Mineralierul "SG Enterprise" a scapat de sub iataganul turcesc

luni, 31 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Mineralierul "SG Enterprise" a scapat de sub iataganul turcesc

Nava "SG Enterprise", incarcata cu aproape 200.000 de tone de minereu de fier pentru Sidex, a trecut aseara prin strimtoarea Dardanele. De pe 16 iulie, nava a stat la intrarea in strimtoare, autoritatile turce interzicindu-i tranzitarea zonei. Capitania Portului Istanbul a invocat, pentru a bloca trecerea mineralierului lung de 312 metri, o instructiune a Ministerului Transporturilor din Turcia conform careia lungimea maxima admisibila a navelor pentru tranzitarea strimtorilor este de 304 metri. Aceasta restrictie contravine Conventiei Internationale de la Montreaux, la care Turcia este semnatara, astfel ca, in urma demersurilor facute de Ministerul Roman de Externe si de Ministerul Transporturilor, nava a primit avizul de tranzitare. Livrarea marfii a intirziat circa doua saptamini, penalitatile urmind a fi suportate de armatorul Ryegar Limited Hong Kong. Minereul de fier destinat Sidex este adus din Australia prin intermediul casei de comert Metanef. Deoarece contractul cu furnizorul a fost incheiat in conditii CIF (cost, asigurare, navlu), toate intirzierile sau pagubele sint suportate de furnizor.
"Noi am incheiat contractul cu BNP Australia in conditia CIF, ceea ce inseamna ca acesta se obliga sa-mi aduca marfa pina la Constanta", ne-a declarat presedintele Metanef, Stefan Margineanu, mentionind ca situatia a fost reglementata si nava va ajunge in portul Comvex Constanta pe 3 august.
Interpelat telefonic, directorul portului constantean Viorel Panait, ne-a declarat ca, din informatiile pe care le detine, armatorul navei va da in judecata autoritatile turcesti. (Nicoleta OPREA)

Comentarii