Doi frati au murit sfirtecati de o masina

joi, 05 octombrie 2000, 23:00
3 MIN
 Doi frati au murit sfirtecati de o masina

Mariana Cretu, de 25 de ani, din Vinatori, si-a pierdut miercuri ambii copii, care au fost ucisi de o Dacie cu numar de Galati. Femeia spune ca tatal baietilor este la puscarie de aproape trei ani pentru ca a furat un sac cu cartofi din care urma sa hraneasca gurile flaminde ale copiilor. Mariana si-a crescut deci mai mult singura baietii, acum in virsta de sase si respectiv opt ani, cu ajutorul satenilor care-i mai duceau din cind in cind ceva de-ale gurii. In plus, Cosmin (de sase ani) si Victor-Dumitru (de opt ani) capatau aproape zilnic pepeni de la bostanarie.
Micutii s-au dus si miercuri la paznic sa-i ceara pepeni, insa nu au mai apucat sa guste din ei.
"O femeie mi-a spus ca baietii mei sint morti pe sosea"
"Cosmin venise de la scoala si si-a facut lectiile pentru ca apoi sa mearga dupa pepeni. L-a luat si pe fratiorul lui si au plecat impreuna. Cind am vazut ca intirzie, am inceput sa-mi fac griji si am iesit la sosea sa ma uit dupa ei. Strada era insa plina de oameni si o femeie mi-a spus ca baietii mei sint morti pe sosea", povesteste, urlind de durere, Mariana. Ea nu a mai apucat decit sa-si vada mezinul mort, acoperit cu citeva ziare, pentru ca apoi a aflat ca baiatul cel mare a fost dus la spital, fiind inca in viata. Indurerata de pierderea baiatului cel mic, Mariana s-a agatat cu disperare de speranta ca macar cel mare ramine in viata. Cind a ajuns insa la spital, Cosmin era deja la morga. Baiatul murise in timp ce medicii se pregateau sa-l opereze.
Soferul care i-a accidentat pe cei doi minori, Costica Moisescu, de 57 de ani, conducea o Dacie cu numarul GL-04 PRW. El a declarat la Politie ca baietii au aparut in fata autovehiculului din spatele unui camion si nu a mai avut timp sa faca nici o manevra pentru a-i evita.
"Cine-mi mai spune mie mama?"
Pentru Mariana Cretu moartea celor doi copii a fost un soc greu de suportat. Femeia spune ca si-a crescut cu greu si in saracie cei doi baieti si ca ei erau singura lor avere.
"Pe cine mai scol eu acum dimineata sa mearga la scoala si cine ma mai saruta in fiecare zi? Cine-mi mai spune mama?" urla ieri, in fata morgii, femeia.
Ea a incercat sa-l anunte despre nenorocire pe tatal copiilor ei, aflat in Penitenciar, insa a fost sfatuita de cadrele de acolo sa nu-l bulverseze pe detinut, dindu-i o astfel de veste. Rudele barbatului au fost insa alaturi de Mariana si au incercat sa o ajute pentru a-si putea ingropa fiii.
Femeia nu a mai avut bani pentru a-si imbalsama copiii
Locuitorii din Vinatori au strins si ei bani, insa suma a fost cheltuita inca inainte ca baietii sa fie scosi de la morga. De aceea, Mariana Cretu nu si-a putut permite sa plateasca 600.000 de lei pentru a-i imbalsama pe fiii sai. "Nemernicul care i-a accidentat nu a venit nici macar sa ma cunoasca sau sa se ofere sa-mi dea un ajutor. Mi-a omorit copiii si nici nu-i pasa", ne-a mai spus, indurerata, mama.
Cei doi frati fusesera ieri imbracati de rude cu haine la fel, iar in momentul in care au fost scosi din morga, lumea care se strinsese sa-i vada a izbucnit in plins.
Cu privire pierduta si glasul ragusit de atita plins, Mariana a fost desprinsa cu greu de linga sicriele micute, in care fusesera depuse trupurile copilasilor. "De ce, Doamne, ma urasti si mi-ai luat baietii de linga mine?" repeta, intruna, femeia, privind disperata in gol si cu miinile ridicate spre cer. (Gianina IORDACHE)

Comentarii