Razboiul halatelor albe

marți, 25 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 Razboiul halatelor albe

De aproape o luna de zile, sectia Chirurgie I a Spitalului Judetean s-a transformat intr-un cimp de bataie. Medicul Stefan Chicos a intrat in conflict deschis cu toti colegii sai, cu directorul spitalului si chiar cu unii pacienti. Sanctionat de conducerea institutiei spitalicesti cu suspendarea pe trei luni din functia de sef de sectie "pentru grave abateri disciplinare", medicul l-a actionat in instanta pe directorul Mihai Stoica deoarece considera decizia acestuia abuziva. Mai mult, el a dat in judecata si un pacient care s-a plins ca nu l-ar fi tratat cum trebuie.
Controversatul chirurg Stefan Chicos este din nou eroul unui scandal. Consiliul de Administratie al "Judeteanului" a decis suspendarea din functia de sef de sectie Chirurgie I in urma unei sedinte la care medicului i s-a reprosat ca nu respecta programul de lucru si se poarta urit cu pacientii.
Doctorul Chicos n-a acceptat cu usurinta decizia. El afirma ca i s-a facut o nedreptate si ca directorul spitalului, medicul Mihai Stoica, are ciuda pe el. "Pe 20 mai am trimis la Ministerul Sanatatii un memoriu prin care ceream destituirea conducerii pentru abateri manageriale si abuz in serviciu. Cum a aflat de acest lucru, Stoica a inceput ofensiva asupra mea. Colegii au fost pusi sa dea tot felul de rapoarte despre activitatea mea, iar pacientii au fost indemnati sa nu se mai lase operati de mine. De aici s-a iscat tot haosul, care a culminat cu decizia de a fi suspendat din functie pentru trei luni".
Chicos spune ca, deoarece aceasta nu este prima data cind primeste o astfel de sanctiune, s-a hotarit sa nu mai faca nici un fel de contestatie ci sa apeleze direct la instanta. "Am anuntat la raportul de garda faptul ca l-am dat in judecata pe Stoica, deoarece decizia suspendarii mele din functie este abuziva. Pe trei august ne vom intilni la Tribunal", ne-a spus doctorul.
Chirurgii din sectie par a i se fi alaturat directorului spitalului, iar Chicos spune ca acestia ii gonesc pacientii.
"Colegii mei ii pun pe bolnavi sa declare in scris in foaia de observatie ca nu doresc sa fie operati de mine. Ba mai mult, ii invata sa reclame la conducere ca i-am bruscat sau le-am vorbit urit. Zilele trecute am avut un astfel de caz, un bolnav care s-a plins ca i-am smuls perfuziile si ca m-am rastit la el. Deoarece am martori ca nu am facut asa ceva si ca pacientul a fost tratat asa cum trebuie, l-am dat in judecata pe bolnav. Si cu acesta ma intilnesc in Tribunal pe 30 august", sustine Chicos.
O echipa a Ministerului Sanatatii a venit sa vada ce se intimpla
Contactat de reporterii nostri, directorul Spitalului Judetean "Sfintul Apostol Andrei", doctorul Mihai Stoica, ne-a spus ca decizia suspendarii din functie a medicului Stefan Chicos este absolut legala si ca aceasta a fost hotarita de Consiliul de Administratie.
In ceea ce priveste faptul ca medicul Stefan Chicos l-a dat in judecata, Stoica spune ca respecta optiunea acestuia si ca nu-i este teama de o infruntare in fata instantei.
Ceea ce se intimpla la Spitalul Judetean a ajuns pina la Ministerul Sanatatii, care a trimis luni o echipa care sa vada cum stau, de fapt, lucrurile. Atit doctorul Stefan Chicos cit si medicii care fac parte din Consiliul de Administratie si din Colegiul Medicilor au facut memorii, care vor fi analizate la Ministerul Sanatatii. (Gianina IORDACHE)

Comentarii