan a devenit dascal la Biserica din satul Tataru. „Era lipsa de cintareti pe timpul comunistilor si m-am facut dascal. Tin minte ca odata a venit unul de la partid, sa-l scoata pe preot afara in timpul slujbei. Au vrut sa inchida biserica da’ parintele a zis ca nu vine decit dupa ce termina slujba. Si nu s-a dus. Mie mi-au tot zis ca de ce nu ma trec la partid. Ce sa fac eu acolo? Iaca, acum am 46 de ani de dascalime. Am fost si ingrijitor la biserica si iau pensie. Si acum ma duc in fiecare duminica, nici nu incepe slujba fara mine”, spune cu mindrie nea Stan.
Ca sa ne arate, si-a pus straiele de duminica, palaria cea buna pe cap, si-a luat bastonul si cheile de la Biserica spre care am plecat apoi impreuna. A descuiat usa lacasului sfint, s-a inchinat cu piosenie si a luat in miini cartea bisericeasca. Glasul lui s-a auzit intonind troparul. Fata i s-a luminat a multumire. Pentru aceasta multumire bate pe jos, duminica de duminica, cei citiva kilometri pina la biserica lui. A lucrat alaturi de o multime de preoti, pe unii dintre ei chiar i-a ingropat. Iar despre parintele de acum are numai cuvinte de lauda. „E preot tare bun, da-i bolnav de inima rau… El m-a felicitat duminica in biserica, pentru cei 100 de ani. El implineste 50 in februarie, trebuie sa-l felicit si eu. Duminica mi-au cintat femeile in biserica «Multi ani traiasca». Pai asta-i intrebarea, citi ani? Numai de-as fi sanatos”, isi doreste mosuletul.
Marturiseste ca a iubit intotdeauna Biserica si cit a putut, si-a atras si copiii linga ea. „Ca ne nastem cu un trup. La Biserica ne boteaza. Adica Biserica ne infiaza. Noi sintem fiii bisericii”, spune cu convingere Stan Tatu.
„Hirletu-i gimnastica mea”
Cea mai mare ingrijorare a lui nea Stan este ca nu cumva sa se imbolnaveasca, sa cada la pat si sa necajeasca pe altii. Doar de doua ori in viata lui de-un secol a fost bolnav. „In ’89, inainte de Revolutie am paralizat intr-o noapte dar m-am dus la Focsani si m-au reparat. Iar in ’90 am pierdut un ochi, ca m-au operat gresit. In rest n-am stat la spital chiar deloc”, povesteste barbatul. Nici n-ar putea sa stea la pat. Pur si simplu n-are stare. Toata ziua trebaluieste prin gradina, care arata numai bine de pus la expozitie! Gospodaria lui nea Stan, lucrata cu miinile sale de 100 de ani, ar putea face sa crape de invidie orice alt locuitor al zonei. La ora asta, omul si-a facut deja vinul asa cum si-l face de-o viata, si-a pus o tirna de struguri la uscat, pentru iarna, iar lemnele de foc si le-a rinduit stiva, numai bune de bagat in soba. Ieri de dimineata, purtatorul unui secol de viata s-a apucat sa scoata din radacina unul din pomii de la marginea aleii. A insfacat hirletul si toporul si nu s-a lasat pina cind copacul nu a fost darimat. „Mai greu a fost pina am taiat radacinile, ca-n rest… Pot sa sap, de ce sa nu pot? Hirletul mi-a placut, asta-i gimnastica mea. Si coasa. Si mi-ar mai fi placut sa fac carte, sa ramin in cadrul armatei. Dar asa a fost sa fie”, ride batrinelul. Inconjurat de familie si prieteni, el va inchina astazi un pahar de vin in cinstea celor 100 de ani pe care i-a invins. Urari de la multi ani, nu prea ar vrea s-auda. Ce isi doreste este sanatate. Sa-si poata vedea de treaba si sa nu necajeasca pe nimeni. Si-n rest, isi face planuri pentru primavara, cind va incepe din nou treaba. Sapatul, greblatul, infiptul aracilor, legatul viei….Ce mai! Inca un an de viata! (Laura BREANA)