Politistii au nevoie de voluntari

vineri, 06 februarie 2004, 00:00
2 MIN
 Politistii au nevoie de voluntari

Persoanele care au timp liber si vor sa faca ceva sa nu se plictiseasca, pot sa lucreze ca voluntari in diferite institutii publice. Din anul 2001 si politistii au dreptul sa patruleze pe strada si sa aiba ajutor voluntari din rindul civililor. Pina acum, unui politist vrincean i-a revenit cam cinci voluntari care il ajuta, cu schimbul, in misiunile primite. Politistii spun ca, pina sa fie dat jos dictatorul Nicolae Ceausescu, a existat Grupa de Sprijin a Militiei din care faceau parte voluntari civili. Persoanele care faceau parte din aceasta grupa erau verificati cu atentie de politisti pentru a nu fi cu cazierul patat. „Mi se pare corect sa revina voluntariatul. Si inainte de 1989 aveam o Grupa de Sprijin din care faceau parte persoane care vroiau sa ajute Militia. Nici atunci voluntarii nu erau platiti si ajutau politistii in serviciul de patrulare, la circulatie sau la manifestatii publice. Voluntarii care veneau trebuiau sa aiba orientare, iar cazierul trebuia sa fie curat”, ne-a spus Alexandru Voinea, fost sef de post in comuna Racoasa. Daca voluntarul se descurca foarte bine la noua „slujba”, poate fi premiat cu titluri onorifice, decoratii sau premii, insa toate acestea in conditiile legii. Potrivit Legii voluntariatului 195/2001, voluntarul trebuie sa indeplineasca sarcinile primite din partea politistului, sa pastreze confidentialitatea informatiilor la care are acces in cadrul activitatii de voluntariat, sa participe la cursurile de instruire organizate si sa ocroteasca bunurile pe care le foloseste in cadrul activitatii de voluntariat. Cei care se gindesc sa fie voluntari ca sa scape de armata ar trebui sa se razgindeasca pentru ca voluntariatul nu reprezinta un echivalent pentru stagiul militar. Autoritatile locale sint obligate sa ofere sprijin in derularea stagiilor de voluntariat acordind prioritate activitatilor care se adreseaza tinerilor din categoriile sau zonele defavorizate, iar cetatenilor straini le este garantata rezidenta pe durata stagiului de voluntariat. La sfirsitul acestui stagiu de voluntariat, organizatia gazda va elibera un certificat in care este recunoscuta prestarea activitatii de voluntar, precum si experienta si aptitudinile dobindite. Voluntarii nu primesc nici un fel de stimulente financiare si, in cazul politiei, munca de voluntariat nu este echivalenta cu aceea de informator, asa cum s-a vehiculat. (Madalina IRIMIA)

Comentarii