Cercetarile in cazul profesorului Hapenciuc continua

vineri, 28 mai 1999, 23:00
1 MIN
 Cercetarile in cazul profesorului Hapenciuc continua

Procurorii care se ocupa de cazul profesorului universitar Aurel Hapenciuc, suspectat ca ar fi cerut bani de la studenti in scopul promovarii examenelor, l-au vizitat ieri pe rectorul Emil Constantin. Anchetatorii i-au solicitat acestuia mai multe acte interne ale universitatii. "Parchetul ne-a solicitat mai multe acte referitoare la norma didactica a profesorului Aurel Hapenciuc, atributiile ca sef de lucrari, liste cu grupele de studenti care invatau cu el si alte acte" ne-a declarat Emil Constantin.
Pina cind Parchetul va solutiona dosarul in care Aurel Hapenciuc este banuit de luare de mita, acesta isi continua activitatea. "Atita vreme cit dosarul este inca in cercetari, conducerea universitatii nu-l va suspenda din functie pe profesor. In schimb, va ajuta organele in drept sa solutioneze corect cazul" a adaugat Emil Constantin.
Contactat de reporterul nostru in cursul zilei de ieri, profesorul Aurel Hapenciuc a refuzat orice declaratie referitoare la scandalul in care este implicat, spunindu-ne ca va sta de vorba cu noi doar dupa ce vom obtine acordul aparatorului sau, avocatul Alexandru Balan. (Marius ANTON)

Comentarii