Trepadusii electorali ai lui Oprisan

joi, 02 decembrie 2004, 00:00
7 MIN
 Trepadusii electorali ai lui Oprisan

Primarii pesedisti din Vrancea s-au transformat, duminica, in trepadusii electorali ai lui Oprisan. Multi dintre ei au participat la influentarea votului electoratului fidel lui Adrian Nastase. Ca niste adevarate „mediumuri”, edilii pesedisti din comunele vrincene au facut „de garda” prin sectiile de votare sau prin preajma acestora, influentind multimea sa voteze cu Adrian Nastase sau cu PSD^PUR prin diverse metode, amintite de unii reprezentanti ai partidelor politice in sectii, de observatorii Pro Democratia sau chiar de cetatenii simpli, revoltati de prezenta acestora in preajma sectiilor de votare sau in incinta acestora. Astfel, printre metodele subtile folosite de primari pentru a influenta electoratul se numara „strinsul miinii” cit se poate de prieteneste posibil, prezenta pe aproape tot parcursul votarii in sectiile de vot sau chiar facutul „navetei” dintr-o sectie in alta, oferirea de mici atentii satenilor in drumul acestora catre sectia de votare (un mic, o bere, un pachet de tigari Snagov), precum si alte „solutii” eficiente de a atrage votul sateanului. In ziua alegerilor, potrivit reglementarilor in vigoare, „primarii nu au dreptul sa stationeze in localurile sectiilor de votare mai mult decit timpul necesar pentru a vota si nici sa intervina in procesul de votare a scrutinului, de numarare a voturilor, de stabilire si consemnare a rezultatului scrutinului”. Multi primari PSD au calcat in picioare legea si au stat mai mult prin sectii, ba chiar i-au agresat pe cei care nu au vrut sa asculte de ordinele lor.
Viceprimarul a inspectat listele electorale
Observatorii Pro Democratia trimisi in sectiile de votare din comunele vrincene au raportat numeroase incidente privind prezenta primarilor in perimetrul sectiilor de votare. Unele dintre ele au fost rezolvate eficient de catre presedintii sectiilor de votare, primarii „prietenosi” fiind indepartati din localurile sectiilor de vot sau din preajma acestora, unele au fost rezolvate partial, in sensul ca, desi primarii au plecat din sectiile de votare, au ramas in curte, intimpinind satenii cu zimbetul pe buze si cu stringeri cordiale de mina ori cu sugestii de genul „trebuie sa votam partidul domnului Iliescu” sau „votati-i pe astia care sint acum la putere”. Andrei Olaru, presedintele Clubului APD Focsani, care a facut parte dintr-o echipa mobila in ziua alegerilor, a declarat ca in toate comunele observate primarii si viceprimarii se aflau in preajma sectiilor de votare. Cele mai multe sesizari cu privire la prezenta edililor in sectiile de votare n-au fost, din pacate, finalizate conform legii, multi dintre ei ignorind pur si simplu observatorii Pro Democratia si continuind, pina la inchiderea sectiilor de votare, sa isi faca simtita prezenta printre electoratul din comuna pe care o conduce. Alti primari, cum ar fi cel din comuna Chiojdeni, au tinut cont de avertizari si nu a zabovit prea mult in zona interzisa de lege. Nu acelasi lucru se spune despre viceprimarul comunei, care a inspectat personal listele electorale de la Sectia de votare nr. 127, deschisa in catunul Catauti, pentru a vedea cine nu a votat. Membrii comisiei de votare l-au surprins asupra faptului pe viceprimar, dar apucase sa vada cine nu a venit la vot. Desi a parasit sectia de votare, la 20 de minute, un grup de 20 de sateni a venit la vot, la apelul viceprimarului electoral.
„Riuri” de plingeri la BEJ impotriva „baronilor comunali”
Sesizarile privind prezenta primarilor sau viceprimarilor in perimetrul sectiilor de votare sau chiar in incinta lor au fost destule. Astfel, la ultima conferinta de presa organizata de Clubul Pro Democratia Focsani, liderii acestuia au facut publice citeva dintre sesizarile observatorilor cu privire la incalcarea dispozitiilor legale in ceea ce priveste interdictia primarilor de a se afla in apropierea sectiilor de votare. Potrivit liderilor Pro Democratia, la Cimpineanca, la Faraoanele, la Lepsa, la Tulnici, la Birsesti, la Negrilesti, la Nereju, Obrejita, Poiana Cristei, Cimpuri sau Naruja, primarii au fost prezenti in mod frecvent in sectiile de votare, influentind mai mult sau mai putin electoratul, insa lista este mult mai mare. Primarii au vizat in special oamenii in virsta, neajutorati, dar si cei dependenti de ajutoarele acordate de stat.
„Oprisanul Dumitrestiului”
Sesizari de acest gen am primit si noi la redactie. Spre exemplificare, unii dintre membrii sectiilor de votare ne-au spus ca primarul Petrica Dogaru, poreclit de sateni „Oprisanul Dumitrestiului” sau „primarul telemea”, a facut naveta toata ziua prin sectiile de votare din comuna pentru a se arata alegatorilor, fapt recunoscut, intrucitva, de edilul devenit „baron comunal”. Sursele noastre spun ca primarul i-ar fi promis lui Marian Oprisan 2500 de voturi, dar nu a reusit sa adune decit 1600. In plus, edilul din Dumitresti a fost reclamat ca a obligat-o pe presedinta sectiei de votare din Motnau sa accepte trimiterea urnei volante pentru bolnavi banuiti sa sint „inchipuiti”. „Ar fi insemnat sa fiu in alta comuna ca sa nu fiu in nici o sectie. Am intrat in citeva sectii din cele 10 ca sa ma asigur ca cei de acolo au tot ce le trebuie. Cei care ma acuza ca as fi influentat electoratul spun numai idiotenii, timpenii, inventate de minti bolnave care simt ca vor pierde alegerile si mai jalnic”, ne-a spus primarul Petrica Dogaru, amenintindu-ne voalat ca ziarul nostru nu o va duce prea bine cu PSD-ul la putere. De altfel, acestea nu sint singurele nereguli din comuna pastorita de Dogaru. De exemplu, in satul Bicestii de Sus, un angajat al centrului de plasament a fost vazut ducind oamenii la vot, iar un consilier local PSD, membru in comisia de votare, a pus la dispozitie autoturismul personal pentru a cara oamenii la vot. Totodata, ne-au spus cetatenii, la magazinul pesedistului se dadeau gratis bauturi alcoolice, localul fiind amplasat in apropierea sectiei de votare. Ca si cum aceste nereguli nu ar fi suficiente, la una din sectii a disparut o stampila de vot. Coincidenta sau nu, presedinta sectiei de votare a fost Marioara Lungu, nimeni alta decit mama reprezentantei PSD in BEJ, care a primit un apartament ANL cu citeva zile inainte de votare.
Primarul din Poiana Cristei, scos afara cu forta
Nici primarul Focsaniului nu a fost crutat de acuze ca ar fi influentat electoratul. Astfel, intr-o contestatie depusa la BEJ Vrancea, liderii Aliantei Dreptate si Adevar sustin ca „Decebal Bacinschi a fost prezent in raza sectiilor de votare nr. 3, 9, 10, 30 etc., din Focsani, indemnind lumea sa voteze PSD^PUR”, dupa cum se arata in contestatia formulata. Primarul a scapat de acuzatii. Si la Cimpuri, comuna lui Mos Ion Roata, primarul Dumitru Vladescu, insotit de „angajati ai Primariei, consilieri si de prieteni”, dupa cum s-a exprimat singur, a cutreierat sectiile de votare. Surprins in imediata apropiere a unei sectii, primarul a inceput sa acuze candidatul Opozitiei de propaganda. „Am intrat in mai multe sectii de votare, unde am fost solicitat sa intru pentru anumite probleme… daca a fost nevoie de un bec…”, a declarat Vladescu, desi martorii declara contrariul. Intr-o discutie cu reporterii, primarul spunea ca n-ar fi avut de ce sa faca propaganda pentru ca „cel putin 85% din oamenii din comuna sint pesedisti”. Nici primarul PSD din Mera, Gheorghe Sararu, nu a scapat de acuzatii, acesta fiind reclamat la Parchet ca a intrat in doua sectii de votare, unde i-a agresat si jignit pe reprezentantii Aliantei D.A. In plus, dupa cum se arata intr-o contestatie depusa la BEJ, in Mera, „persoanele care voteaza intra mai intii in biroul primarului, fiind indrumati in acest sens de catre persoanele din fata sectiei de votare”. Acelasi tip de acuzatii sint aduse si primarului PSD din Poiana Cristei, Zamfirel Oprea, care a agresat un membru in comisia de votare. Reprezentantii mai multor partide politice au sesizat ca presedintele sectiei de votare nr. 240, Ionel Ciuplea, a ascultat de ordinele primarului, fara sa-i pese de ce spune legea. Cei de acolo au reclamat ca in sectia de votare au intrat 40-50 de alegatori odata adusi de primar cu tractorul. Edilul a uitat insa sa-i duca acasa pe unii dintre votanti, printre ei fiind si batrini. Totul a culminat cu agresarea lui Vincentiu Miheci, membru in sectia de votare nr. 240. „In jurul orelor 16.45, primarul a patruns in sectia de votare, ocazie cu care m-a agresat, impingindu-ma intr-o soba din fier incinsa, fapt ce mi-a provocat arsuri. Atentionez ca pe toata durata operatiunii de votare, primarul a patruns abuziv in sectia de votare, exercitind presiuni asupra membrilor comisiei”, se arata in plingerea depusa la Biroul Electoral Judetean. De altfel, primarul nu a parasit sectia pina cind nu a fost efectiv dat afara.
„Oprisanii” comunelor si-au slujit „mentorul”
Daca primarii PSD au fost sau nu inlaturati din preajma sau din localurile sectiilor de vot este una, dar si faptul ca pina a fi inlaturati, acolo unde s-a putut, au reusit sa influenteze electoratul sa voteze cum i se sugereaza, este alta problema, destul de grava. Si ca tabloul sa fie complet, mai spunem ca unii dintre primari si-au pus tot „cazarmamentul” in slujba lui Nastase si a PSD-ului, mobilizind mase de sateni, aducindu-i cu masini la sectiile de vot, gata instruiti cu cine sa voteze. „Daca in orase situatia a fost ceva mai linistita, iar legea ceva mai respectata, la tara situatia a fost dezastruoasa. La indemnul PSD, primar, viceprimar, politisti, gardian au facut tot posibilul ca legea sa nu fie respectata, s-au facut abuzuri de neimaginat pentru un stat din Europa. Oamenilor li s-a spus sa voteze cu PSD-ul ca daca vor veni altii la putere le vor fi taiate ajutoarele sociale si alte minciuni. Am spus-o si o mai spun: cit vor fi Oprisan si Mitrea in Vrancea nu cred ca vor fi alegeri corecte”, a declarat liderul liberal Corneliu Momanu. In alta ordine de idei, daca fraudarea va fi dovedita, putem sa spunem ca ea a inceput cu mult inainte de ziua votarii. Cel putin in Vrancea precedentul a fost creat inca de cind au inceput sa fie acordate ajutoarele sociale prin decizii guvernamentale cel putin discutabile. Astfel, primarii comunelor cu primari non-pesedisti s-au plins inclusiv premierului Adrian Nastase de faptul ca seful PSD Vrancea nu da drumul la fondurile pentru acordarea ajutoarelor sociale pentru comunele cu primari din Opozitie. Astfel, acei primari care au beneficiat de fondurile guvernamentale acordate populatiei sarace din comunele Vrancei, in speta – primari PSD, care cu putin timp inainte de ziua votarii au acordat aceste ajutoare, evident ca au ramas in mintea electoratului lui Nastase si in cabina de vot. In cazul in care acei primari au considerat ca ar fi nevoie sa li se readuca aminte sarmanilor cine le-a dat ajutoarele, au luat decizia sa fie prezenti in preajma sectiilor de votare ca sa-i vada lumea. (Sebastian OANCEA)

Comentarii