Salariatii Vincon nu cedeaza in fata noului patron

miercuri, 24 noiembrie 1999, 00:00
3 MIN
 Salariatii Vincon nu cedeaza in fata noului patron

Focsaniul a fost trezit, ieri, din amorteala acestui sfirsit de toamna, de protestele celor aproximativ 500 de salariati ai SC Vincon, participanti la un miting in fata Prefecturii. Insotiti pe traseul Platforma industriala Sud-Piata Unirii de claxoanele si sirenele citorva camioane de mare tonaj ale unitatii, manifestantii s-au oprit in fata sediului Prefecturii, unde si-au exprimat protestul fata de modul in care FPS a finalizat privatizarea Vincon.
Dupa ce au scandat mai bine de un sfert de ora lozinci critice care au avut drept tinta FPS, o delegatie formata din conducerea PAS si Comitetul de Sindicat a intrat in audienta la prefectul judetului, Ionut Constantinescu.
Directorul comercial al Vincon, Ghita Cosor, i-a cerut prefectului sa se analizeze inca o data ceea ce salariatii au reclamat de atitea ori si sa se confirme ca dreptatea este de partea lor.
Delegatia a mai cerut sa le fie inlesnita o intilnire cu premierul Radu Vasile, deoarece salariatii considera ca FPS a privatizat Vinconul pe usa din dos.
Liderul de sindicat, Radu Naglar, a precizat ca marea majoritate a salariatilor este ingrijorata in privinta locurilor de munca. Temerile lor sint justificate mai ales de faptul ca actualul contract colectiv de munca expira peste trei luni.
"Daca PAS era declarat cistigator, exista tot interesul sa se pastreze aceste locuri de munca. Este o mare pierdere pentru judet daca Vincon nu ramine in forma actuala", a afirmat Radu Naglar. El a mai facut precizarea ca unii salariati sint socati de ceea ce se intimpla, iar altii sint ingrijorati de "necunoscutul" care ii asteapta.
Liderii Vincon au mai reclamat prefectului Ionut Constantinescu politica de neutralitate a directorului FPS Bucuresti, Alin Giurgiu, privind privatizarea societatii de vinificatie. De altfel, prefectul a fost instiintat de FPS Bucuresti ca vor fi luate masurile care se vor impune numai in functie de hotarirea definitiva si irevocabila a instantei de judecata, respectiv Curtea Suprema de Justitie.
Acest lucru intareste dorinta PAS-ului de a merge cu jalba-n protap la primul-ministru, atit timp cit si Curtea de Apel Galati a dat cistig de cauza FPS, dupa ce in prealabil daduse un ordin de incetare a negocierilor.
In final, prefectul Ionut Constantinescu le-a spus protestatarilor ca il va informa, la Guvern, pe Dumitru Rosca, si se va incerca o audienta la Radu Vasile.
"Nu am intentia de a da afara muncitorii"
Contactat telefonic, noul patron al SC Vincon, Luchi Georgescu -sotia patronului clubului de fotbal Rocar Bucuresti, Gigi Netoiu – ne-a declarat ca nu are intentia de a face disponibilizari de salariati decit daca schema de personal este supraincarcata. Chiar si in aceasta situatie nu va concedia oameni acum, in prag de iarna.
"Deoarece este o societate destul de mare, nu vreau altceva decit sa o dezvolt pe cit posibil. In mod sigur unitatea nu va fi impartita pe bucati", a afirmat Luchi Georgescu.
Ea a mai precizat ca unitatea are datorii suficient de mari, exemplificind numai dpbinda lunara pe care Vincon trebuie sa o plateasca pentru creditul luat in aceasta toamna, in valoare de 1,3 miliarde de lei. De altfel, Luchi Georgescu va veni in urmatoarele zile la Focsani pentru a discuta cu actuala conducere a Vincon. (Ionel CRISTIAN)

Comentarii