Vrancea, din nou sub amenintarea apelor

duminică, 14 august 2005, 23:00
7 MIN
 Vrancea, din nou sub amenintarea apelor

Daca inundatiile din 12-15 iulie s-ar repeta, autoritatile vrincene ar fi la fel de nepregatite. Cel putin asa au dovedit la sfirsitul saptaminii, cind ploile au umflat principalele riuri. Precipitatiile cazute in acest week-end in zonele de munte ale judetului au determinat noi viituri in principal pe valea Milcovului. Mai multe localitati au fost declarate izolate, iar altele risca sa ramina fara legaturi din cauza debitelor mari ale riurilor si piraielor. Oamenii se tem sa nu retraiasca clipele de cosmar prin care au trecut acum o luna, cind furia apelor le-a luat agoniseala de-o viata. Zeci de vrinceni sint pregatiti sa-si paraseasca pentru a doua oara casele si gospodariile din cauza pericolului permanent reprezentat de furia apelor, dar exista in continuare sincope cu privire la avertizare. In zona Odobesti, riul Milcov a reusit sa sparga digurile facute de oameni si sa ajunga la 7-8 metri de locuintele acestora. Desi autoritatile spun ca debitele riurilor nu sint la cotele de acum o luna de zile, pericolul nu a trecut. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta nu a avut cum sa avertizeze populatia din mai multe comune, intrucit ofiterii nu au avut cu cine sa ia legatura.
La exact o luna de zile de la inundatiile groaznice care au afectat majoritatea localitatilor din judetul Vrancea, apele involburate vin iarasi peste casele si gradinile vrincenilor. Potrivit oficialilor Sistemului de Gospodarire a Apelor Vrancea, desi a plouat destul de mult, pe riuri nu s-au depasit, cu o exceptie, cotele de aparare. Pe Rimnicu Sarat s-a depasit cota de aparare, in satul Tulburea din comuna Chiojdeni. La Nereju, precipitatiile au ajuns la aproape 100 de litri pe metru patrat in 24 de ore, la Reghiu s-au inregistrat 92,7 litri pe metru patrat, iar la Botirlau 75 de litri pe metru patrat. Cele mai mari probleme au fost pe cursurile riului Milcov. Ieri dimineata, a fost avariat drumul comunal 114, satenii din Andreiasu, Hotar, Fetig, Titila si Ursoaia fiind izolati. „Satul Fetig a fost izolat inca de la inundatiile de luna trecuta, acum s-a agravat situatia alunecarilor de teren in zona Hotaru. Circulatia spre Focsani este intrerupta de la Reghiu. Acum mai ploua marunt, apa a mai scazut, dar nu mai este ca duminica dimineata, cind a avut debitul cel mai mare”, ne-a spus Ionel Budeanu, primarul din Andreiasu. Si in comuna Reghiu sint probleme grave, DC 94 fiind afectat prin erodarea completa a malului. Un podet din tuburi de beton a fost luat de viitura si a lasat rupte de lume satele Raiuti, Farcas, Jgheaburi si Piscul Reghiului. In comuna Brosteni, debitul mare al apei si viitura care a ajuns ieri la prinz a stricat o parte din lucrarile de aparare provizorii existente pe drumul Brosteni – Mera, in amonte de Podul Ceramica. „Milcovul a revenit la nivelul de inainte, a mai scazut si nu mai este pericol de a rupe din drum. Pina acum, apa a luat cam jumatate de metru din lucrarea care s-a facut pentru remedierea a ceea ce s-a intimplat la inundatiile din iulie. Circulatia se desfasoara pe un sigur fir. Insa, la noi exista pericolul producerii unor alunecari de teren din cauza ploilor”, ne-a spus Ion Alanei, viceprimarul din Brosteni. Din cauza posibilelor viituri, pe drumul national DN2M, la intrare si iesire din comuna Mera, circulatia se desfasoara pe un singur fir, masinile de mare tonaj avind restrictie. Drumul comunal care leaga DN2M de satul Milcovelul a fost rupt pe o portiune de 300 de metri, in prezent 97 de familii fiind izolate. Si un drum judetean, cel dintre Naruja si Nereju, este intrerupt circulatiei, fiind rupt in cele doua puncte in care se lucra pentru remedierea tronsonului afectat de inundatiile din 12-15 iulie. In continuare, mii de oameni sint izolati, iar Inspectoratul Judetean pentru Situatii de urgenta nu au reusit sa ia legatura cu primarii.
Istoria se repeta la Odobesti

Riul Milcov pune cele mai mari probleme autoritatilor, Comitetul local pentru Situatii de Urgenta de la Odobesti comunicind ieri dupa amiaza ca malul riului se erodeaza din cauza debitului crescut si ca exista pericolul ca drumul dintre Focsani si Andreiasu sa se rupa in zona statiei de benzina General Trans SRL din cartierul Unirea, acolo unde apa a luat citeva case la mijlocul lunii iulie. De asemenea, in punctul „Pod peste Milcov” exista pericolul ruperii capatului de pod dinspre orasul Odobesti. „Situatia este destul de delicata, avem trei zone vulnerabile, in zona podului spre Brosteni, unde malul s-a erodat destul de puternic, iar apa a ajuns aproape de gospodarii. In punctul Sfintul Ilie sase case au fost afectate, iar la Gara Unirea, in punctul Stoica, malul s-a erodat si a ajuns la 7-8 metri de case. Apa a mai scazut ca debit, dar loveste in continuare cu destula putere. Am facut indiguiri, schimbari de curs, insa o parte au fost deja distruse de apa. Oamenii au fost avertizati si sint pregatiti sa evacueze zona daca este necesar. Avem masini si oameni in alerta care sa intervina in cazul in care situatia o cere”, ne-a spus ieri dupa amiaza Daniel Nicolas, primarul din Odobesti. Pentru a se evita evacuarea, se consolideaza malul riului prin efectuarea unor baraje cu saci de nisip si trunchiuri de copac, insa oamenii au fost avertizati de eminenta unei evacuari.
Starea de alerta continua
Directorul Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare, Ionel Partene a dispus ieri inchiderea vanelor de evacuare gravitationala a apei din canalele de desecare din zonele Nanesti si Vadu Rosca, data fiind iminenta producerii unor noi deversari. In acelasi timp s-au luat masuri pentru continuarea evacuarii apei prin pompare din bazinele de aspiratie ale statiilor de evacuare, iar in zona Batinesti- Tifesti, s-a dispus inchiderea prizelor de pe canalele de irigatii. „Vanele se inchid intotdeauna cind cursul de apa creste. Am recurs la aceasta masura pentru ca nivelul cursurilor de apa de pe Putna si Rimnicu Sarat este in crestere, iar apa poate intra in canale. Nu este un nivel ingrijorator, dar la ceea ce am vazut la munte, precipitatiile sint insemnate si apa va veni cu un volum destul de mare. Probabil ca Rimnicu va mai creste”, ne-a spus Ionel Partene, directorul ANIF Vrancea. Prin aceasta masura se evita inundarea zonelor prin care trec riurile Rimnicu Sarat si Putna. Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta monitorizeaza in continuare evolutia situatiei in bazinele riurilor Rimnicu Sarat, Putna, Milcovul si Siret si se actioneaza pe alocuri pentru intarirea lucrarilor de aparare. „S-a instituit starea de alerta de pe 14 iulie si au fost luate toate masurile specifice. In zonele unde va fi nevoie se va interveni, iar toate localitatile aflate in pericol au fost alertate. Pe Valea Milcovului, Inspectoratul de Urgenta a intervenit cu trei autospeciale. Deocamdata nu sint probleme, in comparatie cu perioada 13-15 iulie. In zona montana sint rupte citeva drumuri, insa vom interveni pentru remedierea situatiei cit mai curind”, ne-a asigurat prefectul Ion Oprea. Pina in prezent nu sint raportate situatii deosebite in ceea ce priveste alimentarea cu apa potabila si energie electrica. „Nu sint localitati fara energie electrica. Sintem anuntati daca este vreo problema si trimitem echipa de interventie. Salariatii sint «sub consemn» acasa, iar in cazul in care apar situatii deosebite, intervenim”, ne-a spus ieri la ora 18.00, dispecerul de la SC Electrica SA Focsani.
Pe primari ii doare in cot
In cursul zilei de ieri, potrivit Comandamentului Judetean pentru Situatii de Urgenta, au fost avertizati cetatenii care se afla in zone ce prezinta risc de inundatii din bazinele riurilor Milcov, Putna, Siret si Rimnicu-Sarat, pentru a fi pregatiti in eventualitatea evacuarii. Totusi, se pare ca autoritatile vrincene nu au invatat nimic in urma inundatiilor violente din 13-15 iulie. Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta Vrancea nu a avut cum sa transmita la sfirsitul saptaminii avertizarile catre populatia din toate zonele cu risc de inundatii, intrucit primariile din comunele Nistoresti (primar Ion Gogorita), Golesti (primar Alexandru Zar), Chiojdeni (primar Serban Pirlogea), Tataranu (primar Nicolae Pavel), Ciorasti (primar Viorel Haiducu), Mera (primar Gheorghe Sararu) si Nereju (primar Ion Pauca) nu au avut asigurat serviciul de permanenta, nefiind posibila comunicarea nici direct si nici prin fax a mesajului privind fenomenele hidrologice periculoase. Aceasta, in conditiile in care prefectul judetului, Ion Oprea, anunta pe 3 august ca a emis un ordin prin care instituia serviciul de permanenta in toate primariile din zona de risc in caz de iminenta a producerii unor situatii de urgenta. Ordinul prefectului de Vrancea nu a avut nici un efect desi a venit dupa ce 16 oameni au murit in Vrancea din cauza inundatiilor din 13-15 iulie. Prefectul Ion Oprea si-a dat seama ca se afla in criza de autoritate si a dat asigurari ca ii va amenda pe primarii indolenti. (Iulia CRETU)
Pericol de inundatii pina la sfirsitul saptaminii
Potrivit unei prognoze hidrologice si a unei avertizari care vizeaza si Vrancea, in intervalul 14 – 15 august, exista posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanti, torenti si piriie cu efect de inundatii locale si cresteri semnificative de debite si niveluri pe unele riuri din bazinele inferioare ale Siretului, cu posibile depasiri ale cotelor de atentie si a cotelor de inundatie. Atentionarea mai atrage atentia si asupra fenomenelor hidrologice periculoase, care vor avea o probabilitate mai mare de producere pe riurile Rimnicul Sarat si Putna. Avertizarea cuprinde 11 judete, printre care si Vrancea, unde se impune urmarirea cu atentie a evolutiei situatiei hidrometeorologice cu transmiterea de niveluri si debite suplimentare, in conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale”. Autoritatile judetene asigura insa ca situatia este sub control si ca nu exista pericolul producerii de inundatii similare celor din luna iulie. Potrivit legii, primariile din zonele cu risc au rolul de avertiza sau alarma populatia cu privire la riscuri. Autoritatile spun ca pericolul va trece total la sfirsitul acestei saptamini. (N.C.)

Comentarii