Politist odobestean lovit in timpul exercitarii functiei

vineri, 24 iunie 2005, 23:00
3 MIN
 Politist odobestean lovit in timpul exercitarii functiei

Un odobestean este acuzat ca a agresat un politist care se afla in timpul serviciului. Joi noaptea, o patrula de ordine publica din cadrul Politiei Odobesti a fost sesizata de producerea unei altercatii ?n centrul orasului. La fata locului a fost gasit Danut Lare (43 ani), care se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Odobesteanul a reclamat ca a fost lovit de necunoscuti, care i-ar fi sustras telefonul mobil si banii. Omul a fost condus la sediul politiei, pentru a explica cum s-a produs tilharia, iar o alta patrula a plecat in cautarea agresorilor. In drum spre politie, reclamantul a constatat ca are asupra lui telefonul si o suma de bani, insa le-a spus politistilor ca i-ar mai lipsi 1,5 milioane de lei. Deoarece era in stare avansata de ebrietate, odobesteanul a fost sfatuit sa revina la politie a doua zi, pentru continuarea cercetarilor. „Am fost solicitati sa intervenim la un scandal izbucnit in centru, unde l-am identificat pe Daniel Lare, care ne-a spus ca a fost deposedat de o suma de bani si de telefonul mobil. Pe drumul spre politie, acesta si-a gasit bunurile declarate furate si a zis ca vine a doua zi sa faca plingere la politie. L-am invitat sa mearga acasa si am plecat in continuare in patrulare”, ne-a declarat agentul principal Manea Andreiu, de la Politia Odobesti. Desi, initial, barbatul a plecat spre casa, dupa citeva ore, a revenit la sediul Politiei, unde se mai afla doar agentul Marian Vrinceanu. Politistul i-a recomandat barbatului sa mearga acasa si sa revina a doua zi dimineata, insa acesta a inceput sa-l injure si sa-l ameninte. „Dupa citeva minute, ofiterul de serviciu Marian Vrinceanu ne-a anuntat prin statie sa ne intoarcem la baza pentru ca individul respectiv s-a intors la politie si a devenit agresiv”, a mai declarat agentul principal Manea Andreiu. Agentul Marian Vrinceanu nu a dorit sa faca declaratii in conferinta de presa organizata ieri de IJP Vrancea, motivind ca a inaintat un raport superiorilor sai in care a explicat amanuntit cum s-au petrecut lucrurile. Purtatorul de cuvint al IPJ Vrancea, subcomisar Mariana Apostol, a declarat ca agentul a fost nevoit sa foloseasca forta, intrucit Daniel Lare devenise agresiv. „Agentul i-a recomandat sa mearga la domiciliu, insa Danut Lare i-a adresat injurii si amenintari si a incercat sa patrunda in curtea politiei prin forta. Politistul a reusit imobilizarea acestuia prin folosirea fortei, imprejurare in care a fost si el lovit si i s-au rupt elemente din uniforma”, a spus subcomisarul Mariana Apostol.
Agresorul nu recunoaste ca a fost agresiv
In replica, Daniel Lare, care este cercetat pentru ultraj impotriva unui om al legii, spune ca el a fost cel agresat. „Pe la 10.30 seara m-au oprit doi baieti si au sarit la mine. Din buzunarul de la camasa mi-au sustras 1,5 milioane de lei si telefonul mobil. Am ripostat, dar, cum erau multi, am solicitat ajutorul Politiei. M-au luat la politie, iar patrula a plecat, iar eu am ramas cu ofiterul de serviciu, domnul Vrinceanu. Mi-a zis: «Iesi, in Dumnezeul ma-tii, afara, ca nu am timp de tine acum». M-a scos afara si mi-a spus ca daca nu plec ma impusca. M-a trintit si m-a lovit cu picioarele. A scos pistolul si m-a lovit cu patul armei. Mi-a pus catusele si apoi m-a trimis acasa. Eu nu l-am lovit pe el, ca e mai voinic si nu aveam cum. Recunosc ca am consumat alcool in seara respectiva”, a declarat Daniel Lare. Ultrajul a intrat in atentia Parchetul de pe linga Tribunalul Vrancea, institutie care va stabili cum s-au petrecut lucrurile la Odobesti. Daniel Lare este cercetat sub aspectul savirsirii infractiunii de ultraj, dar si-a scos un certificat medical de 5 zile si a depus la rindul sau o plingere impotriva politistului. Agentul Marian Vrinceanu si-a scos, deasemenea, un certificat medico-legal care atesta agresiunea de joi noaptea. Trebuie spus ca nu este pentru prima data cind politistii de la Odobesti sint ultragiati in timpul noptii de cheflii orasului. In urma cu citeva saptamini, un odobestean baut a spart cu pietre geamurile de la sediul politiei. (Madalina IRIMIA, Dan CHIRIAC)

Comentarii