Sindicatele, in fierbere

sâmbătă, 16 februarie 2002, 00:00
5 MIN
 Sindicatele, in fierbere

Prima hotarire ferma de declansare a grevei generale apartine Sindicatului Posta Romana, incetarea totala a activitatii urmind sa se produca incepind de joi, 21 februarie a.c. Protestul este programat pentru o perioada de 10 zile, timp in care activitatea Oficiului Judetean de Posta Vrancea va fi suspendata in totalitate. Liderul Sindicatului de Posta Vrancea, Ion Bercaru, ne-a declarat ca, in situatie in care aceasta greva va fi declansata, pe parcursul celor 10 zile la aceasta institutie nu se va desfasura nici o operatiune. "Toate oficiile vor fi inchise, nu se va distribui corespondenta si nici abonamentele la presa, nu se vor efectua plati si nici operatiuni prin ghiseele acestei institutii. Oricum, in aceea perioada somajul si alocatiile vor fi platite in totalitate iar pensiile se vor afla pe ultima suta de metri. Pentru ca protestul nostru sa nu-i afecteze pe pensionari, vom incerca in masura posibilitatilor sa finalizam plata pensiilor inainte de data de 21 februarie. Aceast lucru nu depinde numai de noi deoarece, trebuie sa fie virati si banii pentru efectuarea acestor plati", ne-a declarat Ion Bercaru. Totodata, postasii au decis actionarea in judecata a celor care vor incerca prin diverse metode sa ii intimideze pe grevisti. Principala nemultumire a sindicalistilor de la Posta este legata de includerea Companiei Nationale Posta Romana pe lista monitorizatilor pentru intarirea disciplinei economico-financiare, pentru reducerea arieratelor si datoriilor la bugetul de stat si bugetele locale. Nominalizarea Postei pe lista neagra face ca negocierile salariale sa nu poata fi realizate iar numarul disponibilizatilor sa creasca simtitor. Pe linga excluderea monitorizarii pentru aceasta institutie, postasii cer o crestere salariala cu 25 de procente, precum si stoparea concedierilor de personal.
Laminoristii opteaza pentru greva generala
Dupa esuarea primei concilieri a conflictului de munca de la Laminorul, sindicalistii se gindesc serios la greva generala, considerata de cei mai multi dintre ei drept unica solutie a problemelor lor. Liderul de sindicat, Nicolae Ragea ne-a declarat ca in aceste zile se string semnaturi pentru declansarea grevei generale, in situatie in care cea de a doua conciliere va fi sortita esecului. "Greva generala va fi declansata in situatia in care conflictul de munca nu va fi stins la concilierea de joia viitoare. In aceste conditii, aceasta greva este programata sa inceapa de vineri", a precizat Ragea. Si la Laminorul neintelegerile au fost generate de nivelul salariilor, in urma cu patru zile, Sindicatul declansind un conflict de munca pe care l-a si inregistrat la DMSS. Principala doleanta este negocierea salariala, parte componenta a contractului colectiv de munca care trebuie negociata anual, si care a fost aminata din septembrie anul trecut. Cel mai mic procent de majorare a salariilor pe care angajatii sustin ca il accepta este 50%, desi spun ei, nici o dublare de salariu nu ar fi suficienta. Pentru a evita protestele conducerea societatii a oferit o crestere de salariu de 25%, incepind cu luna martie, insa procentul nu este nici pe departe pe placul salariatilor. Cei 400 de membri de sindicat din totalul de 460 de laminoristi sint decisi sa-si cistige, indiferent de modalitatea la care vor recurge, drepturile, refuzind sa mai munceasca pe salarii mai mici decit in alte ramuri de activitate.
Textilistii se agita din nou
Liderul filialei Vrancea a Blocului National Sindical, Dumitru Adam, confederatie la care este afiliat si Sindicatul de Posta, a precizat ca in propria curte apele nu sint deloc limpezi. Pe linga faptul ca BNS-ul a decis ca in acest an sa nu mai semneze un nou acord social cu guvernantii, cele mai multe dintre sindicatele afiliate sint pe picior de greva. Un exemplu in acest sens este cel al sindicalistilor de la Incom Vranco si Euroconf care se confrunta cu o noua criza in relatia cu patronatul. Din lipsa de comenzi, conducerea celei mai vechi fabrici de confectii din oras, a decis sa acorde anticipat concediul de odihna salariatilor, decizie care i-a nemultumit pe sindicalisti. "Au fost mai multe runde de discutii, urmind sa se ia o decizie in acest sens", a precizat Dumitru Adam. De altfel, Sindicatul de la Confectia are joia viitoare o intilnire cu Federatia de care apartin, aceasta fiind o alta consfatuire decisiva pentru linistea conducerii de la Confectii. Ultimele divergente dintre sindicat si patronatul de la Fabrica de Confectii au avut loc in septembrie anul trecut, cu prilejul negocierilor salariale. Asa cum se stie, proteste de anvergura au avut loc in urma cu doi ani, cind membrii de sindicat au schimbat-o din functie pe Mariana Ionescu.
Liniste in pioneze la ENET si Transport Local
Seful BNS a precizat ca nici la Transport Local lucrurile nu sint prea clare, aceasta pentru ca desi exista un contract de munca cu foarte multe drepturi, ele nu au acoperire financiara. "Nemultumirile trasportatorilor vizeaza si concurenta neloiala pe care o fac maxi-taxiurile, aceasta cu atit mai mult cu cit nu exista nici un leut la capitolul investitii care sa permita modernizarea parcului auto de la aceasta institutie", a mai spus liderul BNS Vrancea. Celor citeva zeci de trasportatori li s-a prezentat un plan de redresare a societatii, insa acestia spun ca problema tine de Primaria Focsani. Intr-o situatie oarecum similara se afla si sindicalistii de la ENET care reclama aceeasi lipsa de acoperire financiara pentru clauzele contractului colectiv de munca. In plus, la aceasta din urma unitate se reproseaza
intirzierea salariilor si pierderea tichetelor de masa. Chiar daca, deocamdata nu se vorbeste despre un conflict deschis la ENET, Dumitru Adam crede ca acesta este iminent. Tot la prezent se vorbeste si despre linistea de la Electrica, deoarece si aici este o oarecare tensiune determinata de reorganizarea prin care trece unitatea in cauza. La stadiul de intentie se afla si conflictul de la Sindicatul Sanitas, unde inca se mai poarta discutii pe marginea declansarii grevei ori ba. Aici, nemultumirile sint legate de neplata celui de-al 13-lea salariu precum si neacordarea tichetelor de masa. Rabufnirea nemultumirilor salariatilor de la toate aceste unitati ar insemna o tulburare de proportii a linistii sociale prin iesirea in strada a mai bine de 14 mii de sindicalisti. (Elena CRISTIAN)
Cu nota in bat
Dascalimea ameninta cu neincheierea situatiei scolare in iunie, la finele anului de invatamint. Liderii de sindicat din scolile judetului au votat ieri pentru declansarea protestelor. Potrivit spuselor presedintelui SLI Vrancea, primul pas in ceea ce priveste deschiderea conflictului de munca va fi facut saptamina viitoare prin intermediul unei scrisori adresata Inspectoratului Scolar si Directiei Muncii si Solidaritatii Sociale. "Vom aduce la cunostinta nemultumirile noastre, motivele, revendicarile pentru care declansam conflictul. In 48 de ore trebuie sa primim raspuns de la Inspectoratul Scolar, si cum nu tine de ei, vom ajunge la masa discutiilor, la o conciliere intre SLI si ISJ in fata reprezentantilor Directiei Muncii", a mentionat presedintele Constantin Grigore, ieri, dupa intilnirea cu liderii din scolile judetului. Cel putin ca propunere initiala, greva de avertisment este programata pe 26 februarie, iar cea generala, care inseamna sistarea activitatii didactice, in decursul lunii martie. "Nu se pune problema inghetarii anului scolar. Intentia este sa nu incheiem situatia scolara, adica nu vom trece notele din caietele personale in catalogul oficial. Vom merge pina la blocarea examenelor, daca va fi nevoie", a subliniat liderul din invatamint. (Cristina LAZARIN)

Comentarii