Protopopul Ionel Ene, pradat de hoti

miercuri, 04 februarie 2004, 00:00
2 MIN
 Protopopul Ionel Ene, pradat de hoti

Preotul Ionel Ene, protoiereu al Protoieriei Focsani, a fost calcat de hoti ziua in amiaza mare. Autori necunoscuti au patruns, in cursul zilei de ieri, prin efractie in casa protopopului, situata pe strada 11 iunie, de unde au sustras mai multe bunuri. Cocheta vila a protopopului este situata in imediata vecinatate a bisericii Ovidenia, fapt care a facilitat hotilor accesul in curte. Surse din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie ne-au spus ca locuinta preotului a fost calcata de hoti in jurul orelor 13.00, in timp ce toti ai casei erau plecati. In timp ce hotii operau in casa, preotul Ionel Ene se afla la Galati, unde le preda studentilor de la Universitatea „Dunarea de Jos”.
Din primele informatii, spargatorii au intrat pe nevazute in curte sarind gardul ce desparte locuinta de Biserica Ovidenia. Hotii au patruns in casa, dupa ce au spart fereastra cu ajutorul unui boltar din ciment, gasit in curtea protopopului. Surprinzator, ciinele lup al familiei nu a reusit sa apere casa de hoti, fiind redus la tacere de intrusi. Usa de la intrare era inchisa cu doua yale, dar si acestea au fost sparte de hoti in timp record. „Pe la ora 12.00, cind am venit de la serviciu ca sa maninc, am vazut in curtea parintelui o persoana, dar am crezut ca este preoteasa. Nu am auzit galagie ca altfel as fi intervenit. Cred ca hotii stiau ca nu e nimeni acasa”, ne-a spus unul dintre vecinii familiei Ene. Furtul a fost descoperit de sotia preotului, care s-a intors de la serviciu in jurul orelor 17.00., si a observat geamul de la intrare spart, boltarul in interior, usile darimate si toate lucrurile din casa ravasite. Imediat a fost anuntata politia, care a demarat o ampla investigatie la fata locului. „Nu stiu inca prea multe despre jaf pentru ca sint plecat la Galati. M-a sunat sotia si mi-a spus ce s-a intimplat, ca niste hoti ne-au spart casa”, ne-a delarat protopopul Ionel Ene, contactat telefonic. Parintele spera ca politistii sa-i prinda cit mai repede pe hoti, iar acestia sa se caiasca pentru faptele lor.
Din primele cercetari efectuate de politisti la fata locului s-a constat ca din locuinta nu lipseste aparatura electronica si electrocasnica, ci doar unele articole de imbracaminte. Politistii spun ca hotii au cautat bijuteriile si banii, dar se pare ca nu au gasit nimic. Se pare ca intrusii s-au speriat de un autoturism care a oprit la poarta imobilului si au abandonat cautarile. Politistii sositi la fata locului au observat ca in casa erau ravasite toate camerele, mai putin dormitorul sotilor Ene si cel al mezinului familiei. Politistii continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate imprejurarile in care s-a produs spargerea si pentru prinderea autorilor. Vom reveni cu amanunte in numarul nostru de miine. (Dan CHIRIAC, Madalina IRIMIA)

Comentarii