„Recuperatori” cu acte in regula

luni, 24 martie 2003, 00:00
2 MIN
 „Recuperatori” cu acte in regula

Putini patroni cunosc faptul ca inspectorii financiari, inspectorii de munca, cei de la OPC, Casa de Pensii , AJOFM, CJASS s.a., care le calca pragul firmelor in control, beneficiaza pe linga salarii si de stimulente destul de consistente care sa-i faca sa nu mai intinda mina dupa un pachet de tigari sau cafea si sa-si indeplineasca sarcinile de serviciu.
Conform prevederilor Ordonantei de Guvern nr.61/2003 privind colectarea creantelor bugetare, personalul public angajat care contribuie la incasarea debitelor poate primi stimulente lunare mai mult decit consistente. Acestea se retin in cota parte din sumele incasate de la debitori prin executare silita pentru neplata obligatiilor bugetare reprezentind impozite si taxe, penalitati, majorari de intirziere, amenzi etc.
Stimulentele se repartizeaza „recuperatorilor” publici in functie de functia si contributia efectiva a fiecaruia la stabilirea si incasarea debitelor. Cuantumul lunar al stimulentelor individuale poate fi de cel mult doua salarii de baza, pentru functionarul care contribuie in mod direct la stabilirea si incasarea debitelor si care este incadrat cu functie de conducere, sau cel mult un salariu de baza pentru angajatii cu functii de executie. Un calcul simplu ne arata ca un inspector-sef cu un salariu de baza de minim 8,2 milioane de lei lunar, care beneficiaza de un spor de conducere de 55%, un spor de vechime de 25%, si stimulente in cuatumul a doua salarii de baza semneaza lejer un stat de plata in suma minima de 30,5 milioane de lei. Foarte „productiv” la acest punct poate fi seful CJP Vrancea, Coman Andrei, daca luam in calcul cite executari silite a fost „nevoit” sa faca numai in ultimii doi ani. Intr-o ordine aleatorie, mai putem aminti aici doar citeva nume de sefi de institutii cunoscuti: directorul DGFS Constantin Grigorica, directorul economic din cadrul Primariei Focsani Natasa Nemes, seful impozitelor si taxelor locale, Melus Naziru, seful OJPC Liviu Burtea, Inspectorul-sef al ITM Victoria Diaconu, directorul AJOFM Reta Metehau sau chiar comisarul sef al Garzii Financiare, Marian Lungu. (Violeta DINU)

Comentarii