Carantina la Spitalul Judetean

marți, 02 februarie 1999, 00:00
2 MIN
 Carantina la Spitalul Judetean

Cei mai multi dintre vizitatori erau ingroziti la gindul ca, neputind sa le duca de mincare celor internati, acestia vor rabda de foame. Mihai Selin, care vine de doua ori pe zi sa-si hraneasca tatal, internat la etajul 9 al Spitalului, era de-a dreptul disperat: "Tatal meu este bolnav psihic si nu se poate deplasa nici macar pina pe hol. Eu vin de doua ori pe zi sa-l hranesc, sa-l barbieresc, sa-l ajut sa se spele. De mincat, ce poate sa manince in spital, mazare si cartofi? Moare de foame daca nu pot sa-i dau de mincare". Tinarul era hotarit sa patrunda in spital si ne-a spus ca va face acest lucru, chiar daca pentru asta va trebui sa sara gardul si apoi sa mituiasca in stinga si dreapta. Pentru Poiana Haralambie din Matca, situatia era de-a dreptul tragica. Sotul ei fusese in urma cu o saptamina victima unui grav accident de circulatie, iar de miercuri femeia statea pe holurile spitalului, pazindu-l. Asistentele o dadusera afara de dimineata, numai in sacou si papuci iar Poiana era inghetata de frig. "Nu mai am nici un ban sa dau asistentelor si nici nu am la cine sa innoptez in Galati. Mi-e groaza sa ma gindesc ca vine noaptea si nu am rude, sa ma adapostesc de ger", ne-a spus Poiana, dirdiind din toate incheieturile.
Mirela Panaite se ruga de mai bine de o ora de paznici sa o lase sa intre in spital sa-si vada sotul, transferat de simbata de la Cardiologie la Reanimare. "Simbata l-au transferat la Reanimare si de atunci nu am mai putut sa-l vad. Dupa ce am plins pe linga paznici, s-au milostivit si m-au lasat sa dau un telefon la Reanimare. Asistentele mai tare m-au speriat, pentru ca mi-au spus ca barbatu-meu e tot cum il stiu, iar asta nu inseamna nimic bun", ne-a spus ea cu lacrimi in ochi.
La Spitalul de Pediatrie Sf. Ioan situatia era mult mai calma, deoarece paznicii le chemau pe mame la poarta, pentru a primi pachetele de la familii: "Eu le dau telefon, iar mamele coboara in citeva minute. Chiar si asa, unii dintre vizitatori prefera sa sara gardul si sa intre de capul lor in spital decit sa astepte in frig citeva minute", ne-a spus una dintre portarese. (Iulia HOGAS)

Comentarii