Peste sapte mii de constructii neautorizate in tot judetul

sâmbătă, 03 februarie 2001, 00:00
3 MIN
 Peste sapte mii de constructii neautorizate in tot judetul

Inspectoratul de Stat pentru Calitatea Lucrarilor Publice, Urbanism si Amenajarea Teritoriului (ISCLPUAT) a indentificat nu mai putin de 7.300 de constructii neautorizate in judet, dintre care 2.100 numai in municipiul Galati.
Existenta unui numar atit de mare de constructii ilegale a atras atentia noului prefect, care a solicitat factorilor de decizie sa ia masuri impotriva celor care construiesc dupa cum ii taie capul. Din pacate, interventia autoritatilor devine practic inutila in situatiile in care aparitia constructiilor neautorizate nu este sesizata la timp, deoarece prevederile legale permit intrarea in legalitate a imobilelor respective in cazul in care timp de doi ani de zile nu se gindeste nimeni sa ceara demolarea acestora.
Problema constructiilor ilegale, care se "inmultesc" in toate zonele judetului, dar mai ales in orasul nostru, a fost atacata de-a lungul timpului atit in presa cit si in cadrul intilnirilor dintre autoritatile locale si factorii de decizie din domeniul calitatii constructiilor si ai Comisiei de aparare impotriva dezastrelor. Cu tot numarul mare de controale efectuate de inspectorii din teren ai ISCLPUAT, care au dat amenzi de sute de milioane de lei, astfel de constructii apar ca ciupercile dupa ploaie. Asa se face ca in acest momet exista mii de imobile fara autorizatii de constructie.
Se pare insa ca vina apartine nu doar proprietarilor respectivelor imobile ci si autoritatilor locale, care nu emit la timp astfel de documente. Inspectorul sef al ISCLPUAT, Teodor Arginteanu, a declarat ca vina apartine si consiliilor locale, care intirzie uneori cite patru sau sase luni de zile eliberarea autorizatiilor respective, desi legea prevede un termen de 15 zile pentru eliberarea acordului si 30 de zile pentru emiterea autorizatiilor de constructie.
In ceea ce priveste constructiile din mediul rural, Teodor Arginteanu a spus ca in majoritatea cazurilor nu este lamurita situatia juridica a terenurilor pe care sint ridicate acestea, din cauza disensiunilor ivite in cadrul membrilor familiilor respective, procesele intentate desfasurindu-se pe parcursul a ani de zile.
Din pacate, actuala legilatie in domeniu nu permite efectuarea controalelor in ceea ce priveste anexele construite in curtile oamenilor decit atunci cind este vorba de imobile cu etaj, astfel de cazuri fiind foarte rare chiar si in municipiu.
Vor fi luate in vizor pina si garajele
Prefectul Traian Mandru a cerut insa clarificarea situatiei privind constructiile ilegale. La rindul sau, primarul a spus ca va cere interventia inspectorilor si in cazul miilor de garaje plantate in oras, uneori chiar in imediata vecinatate a intrarii in blocurile de locuinte sau pe spatiile verzi.
Se pare insa ca legislatia este extrem de blinda, permitind emiterea obligatorie din partea autoritatilor a documentelor de autorizare in cazul in care timp de doi ani de zile nu se face nici o sesizare privind legalitatea constructiilor. Primarul Dumitru Nicolae a dat si un exemplu in acest sens, respectiv constructiile realizate vizavi de BCR, pe care Consiliul Local a trebuit sa le autorizeze deoarece la Primarie nu s-a primit nici o sesizare in ultimii ani. Acesta a adaugat ca o astfel de situatia a fost posibila si datorita faptului ca in cadrul Primariei nu a functionat un birou specializat in depistarea si clarificarea situatiei constructiilor ilegale din municipiu. (Mirella AUR)

Comentarii