Flaviu Moldovan revine in Sidex

joi, 24 februarie 2000, 00:00
4 MIN
 Flaviu Moldovan revine in Sidex

Adunarea Generala a Actionarilor de la Sidex s-a tinut ieri cu usile inchise. Ziaristii care se adunasera de dimineata la poarta Combinatului au fost opriti la intrarea pe platforma, accesul lor fiind interzis din ordinul directorului general executiv Ionel Bors. Inceputa in jurul orei 10,00 dimineata, AGA s-a terminat dupa numai doua ore. In sala a fost prezent si reprezentantul FPS, Dan Soiman, care in numai o zi a reusit sa scape de "criza de sciatica" ce a dus la aminarea cu o zi a intrunirii. Membrii AGA au aprobat marirea numarului de membri ai Consiliului de Administratie de la cinci la sapte persoane, prin cooptarea lui Flaviu Moldovan si a Nataliei Hurduc, si infiintarea functiei de director general, superioara celei de director general executiv detinute in prezent de Ionel Bors si care urmeaza sa fie indeplinita de persoana care detine presedintia Consiliului de Administratie. Actionarul majoritar al Sidex, Fondul Proprietatii de Stat, a renuntat fara nici o motivatie la inlocuirea celor trei membri ai CA care fac parte din aparatul Executivului, cu toate ca initial motivase introducerea punctului de pe ordinea de zi a AGA referitor la modificari in structura Consiliului tocmai prin faptul ca acestia sint incompatibili cu aceasta pozitie si trebuie schimbati. Speculatiile care s-au facut la momentul respectiv cum ca FPS urmarea de fapt readucerea lui Flaviu Moldovan in CA si inlocuirea lui Petrisor Peiu capata astfel un oarecare suport. In ultimul moment, s-a ajuns la o solutie de compromis, aceea a unui Consiliu largit in care sa incapa atit oamenii FPS cit si cei veniti dinspre Palatul Victoria, unde se afla sediul Executivului. Cei trei functionari a caror schimbare parea iminenta la un moment dat au lipsit ieri de la intrunirea Adunarii Generale a Actionarilor, motivatia oferita de Petrisor Peiu fiind aceea ca au fost retinuti la ministerele unde lucreaza pentru a pregati sedinta de Guvern de astazi. Surse neoficiale afirma insa ca Maria Manolescu, Petru Ianc si Iliuta Nicolae au absentat pentru a bloca o eventuala convocare de urgenta a Consiliului de Administratie al Sidex in care sa se supuna la vot schimbarea lui Peiu din functia de presedinte.
Batalia pentru suprematie
In acest moment, in Combinat circula mai multe scenarii referitoare la ceea ce se va intimpla mai departe. Cel mai plauzibil dintre ele este cel in care se spune ca inlaturarea fostului consilier al lui Radu Vasile din fruntea CA-ului si inlocuirea lui cu Flaviu Moldovan, cel care a detinut anterior aceasta functie, este iminenta si s-ar putea produce la prima sedinta a Consiliului. Dupa cum se stie, revocarea presedintelui si inlocuirea lui cu o alta persoana se poate realiza cu votul majoritatii membrilor CA. In acest moment, FPS-ul nu pare a dispune de numarul de voturi necesare, "scorul" fiind egal. Ramine de vazut daca Fondul va reusi sa convinga, pina la prima intrunire a CA, macar unul dintre membrii AGA veniti pe "culoarul" Executivului de necesitatea schimbarii lui Peiu. Indiferent daca aceasta modificare se va produce sau nu, cert este ca Fondul Proprietatii de Stat a reusit in acest moment sa-i limiteze puterea de decizie directorului general executiv Ionel Bors, prin infiintarea postului de director general. Acesta din urma are mina libera in luarea anumitor decizii, spre deosebire de directorul general executiv, care are nevoie de aprobarea Consiliului de Administratie. Or, in situatia ocuparii acestui post de Flaviu Moldovan, acesta a fost inlaturat anul trecut de la presedintia CA, tocmai ca urmare a semnarii fara aprobarea membrilor CA a unor contracte dezavantajoase. Aparitia noului post pare sa fie tot rezultatul unui compromis, dovada fiind faptul ca nici macar Petrisor Peiu nu stia ieri ce sarcini ii revin in calitate de director general. Ceva mai sigur pe el, Flaviu Moldovan a incercat o explicatie, declarind ca, din cite stie el, directorul general va avea voie sa semneze contracte comerciale de valori destul de mari fara a avea nevoie de aprobarea Consiliului de Administratie, spre deosebire de dircetorul executiv, care nu-si poate depune semnatura pe astfel de acte fara acordul CA. Practic, chiar daca nu s-a reusit inlocuirea sa din functie, asa cum se zvonea la un moment dat ca se va intimpla, Ionel Bors va avea un rol ceva mai limitat in luarea deciziilor. In conditiile in care Flaviu Moldovan va fi readus in fruntea Consiliului, sansele acestuia de a ramine chiar si in aceasta functie se vor diminua, dat fiind faptul ca cei doi au avut si au si in prezent o relatie destul de tensionata. (Nicoleta OPREA)

Comentarii