Sindicatul de la Romportmet va da in judecata conducerea societatii

luni, 06 august 2001, 23:00
2 MIN
 Sindicatul de la Romportmet va da in judecata conducerea societatii

Desi salariatii de la grupul de firme Romportmet au refuzat lucrul in cursul zilei de joi, dupa ce la societate fusese declansata greva generala cu o zi inainte, ecourile protestului sint departe de a se stinge. Conducerea sindicatului de la Romportmet sustine ca pina ieri reprezentantii muncitorilor nu s-au intilnit cu nimeni din conducerea societatii sau cu reprezentantii actionarului majoritar, Broadhurst Investments Ltd, pentru a discuta masurile concrete de solutionare a revendicarilor existente. "Vineri era programata o sedinta a comisiei paritare patronat/sindicat in care doream sa clarificam in primul rind conditiile de intocmire a politelor de asigurare pentru risc si accident in cazul salariatilor care se incadreaza in aceasta categorie de lucru. Conducerea societatii sau reprezentantii actionarului majoritar nu s-au prezentat insa la discutii. Singurul lucru care ni s-a acordat a fost cresterea cu 7% a cuantumului pentru alimentatia de intarire a rezistentei organismului, indexarea care se face trimestrial. Pe de alta parte, am adoptat calea legala de sustinere a revendicarilor noastre, motiv pentru care m-am intilnit cu doi avocati care se ocupa deja cu intocmirea dosarelor pentru actionarea in instanta a proprietarului societatii. De asemenea, ma voi deplasa miercuri la Bucuresti pentru a solicita la nivelul confederatiilor nationale, CNSLR Fratia, BNS si Conventia Sindicala Nationala a Transportatorilor din Romania, infiintarea unei comisii guvernamentale care sa analizeze modul de privatizare al Romportmet ca si procesul de reorganizare din 1999", ne-a declarat liderul de sindicat de la Romportmet, Stefan Frunza. Acesta a mai adaugat ca o alta adresa a fost remisa Institutului de Stat pentru Cazane si Instalatii de Ridicat (ISCIR) solicitindu-se verificarea normelor de exploatare ale utilajelor societatii. Potrivit conducerii sindicale de la grupul de firme Romportmet, actionarea in instanta a conducerii executive si a proprietarului societatii are ca principale motive incalcarea clauzelor CCM negociat si nerespectarea normelor de protectie a muncii. (Florin STEFAN)

Comentarii