Pindit de moarte

sâmbătă, 10 februarie 2001, 00:00
5 MIN
 Pindit de moarte

Suferinta produsa de moartea unui copil e cea mai mare durere pe care o poate trai un parinte. Mai cumplit decit asta este insa sa asisti neputincioasa la prabusirea propriului fiu, sa stai zi si noapte cu teama ca in orice clipa l-ai putea pierde. Marilena Odica este una din mamicile care traiesc o asemenea nenorocire. Baietelul ei, Florin, este bolnav de leucemie iar medicii ii spun ca nu mai are de trait decit sase luni. Femeia stie ca Florin ar putea fi salvat daca ar urma un tratament in Franta, care costa peste 100 de milioane de lei, dar ca fiul ei are sanse minime sa ajunga acolo, fiindca provine dintr-o familie care abia are ce minca. Ai lui locuiesc la gramada, cu parintii si fratii, intr-un apartament plin pina la refuz, si au strins o datorie la intretinere de 19 milioane de lei.
Din cei cinci copii ai sotilor Panaite, doar unul a plecat in lume, incercind sa-si faca un rost prin alte parti. Ceilalti patru au ramas in casa parinteasca si dupa ce s-au casatorit si au facut la rindul lor copii, asa ca acum au ajuns sa se inghesuie cinci familii, in total 13 persoane, intr-un apartament cu patru camere. Desi au lucrat pe ici, pe colo, niciunul nu a reusit sa-si cumpere o locuinta si sa se mute. Si, ca si cind toate necazurile si lipsurile astea nu ar fi de ajuns, unul din cei mai mici membrii ai familiei, Florin, de numai sase ani si jumatate, s-a imbolnavit de leucemie. "Ne-am dus cu el la doctor acum un an si jumatate pentru ca nu se simtea bine, avea ameteli si ii aparusera niste ganglioni. La inceput, medicul de familie ne-a spus ca e racit, dar analizele au aratat altceva. Cind doctorul i-a spus mamei lui adevarul, ea a lesinat", ne-a spus Costel Panaite, unchiul baietelului. Acesta spune ca, dupa ce au aflat diagnosticul, fiecare din ei a incercat sa-l ajute pe cel mic cum au putut, cu bani sau cu o vorba buna. "Nu avem toti serviciu, dar atit cit putem si cit avem ii dam surorii noastre, sa-l ingrijeasca pe Florin. Ii trebuie mincare buna, fructe, lapte, carne, ori noi nu putem sa-i oferim toate astea in permanenta", ne-a spus Visinel Panaite, un alt unchi al lui Florin.
"Mi-e rusine sa stie si ceilalti cit sintem de saraci"
Cea mai mare problema pentru mama copilului ramin insa medicamentele. Chiar daca sint gratuite, pentru a le primi ea si baietelul trebuie sa se duca in mod regulat la Bucuresti. "De doua ori pe luna trebuie sa ma duc dupa reteta si din doua in doua luni trebuie sa stau cu el in spital, in capitala, timp de zece zile. Toate aceste deplasari ma costa foarte multi bani, iar acolo in spital e un adevarat chin. Florin vede la ceilalti bolnavi portocale, banane, dulciuri, bunatati pe care eu nu i le pot da. Plinge si ma roaga sa-i cumpar si lui. Atunci il iau de mina, il bag in baie, unde nu ne vede nimeni si-l cert. Mi-e rusine sa stie si ceilalti cit sintem de saraci", ne-a spus, plingind, mama lui Florin.
Femeia mai are doi copii, iar sotul a parasit-o in urma cu cinci luni, dupa ce timp de mai multi ani le-a facut tuturor viata un calvar. "Pe unul din baieti l-am dat cu putin timp in urma la leagan, pentru ca nu mai aveam ce sa-i dau sa manince. O sa-l iau de acolo cind o sa pot. Sintem 13 insi in casa si avem datorie la intretinere 19 milioane de lei, nu stiu ce o sa ne facem", ne-a mai spus Marilena Odica.
"El stie ca e bolnav, dar nu intelege ce e cu boala asta"
Aparent, mama lui Florin este o femeie puternica. Alearga tot timpul dupa medicamente, pe la doctori, dupa cumparaturi, dupa cele de trebuinta in casa. In realitate, insa, e doar un om disperat, care simte adesea ca nu mai poate duce povara. Cind vorbeste de Florin, i se umezesc ochii, dar isi ascunde cu grija lacrimile. "El stie ca e bolnav, dar nu intelege ce e cu boala asta. Ma intreaba de ce se uita lumea la el altfel, de ce nu-l las sa se joace cu copiii afara, de ce nu il las sa alerge si de ce sint tot timpul trista. Ce sa-i spun, cum sa-i explic? Cum sa-i explic unui copil, care nu stie inca ce este viata, ca mai are citeva luni de trait? Il mint uitindu-ma in ochii lui, si pling doar cind sint singura si nu ma vede nimeni", ne-a spus mama micutului.
La cei sase anisori pe care, Florin este copilul pe care si l-ar dori orice mamica: frumos si cuminte. Sta linistit acolo unde ii spui sa se aseze si se uita curios la cei mari care tot vorbesc in jurul lui despre el, fara sa inteleaga insa ce se petrece. "Eu vreau tare mult sa am o casa. Si mai vreau sa ma fac bine ca sa ma duc si eu la gradinita cu copiii", ne-a spus Florin, privindu-ne atent de parca ar fi vrut sa inteleaga de ce ii dam atita atentie.
Lui Florin medicii nu i-au mai dat decit sase luni de viata
In ziua in care am fost sa discutam cu ea, mama lui Florin tocmai primise rezultatele ultimelor analize. Erau foarte proaste, asa ca trebuia sa plece de urgenta la Bucuresti.
"Trebuie sa fie in spital in astfel de situatii, linga medici, pentru ca acasa nu am ce sa-i fac. Cind ramin fara medicamente pentru ca nu am bani sa ma duc la Bucuresti dupa retete, sau cind analizele ii ies prost, starea lui se inrautateste. Se ingalbeneste la fata, vomita, nu poate sa stea in picioare si spune ca il doare inima. Am trecut de mai multe ori prin astfel de situatii si imi vine sa urlu pentru ca sint neputincioasa, nu am ce sa-i fac", ne-a spus mama lui Florin.
Cei care vor sa ajute acest copil pot depune bani intr-un cont
Aceasta sustine ca a deschis de mai multa vreme la Banca Comerciala contul nr. 4590639601, in speranta ca vor fi oameni care o vor ajuta cu bani. "Am primit 200.000 de lei si ii multumesc celui care s-a gindit la noi. Situatia insa a devenit disperata. Doctorii mi-au spus ca daca Florin nu va fi dus la tratament in Franta, nu mai are de trait decit sase luni. Nu stiu ce sa fac si cui sa mai cer ajutorul pentru copilasul asta care nu are nici o vina pentru ce i se intimpla. Costurile drumului si tratamentului depasesc 100 de milioane de lei. De unde atitia bani, Dumnezeule, de unde atitia bani?" ne-a spus, plingind, mama lui Florin.
(Camelia PRICOPE)

Comentarii