Paznic la poarta lui Dumnezeu

Un calugar ca atitia altii, cu un anunt care solicita ajutor pentru ridicarea unui schit. Nu e singurul din oras. Asezat pe un scaunel, cu o cruce in mina, trece intr-un caiet numele de botez ale celor ce se opresc si rup din putinul lor pentru casa Domnului. Nu poti sa nu-l vezi, chiar daca treci in graba pe linga Banca Transilvania. A stat o vreme pe scarile institutiei, dar a fost alungat pe trotuar. Nu s-a asezat intimplator acolo, a ales locul. Pentru a fi vazut de oamenii cu bani, care tot intra si ies din cladirea aceea in care sint mult mai multi decit i-ar trebui lui sa termine schitul. Aproape nici unul nu o face, iar caietul e plin cu numele celor care lasa cite zece, cincisprezece mii. Restul urca grabiti in masini si se duc. Sa cistige altii… "Niciodata bogatul nu-l crede pe cel flamind. Asa este si la ridicarea unui schit sau manastiri. In Evanghelie este laudata vaduva, care a dat cei doi banuti, agoniseala ei", spune parintele Ilarion. "Lumea s-a intors de la Dumnezeu", adauga mihnit. Intr-o ora de conversatie s-au oprit doar patru persoane.
Viziunea
"Pe 22 august 1996 mi s-a aratat, cum vad orice fiinta omeneasca care traieste pe pamint, Mintuitorul Hristos. Imbracat in vesminte rosii, culegea crini albi. In partea stinga s-a aratat Maica Fecioara, imbracata in vesminte albe si culegea crini rosii. Si atunci mi-a vorbit: «Ilarioane, ti-ajunge jertfa pe care ai facut-o pentru noi. Iesi in lume cu harul pe care ti-l dam noi si cu puterea de gindire pe care o ai. Pe locul unde ai pustiit, vei inalta schitul Sfintii Imparati Constantin si Elena. Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa te ajute».
Monahul Ilarion, pe numele de mirean Ion Furtuna, are 51 de ani. Este staretul schitului Sf. Imparati Constantin si Elena, din Poiana Magura, undeva pe linga Humor – judetul Suceava. Schit este mult spus: patru bordeie in care vietuieste obstea, un paraclis, o troita si temelia viitoarei biserici. Comunitatea s-a stabilit la inaltimea de 1833 de metri, nu departe de locul in care parintele Ilarion a stat izolat si in care a primit misiunea de ridica schitul. Are nevoie de multi bani, pentru asta, si colinda tara in cautarea lor. La Focsani a venit acum o luna. Sta aici patru zile pe saptamina, dupa care merge sa duca la Humor ce a strins si sa mai rezolve problemele aparute intre timp. Nu se plinge, desi i s-a intimplat de multe ori sa nu aiba unde dormi noaptea. Nu spune cum s-a descurcat: "A avut Dumnezeu grija".
Nu toti banii sint buni
Singuratatea si rugaciunea i-au adus parintelui un dar, pe care il foloseste atunci cind aduna banii pentru schit. Cintareste privirile, si, cu puteri numai de el stiute, gindurile oamenilor. Se intimpla uneori sa-i refuze pe cei care se opresc sa-i dea bani. "Simt omul. Indiferent de suma acordata, daca vad ca nu-i apartine lui Dumnezeu, nu accept. Niciodata Mintuitorul n-a facut biserica cu ajutorul diavolului", spune calugarul. Trec pe linga el si oameni care il insulta, il judeca sau ii arunca cuvinte urite. "Nu cersim, nu sintem cersetori. Am merge de la om la om si am intinde mina. Cerem ajutor si sprijin de la oamenii cu buna credinta" lamureste, cu mihnire, monahul. "Am stat trei ani de zile in pustie, pe Muntii Raraului, in Pestera Vulpii. Trei ani de zile nu am avut tangenta si nici relatii cu omenirea, decit printr-un singur padurar care putea si-si aducea aminte de mine. Imi aducea doar alimentele necesare: cartofi si apa. Fara carne, fara desfatare. Sint de 33 de ani in monahism. Am avut chemare de Sus, pe care nu o are oricine. Aceasta nu este o hotarire a omului, ci este voia Domnului", povesteste ieromonahul Ilarion.
Stigmatele
Parintele Ilarion a calugarit la Putna si la Podul Cosnei, a vizitat manastirile mari ale tarii, a trecut prin cumpene si ispite. Are acum de ridicat un schit, intru slava Celui de Sus. Povesteste cum s-a intilnit, intr-o padure, cu diavolul. "In 1999 mergeam spre Manastirea Neamt. A inceput sa se insereze si a venit o ploaie. Am gasit un bordei parasit si m-am adapostit. Trecea un cioban, cu o turma de oi. Mi-a spus ca nu se mai intoarce din munte pina toamna si mi-a cerut o cruce. I-am dat-o pe a mea, de la git. Avind in vedere ca citesc moliftele Sf. Vasile cel Mare si ale Sf. Ioan Gura de Aur, pentru dezlegari de farmece si de blesteme, diavolul m-a prins in capcana. Poate parea incredibil, dar acesta e adevarul. Veneau cite patru, ma ridicau la aproape 100 de metri si-mi dadeau drumul intr-o prapastie. Asta a durat o noapte. Cind m-am trezit, eram inconjurat de lupi si serpi. M-a rugat la Maica Domnului, si a avut grija de mine. Am si acum pe picioare ranile capatate de la diavol", spune monahul Ilarion.
Nu judeca pe nimeni, se uita doar la oamenii care trec grabiti pe linga el, cu chipurile framintate de griji sau uritite de necredinta. "Foarte putini sint crestini. Majoritatea nu stiu calea pe care sa o apuce ori sint eretici." Se ridica cu greu si isi pune patrafirul, ca in poza sa se vada ca e preot. Dupa ce se aseaza, se descalta pe neasteptate si isi arata picioarele, pentru a lamuri de ce are nevoie de scaunel. Sint pline de cicatrici ale ranilor si are, dupa modelul Celui pe care a ales sa-l urmeze pina la moarte, stigmate. Sufera pentru Hristos, insa durerea nu-i tulbura privirea limpede si curata. Ca o lumina din gradina Raiului. Schitul se va ridica, cu siguranta. (Ciprian BOBEICA)