Paisprezece proiecte depuse de primarii au cistigat finantare RICOP

luni, 25 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Paisprezece proiecte depuse de primarii au cistigat finantare RICOP

Sala Mare a Palatului Administrativ a gazduit, la finele saptaminii trecute, sedinta Comitetului de Coordonare Zonala (CCZ) 2 RICOP, intrunire organizata pentru a se aproba lista proiectelor ce vor fi finantate prin componenta "Lucrari publice" a programului RICOP. La un an si jumatate de la depunerea dosarelor, autoritatilor locale sint in masura sa afle care obiective vor fi relizate cu bani de la Uniunea Europeana. Din cele 97 de proiecte depuse din judetul nostru au fost declarate cistigatoare 14 dosare. Trebuie spus insa ca in luna iulie a anului trecut, cind s-au aflat punctajele obtinute de proiectele inaintate, alte trei dosare fusesera foarte bine cotate dar intre timp s-au obtinut finantari din alte surse. Este vorba de Centrul de primire copiii in regim de urgenta, Centrul National (ambele depuse de Directia Judeteana pentru protectia drepturilor Copilului) si scoala cu 4 sali de clasa din Tulucesti. Deoarece aceste obiective nu mai au nevoie de finantare RICOP, in locul lor a intrat la finantare un proiect depus de Primaria Ivesti pentru optimizarea alimentarii cu apa. Astfel, CCZ 2 RICOP a aprobat 20 de proiecte: 14 de la Galati, 6 de la Braila si nici unul de la Buzau. Cu fonduri derulate prin RICOP se vor realiza in judetul nostru: refacerea podului de la Nicoresti; extinderea retelei de apa de la Braila; reabilitarea drumului de pamint de la Rediu; consolidarea si repararea scolii de la Cavadinesti; reabilitarea alimentarii cu apa la Certesti, centrala termica de la spitalul din Tg. Bujor; extinderea alimentarii cu apa la Tepu; reabilitarea alimentarii cu apa la Foltesti; podul de peste piriul Suhurlui pentru Primaria din Sl. Conachi; alimentarea cu apa la Corod; optimizarea alimentarii cu apa de la Pechea; extinderea retelei de apa la Scinteiesti si optimizarea alimentarii cu apa la Ivesti. Valoarea totala a finantarilor nerambursabile solicitate pentru cele 14 proiecte de la Galati este de 2.632.251 euro, primariile trebuind sa contribuie cu alte 361.170. Valoarea totala aprobata de Delegatia Uniunii Europene pentru toate cele 20 de proiecte din Galati si Braila a fost de 3.551.324 euro, dar dupa actualizare au mai aparut 19.049 euro. In aceste conditii, CCZ 2 RICOP si-a propus sa treaca pe o lista de rezerva inca patru proiecte (doua din Galati si doua din Braila), urmind ca sumele necesare pentru completarea valorii totale a obiectivelor respective sa fie acoperite de autoritatile locale. Cele doua proiecte au fost depuse de primariile din Namoloasa (pentru asfaltarea drumurilor rurale) si Priponesti (pentru realizarea podului de peste piriul Condrea). (Mirella AUR)

Comentarii