Au venit banii pentru agricultori

vineri, 30 martie 2001, 23:00
1 MIN
 Au venit banii pentru agricultori

Incepind de ieri, agricultorii galateni care au infiintat culturi in toamna pot sa-si ridice de la CEC sprijinul financiar acordat de stat. Pentru localitatile in care nu exista unitati CEC, functionarii se deplaseaza astazi in comune.
Directorul general al Directiei Generale pentru Agricultura si Industrie Alimentara (DGAIA), Gheorghe Saghian, ne-a declarat ca s-a primit de la Ministerul Agriculturii suma de 44,7 miliarde de lei, banii fiind destinati agricultorilor indreptatiti sa primeasca sprijinul de un milion de lei pe hectar cultivat. Platile au inceput de ieri, persoanele juridice putind sa-si ridice banii de la unitatile CEC din Galati si Tecuci, iar persoanele fizice de la agentiile din comune.
Deoarece o parte dintre localitati nu au unitati CEC, functionarii Casei de Economii si Consemnatiuni se deplaseaza astazi in aceste comune pentru a distribui sumele respective.
Distribuirea banilor in judet va continua multe luni de acum incolo, pe masura ce agricultorii se apuca de lucru. Ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca, a cerut ca la teleconferinta de vinerea viitoare prefectii sa fie pregatiti sa transmita datele referitoare la sumele platite la nivelul judetului si numarul de persoane care au beneficiat de sprijin financiar. (Mirella AUR)

Comentarii